Berbecul – pactul cu eternele începuturi
„Găsim pe ogor o ghindă pe care o socotim lucru netrebnic şi o lepădăm. La vreme de primăvară vom vedea că ghinda aceea a prins rădăcini din care va creşte stejar înălţat către soare. Veţi socoti că aceasta este o minune. Dar asemenea minune se repetă de mii şi mii de ani în somnolenţa atâtor toamne şi în izbucnirile tuturor primăverilor. De ce nu s-ar petrece aceasta şi în inimile oamenilor?” (Khalil Gibran)
Pe cercul zodiacal, Berbecul, semnul de început, simbolizează vocea ce răzbate impetuos din toate ungherele conştiinţei noastre şi o inundă brusc cu intuiţia că, înainte ca orice experienţă de viaţă să poată prinde contur, trebuie să existe o scânteie interioară care să aprindă în fiecare om dorinţa de a se naşte, dorinţa simplă de a exista. Ce fel de foc ne hrăneşte hotărârea primară de a fi? Cum poate fi adus în cuvinte acest nerv indestructibil de a trăi? Cum să-l descriem, atât de nebunesc, iraţional şi sublim fiind?
Căutând răspunsurile propuse, descoperim, atunci când ne observăm cu atenţie, că în cea mai mare parte a timpului nostru aici trăim cu senzaţia de fond că suntem în mişcare, că ne aflăm în toiul a ceva. Acest ceva, oricare i-ar fi specificul – acţiune, gând, stare sufletească – urmează legea ritmului: parcurge gradual traseul de la iniţiere spre un maxim, apoi descreşte în intensitate, ajungând până la totala disoluţie în zona pe care astrologic o atribuim Peştilor şi casei a XII-a.
Aşa cum ne indică mai departe succesiunea zodiacală, după orice final urmează Renaşterea, un proces care – deşi ştim că există în noi la fel de bine cum ştim că natura începe un nou ciclu primăvara – ne ia de multe ori prin surprindere. În ciuda vechilor sfârşituri, iată-ne curpinşi din toate direcţiile firii de forţa extraordinară cu care viaţa se încăpăţânează să pornească, iar şi iară, în şi prin noi. Un nou gând, o nouă simţire, o nouă forfotă interioară şi propagările lor în exterior. Mişcându-ne, simţim că suntem.
Cât despre focul de a fi, poate că încă nu ne putem explica de ce şi cum şi cine l-a aşezat atât de bine la temeliile fiinţelor noastre, însă avem acces, pe poarta de conştiinţă accesată astrologic prin semnul Berbecului, la şansa de a-l lăsa să se înalţe în noi cu toată forţa sa, nestânjenită de întrebări şi ipoteze. Berbecului din noi nu-i pasă de toate acestea, vrea doar să fie. El are curajul să aprindă scânteia tuturor mişcărilor pentru că este alimentat de credinţa indestructibilă în continuitatea vieţii.
Aşadar, existenţa în orice hartă natală a acestui semn este reprezentarea astrologică a unui legământ la înnoire neobosită, la startul ce ne va conduce gradual spre acel a fi în toiul a ceva. Conştiinţa noastră activează pe aceste frecvenţe factorul declanşator al începuturilor, impulsul de a o lua de la capăt, mereu altfel, însă cu acelaşi avânt temerar.
În această logică, o atribuţie a Berbecului din noi este şi extragerea la ţintă a unei esenţe: tot ceea ce am fost, suma experienţelor noastre anterioare, trebuie concentrat în momentul prezent, într-un simţ necomplicat şi incisiv că Sunt. Berbecul actualizează instinctiv toate trecuturile fiinţelor noastre printr-o intuiţie că a ne naşte continuu înseamnă a sta în aici, acum şi a nu ne opri din mers. Iar pentru ca toate acestea să se transforme dintr-o setare a minţii într-o manifestare propriu-zisă, venim animaţi cu voinţa de a ne autoafirma şi cu imboldul de a acţiona. Altfel spus, există în noi funcţia specifică de legătură, aceea descrisă astrologic de planeta Marte.
Marte reprezintă voinţa noastră pură, motorul oricărei mişcări ce produce impact, schimbarea adusă de fiecare dintre noi intervenind în sistemul-cadru al vieţii sale. Felul în care este reprezentată planeta într-o astrogramă oferă indicii despre cum acţionează persoana, arată ce tip de motivaţii stau în spatele acţiunilor sale, înspre ce fel de experienţe direcţionează energia impunerii de sine şi autoafirmării.
Ca orice planetă personală, Marte operează strâns legat de ceea ce identificăm ca interesele şi dorinţele noastre, într-un context individual. Însă poate că tocmai dând ascultare forţei ce ne impulsionează să trecem la acţiune pentru noi, facem de mii şi mii de ani ca viaţa să se întâmple, mişcăm roata marilor începuturi ale lumii, perpetuăm renaşteri prin izbucnirile tuturor primăverilor din inimile noastre. Ce-ar fi dacă am recunoaşte că suntem noi înşine purtătorii acestei minuni? Poate că doar aşa, spunând cu francheţe “Da” vieţii, ne respectăm pactul cu focul de a fi şi primim la schimb nemuritorul prezent continuu, timpul Berbecului şi al lui Marte.
