Reflecții la începutul lui august 2015

O răsai, răsai, răsai…

Răsăritul Soarelui în Leu m-a găsit la domiciliu. Îmi savuram cafeaua și-o urmăream online pe comedianta Emily Levine într-o conferință susținută în cadrul TED*, care începea astfel:

”Voi vorbi despre mine, lucru pe care îl fac rar pentru că, în primul rând, prefer să vorbesc despre lucruri despre care nu ştiu nimic. Și în al doilea rând, sunt o narcisistă în recuperare. N-am ştiut că sunt o narcisistă. Credeam că narcisismul înseamnă să te iubeşti pe tine, dar cineva mi-a spus că există și-un revers al medaliei… E mai trist decât iubirea de sine. Este iubire de sine neîmpărtășită! Nu-mi permit să recidivez! (…)”.

Am râs până la un moment dat când mi-am compromis singură distracția întrebându-mă foarte serios cum e aia, ”iubire de sine neîmpărtășită”? În fine, trag nădejde că până la finele actualului ciclu al retrogradării planetei Venus, mă voi lămuri.

Acum Venus e din nou în Leu și îl tranzitează până în 9 octombrie 2015. Nici bine n-a pășit în Fecioară (cu stângul și prin alunecare, din pricina opoziției de la Neptun) că s-a și întors! Dar mai corect ar fi să spunem că s-a ridicat, ea fiind căzută în Fecioară. Teoretic, Venus s-ar simți bine în Leu, dacă n-ar fi retrogradă. Vreau să spun, mai bine decât am crede… Sau cel puțin asta au lăsat babilonienii să se înțeleagă. Deși noi o considerăm peregrină prin Leu și nu recunoaștem alt stăpân al acestei zodii decât Soarele, babilonienii îi atribuiau lui Venus o a doua exaltare, în acest semn (prima fiind în Pești). Grecii au preluat sistemul exaltărilor de la ei, dar fără această mențiune. Ideea de a o exalta pe Venus în Leu pare să vină din asocierea acesteia cu Iștar (Inanna), zeița dragostei și războiului, al cărei animal sacru era leul.

Și că tot veni vorba de dragoste și război, m-am întrebat pentru ce se întoarce Venus în zodia Leu? Sau pentru cine? Se pare că Venus se întoarce până în punctul în care îl întâlnește pe Marte (cam pe la jumătatea Leului), după care își reia mersul direct (în 6 septembrie 2015). L-o fi uitat în urmă și acum și-a amintit de el? O fi având ceva de împărțit cu acesta? (Poate iubirea de sine?). Ținând cont că cei doi trasează și-un trigon spre Uranus, mă aștept să iasă câteva scântei, doar atât cât să se reaprindă flacăra pasiunii în nativii semnelor fixe…

Pe infernul meu, un rai

Fără nicio legătură evidentă cu introducerea de mai sus, în continuarea (deschiderii) conferinței sale, Emily a enunțat unul dintre cele mai importante principii pe care le cunosc și de a cărui funcționare m-am convins:

”Vreau să explic cum mi-am creat propriul stil de comedie, pentru că am trecut prin atâtea stiluri… Am început cu improvizaţia, o formă a ei, numită jocuri teatrale, care au o regulă – mereu am crezut că e o regulă excelentă de etică pentru o societate – şi anume: nu poţi nega realitatea altei persoane, poţi doar construi pe ea. (…)”

Nu poți ajunge vreodată la un consens cu cineva, negându-i realitatea. E suficient să-i spui celuilalt că lucrurile nu stau așa cum le crede și ai rupt orice posibilitate de a dezvolta un dialog constructiv și de a-l înțelege. Iar fără asta, nu poți nici să-l ajuți! Pare la mintea cocoșului, dar în practică mulți încălcăm acest principiu pentru că ținem la adevărul nostru și nimic nu-i mai real ca propria noastră realitate. Să accepți realitatea celuilalt și s-o folosești în sens constructiv, mai ales când n-o aprobi, e o lucrare de geniu! Mai mult, când această realitate o contrazice pe a ta, să te ții de acest principiu pare aproape o nebunie! Dar, dacă vrei să ajuți și ți se cere asta, pornește de la realitatea celuilalt, nu de la a ta!

