Foto: https://flic.kr/p/5zde2s

Luna în creștere 1-11 mai 2017

Începutul lui Florar găsește Luna în domiciliu, în relații armonioase cu Soarele din Taur și Neptun din Pești. Primele două zile ale lui mai sunt mai emoționale, putem fi mai sensibili ca de obicei, în unele cazuri melancolici, nostalgici după o perioadă din viață, după o relație sau după anumite locuri care au o însemnătate deosebită pentru noi. În 2 mai Luna trasează o cuadratură la conjuncția Mercur (retrograd) – Uranus din Berbec, iar energia acestui aspect poate contribui la accentuarea unei stări de nervozitate, de nemulțumire.

Următoarele două zile Luna se află în Leu, de unde formează relații armonioase cu celelalte planete, și doar o cuadratură la Soarele din Taur. Pe 4 mai este implicată într-o Piramidă pe semne de Foc, cu Mercur și Uranus din Berbec și Saturn retrograd din Săgetător. Zile „înflăcărate” am putea spune. Totul este să încercăm să controlăm tendința de a arde etape dintr-un proces, de a pârjoli cu sentimentele noastre relațiile prezente, de a sufoca, de a pretinde de la ceilalți să satisfacă toate nevoile și dorințele noastre. O soluție ar putea fi să găsim propriile căi de a ne împlini visurile și speranțele. Sunt zile bune de a regla și de adapta la realitate propria imagine de sine.

Conjuncția Lunii cu Nodul Nord, la începutul tranzitului acestuia prin Leu, marchează, să spunem, începutul unei analize personale al cărei scop final este atingerea unui narcisism sănătos, al evaluării corecte a propriei persoane și a relației cu mediul înconjurător.

Pe 6 mai, aflată în Fecioară, Luna este implicată într-o piramidă pe semne de Pământ, cu Soarele din Taur și Pluton din Capricorn. Este o zi bună de făcut planuri, proiecte pe termen lung. Putem dezvolta calități precum determinare, perseverență, răbdare. În funcție de astrograma personală, acest aspect poate anima motivația proprie și voința proprie pentru atingerea unor obiective personale.

Pe 7 mai are loc ingresul Lunii în Balanță de unde formează inițial o opoziție cu Venus din Berbec, apoi o conjuncție cu Jupiter retrograd și un trigon cu Marte din Gemeni, dar și o cuadratură cu Pluton din Capricorn. Negocierile pot fi stângace, impulsive, agresive, spontane indiferent de domeniul de interes. Relațiile sunt animate în special de bună dispoziție, dar adesea se pot întâlni situații în care pretențiile celorlalți de atenție depășesc resursele personale.

O zi mai puternică din punct de vedere emoțional este 9 mai, când Luna, înainte de a intra în zodia Scorpionului, formează o opoziție cu Mercur și Uranus din Balanță. Tendința este de a intra în conflict cu ceilalți în cazul celor cu o personalitate conflictuală, sau de auto-izolare în cazul celor care tind să întoarcă agresivitatea împotriva propriei persoane. Niciuna dintre variante nu este „sănătoasă”. O abordare directă a problemelor, precum și o exprimare clară a nemulțumirilor, dimpreună cu capacitatea de a asculta activ, poate duce la un deznodământ mai bun.

Luna Plină în Scorpion 11 mai 2017

Aspectul exact se formează la ora 00:42, ora României, pe Axa Iubirii, având Ascendentul în Capricorn. Opoziția Soare-Lună se află în aspect armonios cu Ascendentul și cu conjuncția Iunona-Pluton din Capricorn.

Această Lună Plină din Scorpion vorbește în principal despre consolidarea relațiilor de iubire. Dar și despre trădări, despre relații ascunse care scapă de sub control. Nimic nu pare să mai fie sigur cu excepția nevoii individuale de iubire și de apreciere.

Importanța pe care unii dintre noi o acordă imaginii publice, gurii lumii poate fi dureroasă, dăunătoare intereselor proprii celor mai intime. Uneori, de dragul salvării aparențelor, trecem pe locul secund ceea ce ne oferă bucurie, iubire, ne încurajează creativitatea și bucuria de a ne juca cu ceilalți.

