Sub semnul întrebărilor răsturnate

Născută fiind într-o familie unde tradiţiile sunt tradiţii, de bătrânii neamului se ascultă pentru simpla lor calitate implicită de bătrâni, iar urmaşii se cresc în spiritul “Modelul părinţilor să-ţi fie de sfântă învăţătură”, am simţit de mic copil şi eu, şi cei apropiaţi că ceva din mine nu se încadrează în regulile casei, iar această bănuială s-a insinuat între noi tot mai acut şi alarmant până când am început, cu ajutorul astrologiei, să îmi validez din interior Ascendentul în Vărsător şi să îi dau mai atentă ascultare lui Uranus, aflat în harta mea în conjuncţie cu Mijlocul Cerului.

Semnul Vărsătorului. Reprezentare în grădinile Palatului Fronteira, Lisabona
Semnul Vărsătorului. Reprezentare în grădinile Palatului Fronteira, Lisabona

Neavând nicio planetă în acest semn, nu mă consider o Vărsătoare get-beget, ci mai degrabă sora sa de cruce. Purtând în schimb amprenta semnelor de apă, am învăţat să îi primesc în viaţa mea pe Vărsători aproape de tot în timp ce le creez spaţii largi, iar dinspre ei simt de obicei o acceptare complice, un soi aparte de afecţiune, pe care astrologia clasică o consideră spirit al prieteniei, dar eu, privind mai îndeaproape, o înţeleg pur şi simplu ca fel aparte al acestor oameni de a iubi. Aliată cu Vărsătorul, îmi vine uşor să îi înţeleg perspectiva, să contest ceea ce i se reproşează în general şi să adresez întrebări răsturnate. Dau aici câteva exemple:

  • De ce confundăm atât de des iubirea cu a ne pierde în celălalt, a ne crea în cuplu o rutină, a face totul împreună sau a conserva starea unei relaţii aşa cum era ea la începuturi?
  • Cât de corect este oare să acuzăm Vărsătorul de lipsă de iubire atunci când îl vedem incomodat de îmbrăţişări prelungi sau când refuză să îşi petreacă duminica într-o vizită de curtoazie la rude?
  • De ce încercăm să îl convingem că e ceva în neregulă cu el doar pentru că are alte circuite emoţionale şi se deschide cu adevărat la experienţe din alt registru decât cele universal acceptate ca stând în firea lucrurilor?
  • În cuplu, cum de am ajuns să nu îi apreciem stăruinţa de a nu purta măşti de dragul nimănui sau pe aceea de a respinge o relaţie stagnantă?
  • De ce nu îi sprijinim deschis pe aceşti oameni să îşi urmeze de la primul pas calea unicităţii, să cerceteze dincolo de toate barierele, să încalce regulile cărora nu le văd rostul?

Bineînţeles că toate aceste întrebări pot isca multe dezbateri, în cadrul cărora realitatea zilelor noastre poate interveni cu numeroase argumente pro şi contra. Nu are rost, din idealism sau orgoliu, să ne identificăm cu vreuna dintre extreme. Îngeri şi demoni găsim printre reprezenanţii oricărui semn zodiacal. În schimb, mergând pe urmele Vărsătorului de la efect înspre cauză, s-au ivit în mine alte întrebări, mult mai încuietoare.

  • Este sau nu o utopie să ne imaginăm că o întreagă comunitate sau toţi membrii unei familii (în ipoteză, reprezentanţi ai întregului zodiac) ar putea fi atât de deschişi încât să îşi întâmpine copiii Vărsători cu o atitudine de tip ”Poţi fi total nesupus, rămâi altfel decât noi şi pentru aceasta te vom sprijini şi iubi tot mai mult”? Părerea mea este că atunci când, prin lucru la nivel individual, vom reuşi să formăm masa critică de echilibrare interioară a celorlalte semne fixe, va apărea şi normalitatea startului într-o astfel de familie pentru Vărsători. Aceasta pentru că fiecare dintre noi vom ieşi din nevoia de control (Scorpionul), de supremaţie (Leul) sau de neschimbare (Taurul). Crescuţi de mici într-un astfel de mediu, nici Vărsătorii nu vor mai deprinde să acţioneze disonant, cu răzvrătire sau răceală de gheaţă.
  • O altă întrebare care îmi dă de furcă este “Cât din opoziţia experimentată în zilele noastre de un Vărsător obişnuit nu este propria sa creaţie, apărută în oglindă cu o psihologie a vânătorului de obstacole sau a exilului autoimpus, născut din exacerbarea propriilor opinii?”… Oare Vărsătorul de astăzi nu îşi cam risipeşte energia pierdut uneori într-un labirint interior în care nu se simte viu decât luptându-se cu dogme sufocante, închipuite totuşi? Oare dacă ar şti de la început să stea desupra lor, să se perceapă pe sine însuşi ca total în regulă şi să îşi accepte cu nonşalanţă şi zâmbet perspectiva diferită asupra vieţii faţă de marea majoritate a semenilor, oare înconjurându-se, deci, cu această atmosferă de sunt OK aşa cum sunt, lumea ar mai ajunge să îl exileze?

***

Privind cu atenţie la mişcarea subtilă din jur, personal, încep să cred din ce în ce mai puternic în totala reconciliere, în armonia molipsitoare, în echilibrarea în lanţ a zodiacului din noi, pe măsură ce urcăm trepte în conştientizare şi ne rafinăm simţirile. Din această perspectivă cred şi în vremurile deloc îndepărtate când Vărsătorii vor emite de la centru şi vor reflecta de la începutul drumului direct lumina iubirii lor aerisite, răcoritoare asemeni unei brize, iar cei din preajmă îi vor lăsa să fie ei înşişi, neocolindu-i, ci încurajându-le admirabila nesupunere. Pentru că fără Vărsători ne-am epuiza repede întrebările în faţa vieţii şi am uita cum să înaintăm cu adevărat, stând fermi şi, la nevoie, răsturnaţi… pe poziţii!

CRISTIANA TĂNASE

cristiana-tanase-autor