Fără limite?
Gazda celor două planete benefice, domiciliul lui Jupiter și exaltarea lui Venus, zodia Pești ne încurajează să plonjăm cu încredere în oceanul vieții, fără griji, fără constrângeri, fără plasă de siguranță sau vestă de salvare – cu alte cuvinte, fără Saturn! Pe tărâmul beneficelor, totul e permis și totul se vrea a fi posibil.
După toate saturnismele care ni s-au promovat, mai pe față în Capricorn și mai pe dos în Vărsător, Peștii ne ademenesc să ne lepădăm de Marele Malefic și să ne proclamăm liberi. Vrem mai mult Jupiter și mai puțin Saturn! Mai multă libertate, mai multă bunăstare. Cu cât suntem mai liberi cu atât putem întreprinde lucruri care ne vor spori bunăstarea, iar să fii ”mai liber” nu înseamnă altceva decât să dispui de mai multe opțiuni din care să alegi.
Dar acum, poftim situație! În periplul său prin Pești, alături de Neptun, Soarele este ținut în frâu, printr-o cuadratură de la zodie la zodie, tocmai de Saturn. Ce senzație! Nici nu ți-e limpede dacă te-ai aruncat în oceanul vieții îmbrăcat în cămașă de forță sau într-un colac de salvare! Cert este că ceva te jenează, te limitează. Poate că nici n-ai plonjat în ocean ci într-un lighean. Mă rog, nu e treaba mea în ce te-ai băgat, dar îți garantez că bețiile cu apă rece se dreg cu Saturn. Hai, nu pune fața asta, cât de rău poate fi? Privește partea plină a ligheanului – deși, dacă te ia cu amețeală, mai bine nu te uita…
Câțiva sociologi și psihologi s-au gândit să conteste credința de nezdruncinat că mai multă libertate înseamnă “mai bine” și au descoperit că, paradoxal, cu cât dispunem de mai multă libertate, cu atât ne simțim mai rău! Prea multă libertate (adică, prea multe opțiuni) paralizează, iar dacă reușim totuși să facem o alegere, până la urmă vom sfârși nemulțumiți de rezultat. Gândul că am fi putut alege mai bine și că, undeva, între toate opțiunile posibile, exista și varianta perfectă (pe care, evident, noi n-am reușit să o descoperim), ne induce regretul, vinovăția, ne scade stima de sine și ne împinge pe drumul depresiei. Pe de altă parte, dacă n-avem suficiente opțiuni suntem teribil de limitați, iar sentimentul de frustrare e suficient de nasol încât, da, și pe cale asta întrezărim depresia, anxietatea, furia…
“Să presupunem că vedeți această ilustrație și, fiind o persoană sofisticată, veți spune <<Ah, ce știe peștele ăsta! Nimic nu e posibil într-un acvariu!>>. Imaginație săracă, o vedere mioapă asupra lumii – așa am văzut-o și eu prima oară. Însă, cu cât m-am gândit mai mult la ea cu atât am ajuns să cred că peștele ăsta știe ceva. Pentru că adevărul este că dacă spargi acvariul pentru ca totul să fie posibil, nu mai ai libertate. Ai paralizie. Dacă spargi acvariul astfel încât totul să fie posibil, scazi nivelul satisfacției. Crești paralizia și scazi satisfacția. Oricine are nevoie de un acvariu. Acesta [din imagine] este cu siguranță prea limitat, probabil chiar și pentru un pește. Însă, absența unui acvariu metaforic este o rețetă pentru nefericire și, presupun eu, dezastru”, explică psihologul american Barry Schwartz în prezentarea cu titlul “Paradoxul alegerii”, susținută în cadrul conferințelor TED din 2005 și pe care vă invit s-o urmăriți (click pe butonul Play de mai jos).
În concluzie, întrebarea legitimă este următoarea: dacă oceanul nu ne priește, atunci care e dimensiunea optimă a unui acvariu? Care e numărul optim de alternative de care ar fi bine să dispunem? Altfel spus, care e gradul optim de libertate care ne-ar permite să trăim sănătoși și fericiți?