Dar este o Lună Plină care încurajează procesul de metamorfoză, precum și procesul alchimic al schimbării structurii psihice printr-o integrare coerentă a experiențelor de viață primare în structura psihică. Vorbim despre dezvoltarea capacității de a găsi un sens experiențelor traumatizante de respingere sau de abandon. Tumultul emoțional pe care l-am putea trăi în această zi și în zilele ce vor urma poate fi un mod prin care să găsim cauzele unor suferințe, a unui mod de gândire și percepere a lumii defectuos, care a dus la o adaptare improprie la realitate. Unii dinte noi pot descoperi modul în care au creat, în copilărie, un sine fals, ca formă de acceptare a unui mediu ostil, abuziv.

Ascendentul în Capricorn, precum și conjuncția Pluton-Iunona favorizează stabilitatea în cupluri, în special în acelea care au fundamente solide, bazate pe încredere reciprocă și un plan de viață comun. Principiile personale sau ale cuplului pot fi schimbate în cazul unor cupluri aflate în impas. În cazul altora, pot avea loc răsturnări de situații, divorțuri aparent neașteptate. O analiză a relației și a fundamentelor acesteia este necesară.

Luna în descreștere 12 – 25 mai 2017

În următoarele zile Luna se află în tranzit prin zodia Săgetătorului, iar pe 13 mai, aflată în conjuncție cu Saturn retrograd, formează o nouă Piramidă pe semne de Foc cu Mercur și Uranus din Berbec și Nodul Nord din Leu. Este o zi în care pot fi conștientizate atașamentele față de anumite principii și idealuri, dar și lipsa unor repere sănătoase de viață. Armonia sugerată de acest aspect indică nu doar nevoia, dar și posibilitatea de a reformula anumite principii de viață, precum și stabilirea unor repere morale trainice adaptate mediului și timpurilor.

Între 14 și 16 mai Luna se află în tranzit prin Capricorn, iar pe 15 mai formează o conjuncție cu Pluton și Iunona. Sunt zile care pot fi caracterizate de detașare emoțională față de lumea înconjurătoare și o concentrare a atenției pe problemele și obiectivele personale. Trigonul pe care această conjuncție îl trasează la Soarele din Taur indică capacitatea de revigorare și de determinare.

Între 16 și 18 mai Luna se află în tranzit prin Vărsător unde pe finalul tranzitului formează o conjuncție cu Nodul Sud. Sunt zile în care idealurile prin din nou viață și contur, dar îndeamnă pe fiecare individual să se implice în realizarea lui, ca și cum ar fi un proiect personal. Reușita personală în realizarea unui ideal care să ducă la binele general al grupului din care fiecare face parte, poate contribui la dezvoltarea unei imagini de sine mai bună, mai coerentă. Implicarea în proiectele sociale este o necesitate umană, deoarece ființa umană este o ființă socială. Atunci când grupului îi este bine și individului îi este bine, și invers.

Următoarele zile Luna se află în tranzit prin zodia Peștilor unde formează o conjuncție cu Neptun. Am putea spune că sunt zile mai liniștite, favorabile introspecției. Timpul pare să se oprească în loc din punct de vedere emoțional. Evenimentele exterioare, oricât de intense ar fi, par să nu perturbe o liniște emoțională care ar putea fi trăită de mulți dintre noi. Pe 20 mai starea de spirit ar putea fi una depresivă, iar reacțiile să fie agresive verbal. Important este să redescoperim lucrurile care ne motivează și să căutăm să evităm să intrăm în discuții contradictorii pe teme în care informațiile pe care le avem sunt superficiale.

Între 21 și 23 mai Luna se află în Berbec unde formează pe rând conjuncții cu Venus și cu Uranus. Sunt zile în care energia este la cote maxime și dorința de acțiune este mare. Dar, la fel de puternice, pot fi și stările de agresivitate și dorința de a domina. În partea pozitivă a tranzitului regăsim ideile inovatoare, soluțiile neașteptate la probleme cu care ne confruntăm de mai multă vreme. Intuiția poate fi o „armă” bună în aceste zile.

La finalul tranzitului în Berbec formează o Piramidă pe semne de Foc cu Nodul Nord din Leu și cu Saturn retrograd din Săgetător. Este o nouă posibilitate de a înflăcăra anumite aspirații, calități, dorințe, dar și un nou pericol de a „pârjoli” cu vanitatea personală multe dintre aspectele importante ale vieții de zi cu zi.

Între 23 și 24 mai Luna se află în tranzit prin zodia Taurului. În prima zi formează o conjuncție cu Mercur favorizând gândirea orientată spre concret, o abordare pragmatică a problemelor de zi cu zi, o izolare a emoțiilor. Să nu uităm că Luna se află în descreștere și implicit viața emoțională este mai redusă.

