Consideraţii mercuriene

Fie că îl numim Mercur, Hermes, Thoth sau poate Idris ori Enoch, accesăm acelaşi „personaj” complex, eclectic, căruia i-au fost asociate de-a lungul timpului o multitudine de arhetipuri: oratorul, descoperitorul artelor şi ştiinţelor, dar şi al elocvenţei, simbolul forţei profetice şi al divinaţiei, cel care dirijează spre oameni vise premonitorii generate de Zeus/Jupiter, dar şi primul inventator al iluziei, aşa cum apare la Isidor din Sevilla.

Ori de câte ori avem nevoie de o idee mai mult sau mai puţin salvatoare, îl trimitem pe Mercur în călătorii pline de peripeţii între diferite planuri ale existenţei noastre, dar şi prin multitudinea de lumi fizice şi metafizice care ne înconjoară. El zboară iute, trece dintr-un mediu în altul şi de la o stare la alta, revărsând din tolba sa de zeu hoinar şi farsor o mulţime de informaţii-gând. Iar atunci când, izbăviţi, exclamăm cu voce tare sau în forul interior :”Mi-a venit, în sfârşit, o idee!”, nu ne mai batem capul să ne întrebăm de unde provine ea de fapt. Dacă ne gândim la rostul său de mesager, Mercur ne pune în contact cu alte „zeităţi” interioare care răspund într-un fel sau altul chemărilor noastre. Şi pentru ca aventura cunoaşterii să nu devină plictisitoare, Mercur nu merge mereu pe calea bătătorită. Deşi cu toţii ne creăm tipare neuronale, perioadele de retrogradare ale planetei vin să ne înveţe tocmai cum să ieşim din acestea pentru a ne schimba perspectiva asupra lumii şi pentru a deveni deschişi spre informaţii şi conexiuni pe care altfel le ignorăm fără motive aparente.

De aceea, în intervalele de retrogradare a lui Mercur, ajungem deseori la concluzia că mintea ne joacă feste. De fapt, suntem puşi la curent cu multitudinea de posibilităţi, de informaţii, date şi relaţii din jurul nostru. Oricât de pierduţi ne-am simţi sau de debusolaţi de răsturnările de logică, de context şi de (ne)înţelegere, ar trebui să privim cu încredere spre Mercur, cunoscut ca zeu psihopomp, adică posesor al capacităţii de a călăuzi sufletele în şi din lumile subterane ale lui Pluton/Hades, chiar dacă de multe ori se ţine de şotii şi furtişaguri. Iată cum, dintr-o dată, abilităţile noastre raţionale, intelectuale, pe care unii le blamează inutil, pot fi privite dintr-o cu totul altă perspectivă. De-a dreptul salvatoare.

Totuşi depinde de noi cum interpretăm mesajele pe care ni le „livrează” Mercur, iar măiestria în arta conversaţiei şi a interpretării par să fie un garant al adevăratei cunoaşteri. Ca punte între conştient (Soare) şi inconştient (Lună), Mercur poate „transporta” diverse conţinuturi reprimate. Aşa ajungem de multe ori să spunem altceva decât intenţionăm, ca şi cum, o forţă nevăzută aruncă afară prin gura noastră cuvinte „greşite”. La fel de bine însă putem constata că anumite idei ne dau târcoale obsesiv, revărsându-se în vis dacă în stare de veghe le alungăm cu pietre, ruşinaţi că aşa ceva ne-a putut trece prin cap. E ca şi cum un duh alunecos evadează dintr-o sticlă bine închisă şi atent ascunsă la rădăcinile unui copac bătrân, ca în poveste*. Ne putem speria de noi înşine sau putem transforma informaţiile primite în aur, activând ipostaza de piatră filosofală a lui Mercur. Dar, la fel de bine, putem izbucni într-un hotot sănătos de râs şi-o (auto)ironie pentru că, aşa cum spune dictonul latin, „Castigat ridendo mores”, „prin râs se corectează moravurile”.

–
*De consultat C. G. Jung „Opere complete. Vol. 13. Studii despre reprezentările alchimice”, capitolul „Spiritul Mercurius”.

ADA COCOȘ,
Redactor-șef