Harta lui Karpen reloaded
Cei care ați citit articolul meu din numărul trecut, ”Perpetuum mobile sau Harta lui Karpen”, cu siguranță v-ați întrebat în ce zodie o fi având acest om Ascendentul și pe ce case i se așază configurația aceea planetară pe semne mobile, care ilustra atât de bine uimitoare sa invenție – un soi de perpetuum mobile, două pile electrice legate în serie și care de 65 de ani produc curent fără întrerupere!
Iată că răspunsul a venit, ulterior publicării articolului meu, prin reputatul astrolog craiovean Mihaela Dicu: conform Registrului Stării Civile pentru nou născuți, actul 827 din 12.12.1870, Karpen s-a născut în data de 10.12.1870, la ora 2 noaptea (Arhivele Statului – Craiova). Ceea ce înseamnă că inventatorul nostru are Ascendentul în Balanță!

În articolul precedent am atras atenția asupra configurației extrem de dinamice pe semne mobile, în care sunt implicate aproape toate planetele din hartă: Marte în Fecioară (ca punct focal), apoi Soare/Venus/Mercur/Saturn în Săgetător și Jupiter retrograd în Gemeni. Observam că ”exceptându-l pe Mercur, aceste planete formează aspecte aplicante, adică în plină activitate.” De asemenea, că ”Marte din Fecioară este stăpânit de Mercur din Săgetător care este la rândul său stăpânit de Jupiter din Gemeni (și toate se află în termenul lui Marte!). Mercur și Jupiter sunt ambele în exil dar și în recepție mutuală de domiciliu, relație asemănătoare cu a celor două pile din aparatul lui Karpen. Revenind la Marte, vedem că acesta trimite un sextil spre inventivul Uranus (din Rac) și un trigon spre inepuizabila sursă de energie condensată care este Pluton (din Taur). Ținând cont și de implicarea lui Saturn, aflat pe ultimul grad din Săgetător, care aduce plusul de durabilitate necesar, putem intui că acest ”aparat” ar putea produce energie la infinit! Însă, vorbim de un om, nu de un aparat, așa că mă mir că inventatorul său nu-i în viață și astăzi (a decedat la venerabila vârstă de 94 ani)! 🙂 Lăsând gluma la o parte, Karpen și-a asigurat nemurirea prin munca sa, pila aceasta și nu numai!”. Și notam că el ”a fost și cel care a propus pentru prima oară în lume (1909) folosirea curenților purtători de înaltă frecvență pentru telefonia prin cablu la mare distanță și a construit la Băneasa (1916) primul telegraf fără fir din estul Europei, antena acestuia având o rază de acțiune de peste 2000 km (cf. Wikipedia).”
Cunoscându-i acum și semnul Ascendent, perspectiva noastră asupra activității lui Karpen și a destinului invențiilor sale, se îmbogățește!
Pe Venus, stăpâna Ascendentului, o găsim în Săgetător, în casa a III-a a comunicării (în literatura de specialitate sunt citate peste 30 de lucrări publicate de Karpen), a mijloacelor de comunicare și a schimburilor, iar casa a X-a a rezultatelor socio-profesionale se află în Rac și conține Luna (în domiciliu și în Hayz [1]!), Uranus (inventivitatea, electricitatea) și Nodul Nord (sensul principal al vieții) – să ne amintim că nativul a fost ”un pionier în domeniul elasticității, termodinamicii, electrochimiei și a ingineriei civile, (…) membru titular al Academiei Române (și vicepreședinte pentru o vreme), membru de onoare al Societății Franceze a Electricienilor, doctor honoris causa al Institutului Politehnic din București și ministru al Comerțului și Industriei în cabinetul Iorga (cf. Wikipedia).”
Apoi, configurația în T pe semne mobile, îi ocupă casele cadente III, IX și XII. În general, casele cadente semnifică ceea ce este (mai) îndepărtat sau necunoscut; în mod particular casele III și IX sunt semnificatoare pentru mobilizări / deplasări / comunicări / transmisii și mijloacele lor, în timp ce XII semnifică ceea ce este nevăzut (undele, spre exemplu). Asocierile dintre harta și activitatea sa sunt mai mult decât evidente…
Mai vreau să punctez doar amplasarea punctului focal al configurației, Marte din Fecioară, în casa a XII-a. Marte indică o resursă (este stăpân de casă II [2]) energetică (dată fiind natura planetei) posibil inepuizabilă (vezi configurația planetară în care este angrenat), cu numeroase utilizări practice (Fecioara), dar a cărei sursă rămâne neînțeleasă, neexploatată și ascunsă (casa XII) – la fel ca pilele lui Karpen…
–
Note:
[1] Planetă nocturnă (Luna) în hartă nocturnă (Soarele sub orizont) în semn nocturn (Racul), deasupra orizontului (casa X) => planeta (Luna, care este aici și luminătorul principal, harta fiind nocturnă) este în Hayz, o demnitate accidentală.
[2] Tradițional Marte stăpânește și Scorpionul, care aici găzduiește casa II. Marte este și stăpân de casă VII (aceasta fiind în Berbec), dar amplasamentul său în XII mă abțin să-l comentez pentru că m-aș aventura prea departe în speculații vizavi de potențiale interese și manevre ascunse, rivalitate, procese și alte probleme legale pe care le-ar putea dezvălui această poziție. Să sperăm că invenția este doar ascunsă, nu și pierdută sau furată (vezi și Neptun în VII)…
*Citatele sunt din articolul meu precedent.
**Nu pot să nu-l amintesc pe soțul meu inginer, cel care mi l-a revelat pe Karpen și mi-a inspirat aceste două articole – coincidența face ca soțul meu să aibă Ascendentul în Balanță, cu Venus în semn mobil și Marte în Fecioară în casa a XII-a, la fel ca și Karpen… 🙂