Saturn și Pluton în Capricorn, destructurare și reconstrucție

În fața fiecărui nou început, fie el și pur simbolic, suntem chemați adesea să lăsăm deoparte impulsurile entuziaste și puțin calculate pentru a arunca o privire mai atentă asupra structurii pe care dorim să ne sprijinim creația. Și bine-ar fi să nu ne amăgim că ea există doar în exterior, la nivel de resurse, oportunități, sprijin din partea altora, influență socială, asocieri, parteneriate.

Poate mai mult ca oricând, avem șansa de a înțelege acum că primele fundații se aștern în sine, pornind de la ceea ce dorim să desemnăm ca autoritate interioară ce caută exprimare în lumea exterioară. Ne dorim să zidim, să lăsăm un semn palpabil al trecerii noastre, ceva ce peste generații sau milenii ar putea reprezenta vestigii ale prezenței noastre ca indivizi ori ca și civilizație. Dar în lipsa unei coagulări interioare, în lipsa unor fundații și a unei schele solide, inițiativele noastre se pot răspândi ușor în cele patru vânturi.

Saturn ne întâmpină la porțile noului an din semnul său de Domiciliu, din Capricorn, acolo unde îl așteaptă de ani buni Pluton. Dinamica ce promite să se creeze între cele două planete, pe care mulți le privesc cu o strângere de inimă, promite să fie constructivă atât timp cât suntem pregătiți să destructurăm pentru a restructura profund. Acolo unde este prezent Pluton nu se prea poate vorbi despre jumătăți de măsură, despre lucruri lăsate pe jumătate, în voia sorții.

Puterea transformării și regenerării pe care o răsfrânge asupra noastră Pluton nu se activează decât după ce alegem să ne dezbărăm de ceea ce e vechi, toxic, mort în personalitatea noastră, dar și în viața noastră, în general.
Cei care refuză să acționeze se găsesc adesea împinși de fapte, de voia sorții, de fapt, de ceea ce nu doresc să vadă în sine, iar tocmai acestea se întorc în viața noastră ca destin, așa cum ne învață Jung.

În acest context, Saturn nu poate decât să ajute la a discerne dacă din vechile fundații se mai poate folosi ceva, dacă printre ruinele vechilor structuri se mai găsesc lucruri de preț, resurse ce pot fi refolosite pentru a ridica spre lume un proiect mai solid, o fâșie interioară mai rezistentă, o perspectivă mai matură asupra vieții, fără a ne pierde, în esență, de noi înșine. Poate suna paradoxal, dar suntem, ca indivizi și ca rasă, dovada vie că rămânem aceiași și totuși suntem mereu alții, cu fiecare zi, cu fiecare an, cu fiecare eră. Înțelepciunea constă tocmai în a ști ce merită să rămână și ce trebuie să plece pentru ca noi să putem folosi optim timpul ce ne-a fost alocat sau pe care îl revendicăm aici, în experiența noastră terestră.

Pentru a ajunge la această înțelepciune ar fi poate bine să ne obișnuim cu un tip de exercițiu pe care îl practică, de obicei, șamanii. Acela de dezintegrare și reintegrare, de destructurare și reînviere într-o formă fizică și spirituală superioară. Nu e un proces ușor și lipsit de suferință, iar vizualizarea dezintegrării (Pluton) până la schelet (Saturn) poate trezi dureri fizice, sufletești, poate accentua goluri spirituale, abisuri ale nesiguranței. Șamanul se poate lăsa consumat de spirite, de animalele de putere doar pentru ca apoi să fie recompus (re)integrându-și puterea sau puterile asupra lumii spiritelor.

Am putea încerca fiecare dintre noi, măcar acum la început de an, să ne desfacem parte cu parte pentru a ne (re)descoperi slăbiciunile, dar și pentru a ne recupera puterea de a ne (re)construi și de a fi autorii lumii din noi și din afara noastră, într-un proces perpetuu de reînnoire și de consolidare ce ne poartă spre a dăinui prin ceea ce lăsăm în lumea materială și, mai departe, în genele celor ce vin după noi. Să ne lăsăm inspirați așadar de responsabilitatea și de realismul lui Saturn în a alege pietrele de temelie ale noului an.

Ada Cocoș
Redactor-șef
Ada Cocos