Eseuri & Reflectii

Astrologia si basmele nemuritoare – Taur

Astrologia si basmele
Astrologia si basmele

Ne propusesem sa identificam valorile fiecarui semn astrologic in basmele popoarelor Pamantului. In ceea ce priveste Taurul, am gasit trimiteri spre valorile acestei zodii in celebrul basm al lui Oscar Wilde intitulat „Regele juvenil”. Presupunand ca nu toata lumea il cunoaste, ne-am propus sa v-o povestim aici pe scurt.

„Intr-o tara indepartata, un tanar de nici saisprezece ani urma sa fie incoronat. Batranul rege murise, iar acest tanar a fost adus la palatul regal direct de la turma de capre de care avusese grija. El a fost nascut de fiica batranului rege care nu voia nicicum sa recunoasca casatoria fiicei sale. Astfel, baiatul a fost expulzat in sanul unei familii de pastori. El crescuse intr-o mare saracie, dar si intr-o desavarsita curatenie spirituala. El nu se ocupa decat de caprele sale si de cantatul la fluier.

Totusi, inainte sa moara, batranul rege decisese sa-si caute unicul sau descendent, astfel ca tara sa sa nu ramana fara conducator. Astfel s-a intamplat ca tanarul fusese gasit langa turma de capre si adus inapoi in castelul regal. Asadar, in preziua incoronarii sale, tanarul care urma sa fie rege adormise si vazu un vis ciudat. In vis, s-a deplasat intr-un atelier de tesatorie unde niste muncitori palizi si flamanzi au confectionat tocmai mantia pe care el urma sa o imbrace la festivitatea de incoronare. Acesti muncitori i-au povestit ca lucreaza zi si noapte si ca totusi traiesc intr-o saracie cumplita. Tanarul se trezi ud leoarca din visul sau, dar adormi inapoi. Imediat incepu un alt vis. In fata ochilor sai din vis se desfasura o alta scena teribila: se afla pe un vas care transporta niste sclavi.

Capitanul vasului ordona unuia dintre sclavi sa sara in apa marii si sa nu se intoarca de acolo pana cand nu gaseste o perla adevarata. Acesta adusese perla in scurt timp, dar fusese imediat trimis inapoi in apa. Sclavul adusese o alta perla, dar de fiecare data i s-a ordonat sa aduca inca una. Dupa cateva scufundari, sclavul cazu mort pe puntea vasului. Capitanul vasului se uita nepasator la corpul neinsufletit, dupa care s-a intors spre un alt sclav, rostind catre acest acelasi ordin. Tanarului rege prezent pe vas i s-a explicat ca este nevoie de o suta de astfel de perle pentru impodobirea coroanei sale regale. Acesta se trezise inca odata tremurand.

A doua zi dimineata, acea mantie si acea coroana au fost aduse in fata sa de catre servitori. Insa, amintindu-si de visele sale, tanarul rege refuza sa se imbrace regeste. El a dat de stiinta servitorilor sai ca orice s-ar intampla, el se va prezenta la festivitatea de incoronare imbracat in hainele sale obisnuite de pastor. Pe cap, isi pusese o coroana de macese. Toata lumea se gandi ca el innebunise. Oamenii nu l-au inteles, fiindca erau obisnuiti cu un rege imbracat frumos si impodobit cu o coroana superba. Ei aveau nevoie de un stapan puternic. Inclusiv episcopul care condusese festivitatea de incoronare si-a aratat nedumerirea fata de atitudinea noului rege. Insa acesta era neclintit in hotararea sa.

Festivitatea de incoronare a avut loc in cea mai importanta biserica a regatului. In momentul in care tanarul rege s-a ingenuncheat in fata statuii Mantuitorului, capul sau a fost invaluit de o lumina divina, iar coroana sa de macese a inflorit instantaneu. Vazand aceste semne, episcopul – precum si toata lumea – intelese ca de acum au un rege cu adevarat demn”.

Povestea se leaga de zodia Taurului din privinta faptului ca vechiul rege si intregul popor sunt ancorati in materie, nereusind sa observe nimic dupa valul acesteia. Tanarul rege, crescand el insusi in saracie, este ferit de boala materialismului exagerat. El apreciaza bogatiile materiale la justa lor valoare, dar in visele sale el poate observa ca in spatele acestora se ascunde o munca cumplita si o suferinta de neimaginat. Basmul ridica intrebarea: oare merita ca pentru niste simple podoabe se fie sacrificate vieti omenesti? Poporul, fiind sarac dar visand la bogatie, este inchistat in valorile simbolizate de zodia Taurului. Este de mentionat faptul ca tineretea noului rege este marcata de o alta fata a Taurului: simplitatea traiului rural, in apropierea naturii, invaluita intr-o desavarsita curatenie spirituala este propice acestui semn astrologic.

Cantatul la fluier este o trimitere expresiva spre arta simbolizata de Venus, guvernatorul Taurului. Basmul prezinta astfel antagonismul dintre vibratiile inalte ale Taurului – simplitatea traiului natural – si partea intunecata a aceluiasi semn: goana nebuna dupa valorile de tip material. Citind basmul, simtim ca tanarul rege are o inima plina de iubire. Ne dam seama ca existenta trainica a valorilor materiale depinde de prezenta iubirii in suflet. Basmul dezvaluie un adevar al zodiei Taurului: bogatiile materiale pot dainui doar cu conditia ca cei care le poseda sa dispuna de suficienta iubire, altfel sunt sortite pieririi. Putem observa ca atat confectionarea mantiei, cat si cea a coroanei are o baza subreda. Putem intui ca o astfel de elaborare nearmonioasa a valorilor materiale nu poate rezista mult timp.

