Apollo răpind-o pe Cyrene

Apollo răpind-o pe Cyrene – Frederick Arthur Bridgman (1847-1928)

Mit

Şi de data aceasta am să vă vorbesc despre o nimfă! Am ales-o pe fiica lui Hypseus, regele lapiţilor.

Se spune că, încă de copilă, nimfa nu era dispusă să facă în niciun fel cum îi era cerut să facă. Ea alegea întotdeauna un mod diferit de a se manifesta, unul personal, atipic de restul copiilor de vârsta ei care erau educaţi să se conformeze regulilor adulţilor. Aşadar, când a crescut, era evident că preocupările ei nu erau nicidecum asemănătoare cu cele ale nimfelor cu care era prietenă.

În loc să ţeasă, să coasă sau să facă orice alte treburi feminine, îndeletniciri obligatorii pentru o nimfă, ea prefera să se plimbe prin păduri, să călărească sau să vâneze. Vânătoarea era plăcerea ei cea mai mare!

Se spune că era dotată şi cu o inteligenţă şi cu o forţă fizică ieşite din comun!

Nu e deci de mirare că zeul Apollo s-a îndrăgostit de ea doar văzând-o luptându-se cu un leu şi împungându-l cu uşurinţă! A făcut-o apoi regina lui, în Libia, şi în cinstea ei a denumit cetatea în care locuiau Cyrene (sau Kyrene), unde şi acum se văd ruinele templului lui Apollo. Înţelepciunea nimfei a făcut ca cetatea să devină un centru cultural renumit în acea vreme. Aici s-au pus bazele unei școli de filozofie întemeiate în secolul al III-lea î.Hr. de Aristip, un discipol al lui Socrate.

Detalii tehnice

Asteroidul (133) Cyrene a fost identificat din observatorul Ann Arbor, Michigan, la data de 16 august 1873. În momentul descoperirii se afla în mişcare retrogradă, la gradul 16 Peşti. Asteroidul face parte din centura principală de asteroizi şi are o perioadă orbitală de 5,36 ani.

Implicaţii astrologice. Este de la sine înţeles ce “infuzie” energetică are acest asteroid în astrogramele noastre. Primele cuvinte cheie sunt absolut evidente: independență, gândire liberă, autonomie, originalitate, ieşire din tipare, reguli etc.

Am căutat astrograma lui Coco Chanel (1)! Unde credeţi că este Cyrene? În conjuncţie cu Ascendentul şi în trigon cu Soarele natal al creatoarei de modă! Coco Chanel a revoluţionat moda feminină încăpăţânându-se să nu fie la fel ca celelalte creatoare şi având încredere în propria viziune.

Să vedem şi tema natală a lui Einstein (2)! Unde credeţi că este Cyrene? În conjuncţie cu Soarele!

Cu alte cuvinte, despre asta vorbim, de fapt, când ne referim la Cyrene: la ignorarea fără remuşcări a regulilor impuse şi la o transformare asumată incluzând în construcţia proprie şi elemente universal accesibile (şi de altă natură)!

Nu m-a mirat nici să o descopăr în tema mea natală, în conjuncţie disociată cu Soarele ( la 1 grad distanţă)! Dintr-o dată se explicau mai multe și în cazul meu! Acum ştiu de ce sunt altfel decât restul familiei, înţeleg de ce nu am putut să accept diferenţe între bărbați şi femei, mai ales, de ce unele treburi sunt “doar” ale bărbaţilor în timp ce altele sunt “doar” pentru femei! Înţeleg că poţi să rămâi la fel, dar să te manifeşti diferit! Înţeleg cum e să ai propriile tale reguli şi să nu îţi fie uşor să te conformezi altora!

Cyrene, în temele natale, nu “vorbeşte” despre transformări radicale fizice, ca în cazul transsexualilor, unde se caută a se modela forma fizică în conformitate cu ceea ce simte o persoană în interior!

Cu Cyrene totul e conceptual. Manifestarea, modul de a fi, principiile după care te guvernezi stau în alegerea ta! Este vorba despre autonomia, despre puterea personală care te scot în afară normelor de convieţuire unanim acceptate!
În temele relaţionale sau previzionale, Cyrene poate arăta o zonă sau o perioadă în care legile proprii sunt apărate cu fermitate! Facem cum credem, cum ne simţim mai bine şi, în acele zone (case și zodii) din astrogramă, dăm foarte puţin voie altora să ne schimbe felul de a fi!

Cred că Cyrene are mult de-a face cu următorul proverb rus: “Să nu te duci niciodată în biserica altuia cu propria carte de rugăciuni!” şi dacă este aplicat în sinastrie, atunci partenerul trebuie să ştie că orice tentativă de a-l schimba pe celălalt poate fi primită ca un soi de “Toate ca toate, până aici!”

Am ales acest asteroid pentru că reflectă bine atitudinile ”Săgetătoreşti”, chiar dacă poziţia lui în astrograma este în Capricorn, pentru primele 20 de zile din decembrie, apoi urmând să intre în Vărsător.

Vă încurajez să vă amuzaţi şi voi descoperindu-l în propriile astrograme!

Note
1 Coco Chanel, 19 august 1883, ora 16.00, Saumur, Franta. Asteroidul (133) Cyrene se afla la gradul 20.58 Taur.
2 Albert Einstein, 14 martie 1879, ora 11.30, Ulm, Germania. Asteroidul (133) Cyrene se afla la gradul 23.06 Pesti.

Otilia Mazilu
Otilia Mazilu