Matematici neptuniene
In mod obisnuit, urmarim miscarea mainii noastre in aer de pe pozitia celui care controleaza mana si o simte trasand in gol actiunea pe care i-o imprima pornind de la intentia sa. Si totusi, poate ca prin aceeasi miscare patrundem incisiv intr-un spatiu deja plin, il influentam, il modificam. Cum simte aerul mana mea miscandu-se prin el?
Acest gen de si totusi este echivalent cu declicul pe care mintea noastra stie sa il produca in zona pe care o atribuim, astrologic, Pestilor. Aici ma descopar capabil sa schimb total perspectiva dinspre mine catre in afara mea si sa simt viata prin filtrele altor puncte de observatie, exterioare mie.
Potentialul acestei rasturnari de focusare este urias pentru ca ofera raspunsul la o intrebare aparent inchisa: Ce ii mai ramane de cucerit omului care a reusit sa invete lectiile si sa isi construiasca pe deplin o personalitate solida? Raspunsul – nemarginirea, iar provocarea la care lucreaza neptunianul din noi este dezlegarea acestui raspuns de orice ambiguitate si translatarea lui intr-o aptitudine concreta.
Ramane de clarificat ce resurse trebuie sa ne identificam, ce ritm avem de deprins pentru a intra cameleonic in pielea celuilalt fara a ne pierde pe noi si cu ce castig.
Privita de la nivel de individ, o personalitate poate fi vazuta ca un set de impulsuri aduse in manifestare (in astrologie, perechea semn-planeta). Rezulta, intr-un singur om, o intreaga lume ce se ajusteaza dinamic pe masura ce este impinsa la autoexersare intre doua coordonate, spatiu-timp, percepute din interior ca ipoteze impuse ale jocului.
Universul unui om devine astfel o constructie cu legi specifice, inscrisa intr-un cerc, pe care el insusi considera ca o coordoneaza din centrul fiintei sale.
Pe felia de minte atribuita Pestilor, invatam si suntem tentati sa pasim in afara acestui cerc. Ne putem numi pasul transcenderea egoului, un proces evolutiv natural prin care stiu sa privesc viata de undeva din afara mea. De aici, descopar proiectorul (mintea), observ si ma separ de proiectie (povestea de viata cu care m-am identificat anterior) si tot de aici incep sa ma confrunt cu un nou tip de ecuatie de rezolvat.
Pentru ca facand acel pas, intru automat intr-o zona ale carei legi ma inzestreaza sa remarc, sa simt si sa ma conectez la orice alta lume, la orice alt univers individual, la orice alt cerc; moment in care ma pun in fata unei panorame cu o infinitate de variabile pe care sunt foarte capabil sa le decodific, dar de care risc sa raman agatat, ajungand totodata sa ma pierd pe mine.
Atunci, daca prin Pesti si Neptun putem sa patrundem in alte sisteme decat al nostru, care ar fi folosul absolut al acestei capacitati?
Raspunsul sta intr-o alta calitate a acestor zone din mintea noastra: sinteza, perceperea infinitului ca ansamblu. In neobisnuita matematica neptuniana, trec ca spectator printr-o infinitate de variabile, cunosc si accept o infinitate de lumi si puncte de vedere, iar la final obtin rezultatul 1 infinit.
Traversand experienta de comutare la alte sisteme, pot oricand sa ma intorc in cercul meu cu un nou tip de constiinta, a nelimitarii. Iar aceasta intoarcere trebuie permanent amintita pentru ca acolo este locul unde am de verificat rezultatul cautarilor mele neptuniene: Ceea ce am intalnit in exterior gasesc si in mine? Privind din nou prin filtrul individualitatii mele, inteleg acum ca sunt nemarginit? Am invatat sa raman conectat concomitent la interior si la exterior? Vibratiile acelor lumi pe care le-am simtit – pot sa le transform in esenta si sa le dau manifestare materiala in jurul unui centru, adica in cercul meu?
***
Pe masura ce testam aceasta abordare, incepem sa intuim ca suntem cu totii partasi si complici in acest joc. 1 infinit este fiecare dintre noi, iar deschiderea pe care ne-o asiguram prin Pesti si Neptun ne conduce catre aceasta solutie a explorarilor noastre, cea mai fireasca rezolvare la intersectia dintre toate variantele de experienta posibile in planul nostru de existenta.
