Otilia MaziluSunt Gemeni, Ascendent Săgetător!

Am descoperit astrologia când aveam 12 ani, în 1989. Un profesor de biologie, Gemeni şi el, mi-a pus în mână o carte cu zodii pe care am devorat-o. De atunci mi-am dorit să ştiu mai multe şi să fac şi eu astrologie „când o să fiu mare”! Îmi era utilă să descifrez şi „tainele vieţii”!

Şi am ţinut legătura cu astrologia prin informaţii de prin ziare şi puţinele cărti care se găseau mai mult prin anticariate!

„Mare” m-am făcut de abia în 2010 când am urmat Şcoala Fidelia şi mi-am dat seama că nu învăţasem nici un gram de astrologie în tot acest timp. Cât despre „tainele vieţii”, nici acum nu sunt mai aproape de cât eram atunci!

Din 2010, am schimbat tehnica de studiu individual: a urmat un blog, colaborări, emisiuni Tv.

Din 2012 construiesc rubrica Asteroizi pe care o descoperiţi în fiecare lună în AstroText şi încerc să atrag atenţia asupra unui domeniu important al astrologiei: Astromitologia!

Proiectul meu personal rămâne AstroPunct: http://astropunct.blogspot.ro/

Între timp, pasionată de ezoterism şi hipnoză regresivă ezoterică, am încercat să îmi exprim primele observaţii adunate, de data aceasta, într-o lucrare nouă!

În iunie 2017 am publicat prima mea carte: “Lilith, Alegeri Plătite Prea Scump. Astrologia Ezoterică a Lunii Negre.”

Vor urma şi alte proiecte, tot cu tentă ezoterică!