Luna Nouă în Gemeni 25 mai 2017

Aspectul exact se formează la ora 22:45, ora României, în casa a VI-a a momentului, având Ascendentul în Capricorn.

Această Lună Nouă în Gemeni, în casa sănătății și a muncii, sugerează nevoia de flexibilitate, de mobilitate în toate acțiunile care vizează cele două domenii de viață. Este nevoie de o abordare mai relaxată a, să spunem, regimurilor și dietelor. Poate chiar o schimbare a tratamentelor medicamentoase. Dietele de slăbire, detoxifiere sau menținere a greutății este important să fie privite, și implicit tratate, cu lejeritate, bucurie și ținute ca o formă de joacă, ca un pariu pus cu propria persoană. Orice formă de încrâncenare sau constrângere va fi resimțită mai repede sau mai târziu ca o corvoadă, așa cum privesc copiii temele pentru acasă.

De asemenea, activitățile administrative este important să fie privite cu alți ochi, cu bucuria de a avea o dezordine ordonată să spunem. Este important ca atunci când vine vremea curățeniei generale sau a celei regulate, să fie realizată cu voioșie și nu cu rigiditatea specifică Fecioarei, zodia asociată casei a VI-a. Un fundal sonor oferit de muzica preferată ar putea fi un bun „companion”.

Luna Nouă în Gemeni sugerează și ideea de a învăța să ceri ajutor, indiferent de dimensiunea activității. Adoptarea unei atitudini pozitive, optimiste în orice activitate, oricât de banală ar fi, este esențială. Și în acest moment de Lună Nouă se poate învăța și dezvolta această capacitate de a vedea partea bună a lucrurilor, de a avea o viziune optimistă asupra vieții cotidiene.

Luna în creștere 26 – 31 mai 2017

Pe 26 mai, înainte de a părăsi zodia Gemenilor, Luna formează o conjuncție cu Marte și, împreună, trasează o opoziție la Saturn în Săgetător. Este o zi caracterizată de vorba „ce-i în gură și-n căpușă”. Autocenzura este slăbită și multe „adevăruri” vor fi formulate cel mai adesea într-un limbaj licențios. Mulți se vor simți lezați de modul de adresare trivial al unor concetățeni. Agresivitatea verbală poate fi mai intensă ca în alte perioade. Dar important este să nu se ia lucrurile personal. Iar în situațiile în care sunt depășite limitele bunului simț, sau când sun atinse puncte sensibile ale vieții personale, să se ia măsuri ferme pentru a se restabili limitele interumane.

27 și 28 mai sunt zile în care Luna se află în domiciliu, deci zile în care suntem mai sensibili. Emoțiile tind să invadeze raționalul și este important să nu luăm în decizii sub imperiul acestora. În special pe 28 mai, când Luna se află în opoziție cu Pluton retrograd, este bine să analizăm reacțiile și atitudinile emoționale față de anumite situații și anumite persoane. Este posibil ca în unele dintre situații să repunem în scenă experiențe emoționale din trecutul nostru, din nevoia de a le repara sau de a le înțelege. Este important să vedem dacă în relațiile noastre transferăm emoții sau imagini ale unor persoane semnificative din copilăria noastră. Cu cât reușim în acest demers, cu atât ne va fi mai simplu să îi vedem pe cei din jur așa cum sunt în realitate.

Între 29 și 31 mai Luna parcurge zodia Leului, iar finalul de Florar o găsește implicată într-o nouă Piramidă pe semne de Foc împreună cu Nodul Nord, cu care formează o conjuncție, cu Venus și Uranus din Berbec, aflate de asemenea în conjuncție, și cu Saturn retrograd din Săgetător. Insist pe ideea demarării unui proces de analiză personală cu scopul de a dobândi calitățile narcisismului sănătos. Insist, de asemenea, pe ideea de a fi precauți și de a nu încerca să sărim etapele unui proces, indiferent care ar fi acesta. Și nu în ultimul rând, insist pe ideea de a tempera orice tendință de a-i sufoca pe cei din jur cu pretențiile noastre, precum și de a deveni conștienți de tendințele vanitoase. Este adevărat că „lauda de sine nu miroase a bine” dar doar atunci când nu are fundamente reale.

O primăvară frumoasă!

Notă: Autoarea a utilizat pentru analiza hărților Lunii Noi și Lunii Pline sistemul de case pe semne întregi.

Andreea Talmazan

andreea-talmazan