Istoria ne oferă o pleiadă de împărați și de împărătese, de regi și de regine, de conducători de seamă din epoci diferite, din societăți diferite. Odată cu intarea Nodului Nord în Leu (din 9 mai, Nodul Nord va tranzita Leul, până pe 6 noiembrie 2018) e însă vremea să ne întrebăm fiecare dintre noi ce fel de rege am fi sau ce fel de regină? Ce am avea de oferit dacă am fi în centrul universului nostru? Pentru că, nu-i așa, guvernatorul Leului este Soarele însuși, marele protector al vieții, dătătorul de căldura și lumină fără de care n-am putea exista. Iar așa cum știm cu siguranță unde ne este inima fizică, la fel de bine știm unde este inima veșnic aprinsă a sistemului solar, în jurul căreia gravităm cu recunoștință și pe care oamenii o venerează încă de la începuturile lumii.

Prezența Nodului Nord în Leu facilitează mai mult ca oricând distilarea esențelor noastre de lideri. Dar nu orice fel de lideri, ci unii mărinimoși, emisivi și nu acaparatori, atât de siguri de ceea ce sunt și pot crea încât găsesc resursele interioare necesare pentru a-i îndruma și învăța pe ceilalți, știut fiind că Leul, în general, este și un simbol al talentului pedagogic. Poate că mai mult ca oricând avem șansa de a redescoperi ce înseamnă să vorbim din inimă, să acționăm din inimă, să lăsăm inima să ne călăuzească pașii. Cred că vom fi cu inima la vedere, indiferent dacă ne dorim asta sau nu, dacă vom fi conștienți de asta sau nu, prilej bun de a descoperi dacă nu a împietrit pe alocuri sau de a remarca inima neagră a unora. Nu mai putem fugi de cine suntem și de ceea ce manifestăm: putere, onoare, loialitate, un spirit nobil sau mândrie, vanitate, egoism, un comportament dominator?

Acest tranzit al NN în Leu ne poate sprijini în a ne (re)descoperi forța interioară, care poate fi constructivă sau distructivă, la fel cum Soarele poate pârjoli sau lăsa gheața să cucerească vaste teritorii ori creează condiții optime pentru viață. Astfel, am putea privi cu mai multă atenție în jurul nostru pentru a observa cine și ce gravitează în jurul Soarelui nostru intern. Este o perioadă foarte bună pentru a ne desprinde de proiecte de grup care nu fac decât să ne secătuiască forța vitală sau de organizații, asociații și asocieri care ne sufocă. Pe de altă parte, e clar că un rege fără popor nu are sens, astfel că forța și voința creatoare, talentele noastre absolut unice, fie ele încă în curs de șlefuire, își au rostul doar în contextul unui grup (Vărsător).

Puterea cea mai mare pe care ne-o conferă tuturor acest tranzit este aceea de a ne crea o identitate sau de a lucra la cea existentă astfel încât să ne putem împlini destinul. E vremea să (re)aprindem lumina în suflet pentru a o dărui și celorlalți. Pentru că așa cum spunea un personaj dintr-o carte a lui C.S. Lewis, ”Pentru a învinge întunericul acolo, trebuie să învingi întunericul din tine.” (Coriakin din ”Cronicile din Narnia: Călătorie pe mare cu Zori-de-Zi”).

Ada Cocoș

Redactor-șef

ada-cocos-autor