Aquarius Anima: Elmo

Gândindu-mă la o posibilă explicaţie a faptului că Soarele se află în cădere în Vărsător, mi-a venit în minte următoarea imagine: dacă nativii Vărsător l-ar fi înghiţit – cu toată lumina, splendoarea şi energia sa – şi acum îl radiază din interiorul lor? Aşa ceva ar putea fi spus de exemplu de către monstruleţul Elmo din serialul Sesame Street. Mi-l şi imaginez mângâindu-şi burtica şi zâmbind ştrengăreşte… Care este secretul micuţului Elmo, prin ce truc reuşeşte să-şi păstreze buna dispoziţie, care pare a fi inepuizabilă? Cum am putea „înghiţi” Soarele?

Pe planeta noastră şi mai mult ca probabil peste tot în Univers, biologia ne vorbeşte despre un truc unic: exersarea. Cel care exersează, are muşchi. Cel care nu exersează, nu are muşchi. Este simplu de tot. Se poate exersa bucuria de a trăi? Existenţa Vărsătorilor este mărturia elocventă a faptului că se poate. Citisem undeva că maestrul a eşuat de mai multe ori decât a încercat vreodată discipolul!

Elmo îşi sărbătoreşte ziua de naştere pe 3 februarie şi dispune de toate calităţile Vărsătorilor. El este un monstruleţ plin de viaţă, atât de simpatic încât toată lumea de pe strada Sesame vrea să fie prieten cu el. O fi el o fiinţă foarte prietenoasă, dar celelalte personaje roiesc oricum în jurul lui. Aproximativ aşa se petrece şi în viaţa reală: simţim că nativii Vărsător au reuşit să „aresteze” lumina Soarelui în interiorul lor – exact ca o portocală – şi instinctiv căutăm compania lor, pentru a beneficia de razele emanate de ei. Ei sunt şi foarte prietenoşi, şi, iată că cele două mişcări alcătuiesc un bulgăre de zăpadă spiritual: cercul de prieteni creşte permanent, creşte distracţia şi buna dispoziţie, ceea ce atrage mai mulţi prieteni şi aşa mai departe.

Imaginea Vărsătorului ne sugerează regiuni polare, unde lumina şi căldura sunt slabe. Deunăzi urmăream o emisiune despre stilul de viaţă al nordicilor şi iată că ei fac ceva extraordinar de simplu: ies în natură, cu un sandviş şi o cafea şi se lasă inundaţi de lumina palidă a soarelui. Da, mergem şi noi la picnic şi ne tolănim în nisip la malul mării, dar ceea ce fac nordicii are un alt randament şi o cu totul altă eficienţă. Noi nu suntem foarte atenţi la razele soarelui – gândul ne e de obicei la grătar, la cine mai trece pe acolo, ş.a.m.d. – şi astfel captăm relativ puţin din bogăţiile spirituale oferite de Soare. Omul din nord însă îl absoarbe cu toată fiinţa sa. Fiind conştienţi că beneficiază de lumină palidă şi puţină, nordicii nu-şi irosesc timpul cu bârfe, bere, grătare şi iarba mai verde a vecinului, ci se concentrează total pe lumina soarelui. Într-o concentrare relaxată. Probabil că secretul Vărsătorilor este cumva asemănător: ei şi-au exersat capacitatea de a-şi îndrepta atenţia spre inima Universului şi de a extrage de acolo esenţa Vieţii. Îmi imaginez pe nativul Vărsător exact ca pe nordicul care se lasă inundat de razele soarelui, într-o concentrare relaxată – doar că Vărsătorul îşi îndreaptă atenţia spre un soare care luminează şi noaptea. Şi deja a exersat suficient de mult încât această conexiune poate fi realizată în totalitate de subconştientul său, în timp ce conştientul său se poate ocupa de altceva. Vărsătorii sunt legaţi cu o sârmă invizibilă de inima Universului, de unde îşi extrag energia zâmbetului lor sincer şi cald. Da, ar putea fi prima lecţie dintr-un curs imaginar intitulat „Cum să fim şi noi (mai) Vărsători?”

A doua lecţie din acest curs ar putea fi intitulată astfel: „Să ne amintim cum era viaţa când am avut 3 ani şi jumătate”. Pentru că exact atâta are şi Elmo. Atunci existenţa reuşea să ne inunde cu eterna ei noutate. După o vârstă totul pare cunoscut, uzat, plictisitor. Este esenţial să ne păstrăm atitudinea specifică unui copilaş de 3 ani şi jumătate: pentru el, totul pare proaspăt, atractiv şi interesant. Uşor de zis, nu-i aşa? Pentru Elmo, a fi copil înseamnă o încredere naturală în ceilalţi. De unde vine această încredere? Elmo se referă la sine întotdeauna la persoana a III-a singular, el spune: „Elmo face asta, Elmo se duce aici, Elmo ştie asta” ş.a.m.d. Cei care vorbesc astfel despre sine, preferă să aşeze conştiinţa de grup înaintea conştiinţei sinelui. Ei observă diferenţa dintre fiinţa lor eternă şi manifestarea lor fizică – astfel este posibil ca ei să simtă nevoia de a se referi la sine la persoana a III-a singular. Elmo şi toţi Vărsătorii, afirmă despre sine: „În exterior, eu sunt unic şi diferit de ceilalţi; dar în interior, eu şi ceilalţi alcătuim o singură fiinţă”. Din această constatare se naşte încrederea în oameni pe care o manifestă Elmo şi toţi Vărsătorii. În exterior, ei sunt individualităţi de sine stătătoare, în interior însă ei simt o contopire indisolubilă cu ceilalţi. Pentru Elmo şi pentru Vărsători, cuvintele „teamă” şi „singurătate” nu au înţeles.

După o anumită vârstă, suntem tentaţi să afirmăm: „eu am experimentat tot şi deja ştiu totul”. Şi ne-am şi pus pe o pantă descendentă, în toate privinţele. Dar am impresia că Vărsătorii sunt excepţii: ei îşi găsesc mereu ceva nou de explorat şi de experimentat. Cu ochii larg deschişi de curiozitate, precum sunt cei ai lui Elmo – el fiind practic un copilaş de 3 ani şi jumătate.

Ce ar mai fi de zis? A treia lecţie dintr-un curs imaginar intitulat „Cum să fim şi noi (mai) Vărsători?” ar fi extrem de simplă: consumaţi Sesame Street. Consumaţi „Lumea lui Elmo”. Fiţi copii.

FULOP LASZLO,
Redactor-șef adjunct