Cristiana TanaseEseuri & Reflectii

Astrologia si taramul simbolic interior

de Cristiana Tanase

foto dec. Cristiana
Imagine de Cristiana Tanase

Iata-ne aici. Suspendati intr-un carusel, ne invartim neintrerupt, in timp ce atentia ne este atrasa ritmic de experiente in care ne simtim protagonisti. Pe masura ce ne lasam captivati de rotire, decorurile par a se schimba si doar uneori ne mai amintim ca centrul de observatie, eu, stau tot pe locul ocupat inca de cand m-am urcat in mecanismul circular, care nu se opreste niciodata.

Pentru o vreme, scanam curiosi, ne fragmentam intamplarile in unitati mici, trecem de la una la alta fara discriminare si le inmagazinam automat, atenti in continuare la noutatea si diversitatea drumului nostru.

Privim. Ne invartim. Participam. La un moment dat pe acest traseu ne perfectionam o capacitate pe care nu stiam initial ca o avem cu noi, aceea de a face apel la arhiva rotirilor deja parcurse si de a lega intre ele piesele sale intr-o semnificatie larga si totodata condensata, care ne insufleteste miscarea, pentru ca de acum incepem sa ii atribuim intuitiv un sens. Invatam sa ne dublam perceptiile directe cu sesizarea unor coordonate comune intre intamplarile noastre si sa recunoastem un rost simbolic dincolo de palpabil.

Traiectoria circulara a caruselului nostru este astrograma cu cele douasprezece semne si case, iar celor doua tipuri de intelegere (concret – simbol) le corespund perechile Gemeni – Sagetator, Mercur – Jupiter, casele 3-9.

In practica, astrologia face apel din plin la cel de-al doilea mod de cunoastere, opereaza cu intelesuri grupate sintetic in arhetipuri, construieste din ele semnificatii si sesizeaza o directie personalizata in functie de ansamblul hartii natale.

Desi munca de imbinare a simbolurilor este o arta mereu perfectibila, am putea sublinia cateva linii directoare pentru lucrul efectiv cu arhetipurile.

O prima observatie ar fi ca intr-un arhetip sta concentrat un tip specific de abordare a vietii, prin oglinda caruia se verifica deopotriva experiente interioare si exterioare, resimtite pozitiv sau negativ, in multiple faze de manifestare. De aceea, claritatea descifrarii simbolurilor din astrograma presupune priceperea astrologului de a accesa pe mai multe niveluri informatiile inscrise in ea.

Apoi, la o privire atenta observam ca fiecare personalitate individuala, la fel ca fiecare poveste desfasurata in exterior, este compusa din mai multi actori. Elevul, Luptatorul, Misticul, Savantul, Mama, Indragostitul si restul trupei sunt personajele principale din noi. Piesa in care evolueaza ele se leaga in mers din motivatiile lor, din impulsul intrinsec fiecarui arhetip de a iesi in fata si de a se afirma pe scena. Suntem compusi din mai multi eroi care intra in actiune in functie de situatiile pe care le atragem si le traversam punctual in vietile noastre.

Asadar, exploram un taram interior. Acolo se afla scena principala pe care evolueaza arhetipurile din astrograma, interactionand intre ele, manifestandu-se strident sau jucand, temporar, roluri secundare; atragand, automat, situatii complementare in evenimentele de zi cu zi. Astrologului nu-i ramane decat sa devina spectator al acestui teatru, sa identifice personajele, sa ramana atent la jocul lor si sa le sesizeze punctele forte sau slabe. In final, sa prezinte o recenzie obiectiva.

Sintetizand, principiille din spatele planetelor sunt actorii interiori despre care vorbim, semnelor zodiacale le corespunde modul lor de actiune pe scena, iar casele sunt secventele si decorurile care sustin desfasurarea piesei. In ansamblul sau, astrograma contine scenariul de baza impreuna cu indiciile pentru o regie optima. Coerenta, dar flexibila. Directii marcate clar, dar posibilitati infinite.

Intr-o analogie cu Sagetatorul care descopera cu entuziasm teritorii noi pentru a-si completa cunoasterea, astrologul are posibilitatea sa patrunda odata cu fiecare astrograma intr-un sistem nou. Asumandu-si acest rol, el trebuie sa invete sa jongleze creativ si responsabil cu mesajele care i se arata in harta natala, pe terenul familiar celui descris acolo, dar si retinand ca in cele din urma impactul muncii lui depinde de limpezimea cu care reuseste sa vorbeasca pe graiul omului din fata sa.

****

In paralel, caruselul se misca neintrerupt. Ne intrebam de ce si inspre ce.

Sagetatorul, Jupiter si casa a 9-a corespund nelimitarii care apare din credinta intr-un ideal, dublata de intuitia ca este ceva acolo, mai sus, spre care tintim si care poate fi in cele din urma aflat atata timp cat fortam cunoasterea. In aceeasi ordine de idei, astrologia are menirea de a imprima persoanei credinta intr-un sens al rotirii parcurse si de a-i face inteles ceea ce traieste invartindu-se printre experientele sale. Apoi, de a-i aminti ca punctul de pornire a fost, inainte de a se constata pe sine in roata, propria dorinta de aventura si calatorie.