Îmi amintesc că citisem** despre un băiat a cărui realitate era greu de gestionat pentru el și cei din jurul său, acesta fiind diagnosticat cu psihoză reactivă pe termen scurt. Adică era maniac, paranoid și avea halucinații (e un exemplu extrem, ce-i drept). Cazul a fost relatat de psihoterapeutul Scott Miller și face parte dintre cazurile de la începutul carierei sale, abordarea pentru care a optat fiind pe atunci considerată ciudată și neprofesională, deși acum e obișnuită. Pacientul susținea că era Terminatorul – da, personajul jucat de Arnold Schwarzenegger în seria de filme cu același nume – și se comporta ca atare, încercând să evadeze în fiecare seară din spitalul în care era internat. Toate eforturile medicale de a-l reconecta la realitatea recunoscută de ceilalți au eșuat, și atunci a fost chemat Miller. El știa că sarcina sa este de a-l convinge pe pacient că nu era cine pretindea și iată, pe scurt, ce a făcut… L-a acceptat pe băiat ca fiind Terminatorul și astfel a putut iniția un dialog cu el, intrând în lumea sa, câștigându-i treptat încrederea. Însă, la un moment dat, a făcut o mișcare foarte riscantă punând la îndoială identitatea asumată de băiat: ”Mă întreb dacă tu ești cu adevărat Terminatorul. (…) Știi, în timp ce te ascultam am avut vaga impresie că tu nu ești de fapt Terminatorul”, i-a spus. La un pas de a pierde încrederea pacientului său, a adăugat: ”Nu cumva ești Arnold Schwarzenegger?”. Inițial afirmația l-a surprins foarte tare pe băiat, dar după un moment expresia i s-a schimbat și a răspuns amuzat: ”Cum de ai știut cine sunt eu cu adevărat?”. Așadar, Miller a riscat propunându-i băiatului un alt rol, dar pornind de la rolul asumat deja de acesta, plasându-l astfel într-o realitate mai apropiată de cea în care trăim majoritatea dintre noi. Băiatul s-a simțit în siguranță să accepte acest nou rol (de altfel, la fel de măgulitor ca precedentul). Următorul pas a fost să-l determine pe acest ”actor” să accepte cel mai provocator rol din cariera sa – rolul unui pacient dintr-o secție de boli mintale. Sarcină pe care băiatul și-a dat silința să o realizeze cât mai bine, până ce simptomele i s-au ameliorat, reluându-și mai târziu rolul recunoscut de toată lumea – băiatul era un misionar religios…

Revenind la astrologie, știm că nativii semnelor fixe (sau cei care au elemente importante ale hărții natale în Leu, Vărsător, Scorpion, Taur) sunt cei mai hotărâți în a-și menține viziunea și în a rămâne fideli rolului pe care și-l asumă. Astfel, singura cale prin care cineva le-ar putea facilita schimbarea pare a fi să continue să lucreze pe ceea ce ei au construit deja. Orice tentativă de a le demola realitatea și de a-i scoate din rolul pe care îl joacă în aceasta, duce la ruptura relației.

[Gândul îmi fuge la harta celei mai recente Luni pline, cea din 31 iulie, opoziția luminătorilor realizându-se pe axa semnelor fixe Vărsător-Leu, casele IV (”fundamentul”) – X (”acoperișul”), în sistem Whole, cu Saturn rx, ca stăpân de casă IV, în Ascendent].

Principiul enunțat de Emily mi se pare cu atât mai important de reținut cu cât Jupiter și Saturn, cei doi mari constructori ai sistemului planetar, își continuă lucrarea, mutându-se de pe semnele fixe Leu-Scorpion (ultima întâlnire are loc în aceste zile) pe semnele mutabile Fecioară-Săgetător. Etapa de viață a lucrării și totodată maniera de execuție este acum alta. Începe munca de șlefuire și finisare, în care ni se perimite să dăm sau să schimbăm forma, manipulând detaliile după nevoi, să oferim o nouă destinație lucrării, dacă e cazul, dar totul în baza a ceea ce s-a construit deja!

Cu alte cuvinte, Fă rai din ce ai!

Note:
*Puteți urmări, dacă doriți, întreaga conferință susținută de Emily Levine, ”O teorie a totului”, aici: https://www.ted.com/talks/emily_levine_s_theory_of_everything?language=ro
**Cazul Terminatorului, expus aici pe scurt, poate fi citit în cartea ”Mumia de la masa din sufragerie. Cele mai neobișnuite 32 de cazuri de psihoterapie”, de Jeffrey A. Kottler și Jon Carlson, pag. 135, Editura Trei, 2004.

DIANA SPINEAN