Săgetătorul, primul simbol ascensional al lunii decembrie

Nimic nu poate fi mai potrivit după un semn al abisurilor – Scorpionul, decât unul al ascensiunii – Săgetătorul. Scorpionul este însă şi un semn al renaşterii, al transformării şi spre această dimensiune a sa este indicat să privim acum, după o perioadă îndelungată de periplu subteran pe teritoriile lui Pluton.

Luna decembrie vine cu o gură de aer curat şi cu lumina spiritului, purtată triumfător de Soarele care se va afla pentru 20 de zile pe teritoriul lui Jupiter şi în recepţie mutuală cu acesta. Săgetătorul care ţinteşte spre înalt ne propune o apropiere de divin, o depăşire a condiţiei de orb – ignorant, de pământean, o eliberare a conştiinţei, o ridicare a acesteia pentru a câştiga în perspectivă. Căci arcul şi săgeata nu reprezintă arme, ci aceasta din urmă trebuie văzută ca un simbol ascensional, un simbol al înălţării morale, spirituale (Gilbert Durand – Structurile antropologice ale imaginarului).

Mitologia şi basmele abundă de practici şi ritualuri ale ascensiunii. Eroii, şamanii sau cei aleşi urcă spre înalt pe scară, escaladând munţii, cu ajutorul plantelor care cresc până la cer, al aripilor, etc. Mircea Eliade evocă însă în Tratat de istorie a religiilor un mit răspândit în Oceania în care eroul ajunge la cer cu ajutorul unui lanţ de săgeţi, lanţ pe care l-a construit singur. Prima săgeată s-a înfipt într-o stea, următoarea în prima şi tot aşa până se construieşte o punte de legătură între cer şi pământ.

Astfel putem afirma că Săgetătorul este primul semn care încearcă “să împace” dihotomia sacru-profan, trup-suflet, trecător-etern, Cer-Pământ, deşi, paradoxal, este jumătate om, jumătate animal. Această fiinţă care nu are nimic de ascuns, care îşi asumă dimensiunea „inferioară” are acces la înalt, iar „Ascensiunea constituie aşadar într-adevăr, călătoria în sine, călătoria imaginară cea mai reală dintre toate, pe care o visează nostalgia înnăscută a verticalităţii pure, a dorinţei de evadare într-un loc hiper sau supraceresc (…)”, cum scria Durand, cu trimitere la lucrarea „Imagini şi simboluri” a lui M. Eliade.

După angoasele absolut necesare pe care le-au stârnit planetele care s-au perindat deja prin Scorpion, dar mai ales Saturn care nu şi-a încheiat încă tranzitul prin acest semn, e timpul să privim spre cer cu alţi ochi: cu ochii spiritului. Săgetătorul şi, după el, Capricornul, un alt simbol ascensional (despre care vom vorbi în numărul următor), ne încurajează să ne revizuim sistemele de credinţe, filosofia de viaţă şi să le punem în acord cu planul divin. Altfel, la pasul următor, Saturn se transformă în limită şi nu în agent al consolidării şi fructificării (e util să păstrăm mereu în minte faptul că Saturn a fost iniţial o zeitate a agriculturii, cel care le-a dezvăluit muritorilor cum să folosească darurile pământului).

Revenind la Săgetător, peste un semn cu atât de mult potenţial divin, nu putea domni decât „şeful” zeilor, controversatul Jupiter, înarmat cu fulgere pe care le putem vedea simbolic ca pe săgeţi îndreptate spre pământ. În măreţia sa de zeu suveran, de „Tată al zeilor şi al oamenilor” (Homer), Jupiter  a fost desemnat să guverneze peste jurămintele pe care le făceau oamenii între ei sau faţă de zei, peste justiţie şi peste etică. Dar, în acelaşi timp, el este zeul libertăţii absolute, al dorinţei de cunoaştere şi expansiune, cel care aleargă mereu după noi cuceriri, în ciuda căsniciei cu Iunona.

Cum Jupiter va intra începând cu 8 decembrie în mers aparent retrograd şi se va afla în recepţie mutuală cu Soarele (conştientul) până pe 21 decembrie, e bine să folosim această perioadă tot pentru introspecţie, pentru a descoperi credinţele care ne animă alegerile.

Această interacţiune specială dintre Soare şi Jupiter ne poate ajuta să conştientizăm modul în care înţelegem să ne folosim liberul arbitru: constructiv sau distructiv? De asemenea, este util să medităm la imaginea divinităţii, la ce reprezintă aceasta pentru noi, la modul în care înţelegem „norocul”, la situaţiile în care avem tendinţa de a exagera sau de a deveni dogmatici, la propriul orgoliu, la tendinţa de a alege calea uşoară sau nu.

Cei care au înţeles experienţele revelate de Scorpion pot găsi acum cu uşurinţă resursele de a construi un pod până la cer pentru a se întâlni cu zeii. Sau, altfel spus, pentru a se reîntâlni cu jumătatea pe care o consideră pierdută, cu ceea ce fiecare din noi caută de-a lungul vieţii, Sinele. Săgetătorul ne deschide această perspectivă, săgeata lui despică înaltul, cunoaşterea lui este atotcuprinzătoare. S-o accesăm! Să considerăm că săgeata este gândul evadat de sub papucul conştientului care pătrunde cerurile şi revine apoi sub formă de fulger pentru a-l lumina şi îmbogăţi pe acesta.

ADA COCOȘ,
Redactor-șef