Daca vrem sa condensam talcul acestei povesti intr-o fraza astrologica, acesta ar suna in felul urmator: „daca Taurul isi construieste existenta in jurul aprecierii valorilor materiale, el poate face acest lucru doar cu conditia atingerii vibratiilor inalte ale guvernatorului zodiei sale, Venus”.

O alta poveste care are trimiteri spre simbolismul Taurului este intitulata „Maimuta in costum”. Acest basm relateaza povestea unei maimute care decide ca a venit vremea sa devina om. Numele acestei maimute era Harry. El intra deseori in cearta cu celelalte maimute, insistand sa-i convinga despre avantajele traiului uman in comparatie cu cel al maimutelor. Celelalte maimute insa nu s-au lasat induplecate si-l batjocoreau des. Harry insa nu s-a lasat intimidat ci incepu tot mai mult sa imite modul in care se miscau oamenii. Incepu chiar sa fumeze trabuc si sa se imbrace ca oamenii. Intr-o buna zi, se hotari chiar sa se mute intr-un sat locuit de oameni. El gasi acolo o familie primitoare care s-a bucurat de aparitia lui Harry, fiindca unicul lor fiu nu avea cu cine sa se joace si acum i-au gasit o companie placuta.

Harry insa le-a dat de stire ca el se considera baietel, ca nu mai este o simpla maimuta. Auzind asta, mai in gluma mai in serios, noua familie a sa l-a dus pe Harry la doctor, care la randul sau, dupa efectuarea unei scurte analize si dupa un pahar de whisky s-a lasat convins sa emita un certificat care sa ateste ca Harry a capatat statutul de om. Harry s-a bucurat enorm dar nu stia ca aceasta cotitura a existentei sale il va conduce spre nefericire. A doua zi, capul familiei l-a somat ca odata intrat in randul oamenilor, Harry va trebui sa munceasca cot la cot cu restul familiei. Harry s-a bucurat totusi, dorind insistent si foarte serios sa devina om. Totusi, a observat curand ca este tratat cu o severitate excesiva. Colac peste pupaza, intr-o buna zi, in timp ce se jucase cu baietelul familiei, l-a zgariat involuntar pe copil.

Drept urmare, a fost expulzat in grajd, printre celelalte animale. Harry s-a intristat, dar si-a acceptat soarta. Insa n-a renuntat la ideea sa de a deveni om. Intr-o alta zi norocul i s-a alaturat din nou. Doctorul care emisese certificatul care atesta ca el devenise deja om a facut o vizita la ferma familiei lui Harry si spuse ca totul a fost o gluma, ca Harry nu poate fi om, ci este o simpla maimuta. Incet-incet, familia incepu sa-l priveasca cu alti ochi, cu mai multa blandete si chiar cu dragoste. Harry n-a avut sansa sa aiba succes ca om, dar ca o maimuta jucausa, a inceput sa devina un personaj apreciat. Renuntand la seriozitate si intorcandu-se la felul de a fi nostim al maimutelor, el reusise sa castige simpatia oamenilor. El realizase ca este mult mai bine sa ramana la statutul sau de maimuta decat sa incerce cu tot dinadinsul sa se prefaca om. Si-a dezbracat hainele, si-a aruncat si luleaua si s-a intors in padure. Acum, avea o cu totul alta parere despre traiul omenesc.”

Acest basm se leaga deopotriva de semnele Taur si Varsator, asezand in opozitie stabilitatea caracteristica Taurului si nevoia de evolutie ascunsa in simbolismul Varsatorului. Basmul releva, cu ajutorul mijloacelor sale specifice, pericolele unei evolutii prea accelerate. Intelepciunea orientala recomanda evolutia lenta, cu pasi mici, dezaproband evolutia in salturi. Putem evolua doar pastrandu-ne stabilitatea si armonia – valori care sunt caracteristice Taurului. O evolutie in salturi presupune un risc de a le pierde pe ambele, iar dupa cum certifica si povestea maimutei, soarta ne plaseaza inapoi la punctul de plecare si vom fi nevoiti sa luam totul de la capat. Basmul este o pledoarie pentru rabdare – o alta virtute existenta in bagajul Taurului. Harry reusise sa ajunga iar pe calea sa naturala de evolutie in momentul in care renuntase la seriozitate si se intorsese la atitudinea sa jucausa, specifica maimutelor. Bucuria naturala de a trai – o alta insusire care este caracteristica Taurilor – este termometrul dupa care ne putem ghida daca ne punem intrebari de genul „oare ne aflam pe drumul nostru de evolutie adecvat?” Disparitia bucuriei de a trai si a armoniei este un semn precis al faptului ca ne-am indepartat de calea noastra de evolutie naturala.

Iata ca merita sa citim operele literare cu ochii astrologului. Astfel, avem o sansa in plus de a le intelege profunzimile. Povestile nemuritoare, existand fiecare in constiinta colectiva a omenirii, dispun de multa intelepciune care merita a fi aplicata in viata noastra de fiecare zi.