“Există oameni în faţa cărora e plăcut să pălăvrăgeşti, ei te incită la asta, îţi dau impresia că înţeleg foarte bine şi ce spui, şi ce nu spui; de multe ori te şi dezamăgesc, mi s-a întâmplat şi mie; oricum, ei nu te obosesc, n-ai nevoie să tot explici, ţi se pare că te înţeleg dintr-un foc, nici n-apuci să închei fraza.” (Gellu Naum, “Zenobia”)

Stau faţă în faţă cu un nativ Gemeni, aduşi alături de astrograma lui, pe care o avem de descifrat împreună. De la primele observaţii reciproce şi schimburi de cuvinte, realizez că suntem ca din acelaşi neam şi că ne vom înţelege uşor. Soarele lui din Gemeni îmi încântă Luna personală din Gemeni şi iată-ne, ca doi şcolărei entuziasmaţi de discuţii, fericiţi în sensul acela sprinţar, amuzat, aerisit în care ştiu mercurienii să simtă fericirea.

Îmi explică din start că el îşi ia notiţe (şi) la astfel de întâlniri. “Aşa fac şi eu”, îmi spun în gând, amintindu-mi de diverse cursuri sau conferinţe cu caracter ezoteric-spiritual la care am participat şi unde, uneori, am mai auzit câte un “Nu aveţi nevoie să scrieţi, rămâneţi doar într-o stare de receptivitate.” În general, las la o parte asemenea îndemnuri pentru că tocmai scrisul acesta jurnalistic este pentru Luna mea din Gemeni metoda prin care reuşesc să intru într-o stare de receptivitate…

Aşadar, mă anunţă că îşi va lua notiţe, iar eu privesc fascinată la caietul lui deosebit de interesant, pe care i-l admir şi despre care îmi dezvăluie că este făcut din hârtie reciclată, cumpărat de la o anume librărie. Cu siguranţă am fi dezvoltat mai mult subiectul dacă nu mi-ar fi atras atenţia instantaneu şi cele două stilouri pe care a început să le folosească în paralel, fiecare marcând cuvintele în altă culoare pe imaculatele coli din hârtie reciclată. Îmi dau seama atunci că în copilărie nicio jucărie nu egala pentru mine mulţumirea simţită faţă de nişte mici file albe pe care mi le aducea mama şi pe care le risipeam cu fel şi fel de schiţe. “Parcă mănânc hârtie şi beau cerneală”, realizez uneori reflectând la luminariul meu din Gemeni, dacă e să ne gândim la Lună ca la o reţetă personalizată de hrană emoţională.

Desigur, toate aceste crâmpeie de idei s-au succedat în câteva scurte minute de acomodare cu interlocutorul meu, majoritatea derulându-se concomitent, căci capacitatea de a dirija mintea spre mai multe observaţii în acelaşi timp este o posibilitate lejeră pentru cei cu semnul Gemenilor accentuat în programul de funcţionare.

Mă conectez apoi la partea mea de Săgetător, semnul opus Gemenilor, şi-mi propun să dirijez discuţia spre ţinta ei: să trecem de la această plăcută şi uşoară sporovăială la simboluri şi semnificaţii, la astrologia propriu-zisă. Dialogul nostru a continuat într-o notă luminoasă, deschisă, presărat cu o multitudine de mici conexiuni pe care interlocutorul meu le făcea la tot pasul: după metoda Săgetătorului, prezentam un principiu, o ramură majoră a hărţii lui; după metoda Gemenilor, el mi-o traducea imediat prin numeroase şi variate exemple ale întâmplărilor sale de viaţă, continuând să ia notiţe, alternând stilourile, păstrând o curiozitate vie pe tot parcursul întâlnirii noastre.
A fost şi primul om căruia braţele mele păreau să îi stârnească involuntar interesul.

Printr-un mecanism lunar, inconştient, mă trezesc adesea gesticulând atunci când vreau să explic ceva, folosind deci braţele, parte anatomică ce revine tot semnului Gemenilor. De obicei, când mă surprind făcând aceasta, deschid o paranteză şi atrag atenţia partenerilor mei de discuţie asupra corelaţiei gest-configuraţie astrologică.

Dacă am timp şi dispoziţia necesară, intru şi mai mult în detalii, mărturisind că în ecuaţia mea Luna din Gemeni este în cuadratură cu Mercur şi că în tolba cu frici am multe din registrul informaţional: ba mă tem că nu ştiu îndeajuns, ba că nu îmi pot exprima (Mercur) emoţiile (Luna), ba că, exprimându-le cum mă pricep mai bine (Mercur), nu mi le va înţelege mama (Luna) etc.

Ei bine, Geamănul acesta versatil din faţa mea m-a făcut să îmi conştientizez puternic ticul gesticulării tocmai pentru că atingeam o coardă sensibilă a structurii lui. Dacă uitam de mâini şi le lăsam “să vorbească” automat, îi pierdeam privirea şi aveam impresia că îi ofer prea mulţi stimuli pentru a păstra focusarea pe simbolistica astrologică. Deşi, atunci când va citi aceste rânduri, va spune, foarte probabil, că nu era chiar aşa, că-mi percepea la fel de clar şi braţele, şi cuvintele…

***

Mi-a luat mult timp să realizez că, din instinct, sunt genul de om care trăieşte – vorba lui Steven Forrest – “de la gât în sus” şi că a-ţi desfăşura spaţiul emoţional – Luna – pe teritoriul Gemenilor poate fi destul de deconcentrant de la simţirile propriu-zise. Însă, întâlnind şi alţi mercurieni, fraţi de cruce pe care comunitatea astrologică îi reduce de multe ori la “superficiali, curioşi, isteţi”, am ajuns să preţuiesc un asemenea exerciţiu de viaţă în egală măsură cu cele aparent mai adânci, responsabile, grave ale altor nativi, cum sunt, de pildă, cei marcaţi de note plutoniene.

A reuşi să faci cu adevărat contact cu viaţa atunci când toţi stimulii ei îţi sunt la fel de evidenţi, când fiinţa ta te poartă continuu spre alte şi alte subiecte, conversaţii, cărţi începute, când îţi funcţionează la turaţie maximă atenţia de moment şi simţi că încă nu ai vreme pentru concluzii sunt probe la fel de dificile ca provocările celorlalte părţi din zodiac.

Există însă şi un leac deosbit de eficient prin intermediul căruia Gemenii pot face saltul de la împrăştiere la posibilităţile lor cele mai înalte. Această soluţie se numeşte “ascultare” – a celuilalt, a propriei voci interioare -, iar Geamănul care reuşeşte să se înfrăţească în mod onest cu ea este cel care, coborând de la gât în jos, aduce Pământului şi vieţii sale darurile clarităţii şi marii sale disponibilităţi mentale.

Cristiana Tănase

cristiana-tanase