Așa cum simt
”Când auziți muzica, începeți să vă mișcați așa cum simțiți. Lăsați-vă corpul în voia ei, curgeți odată cu melodia. Fiți melodia!”. Așa sunau instrucțiunile ghidului nostru în dans-terapie. ”Floare la ureche!”, mi-am spus frecându-mi palmele, însă colegii mei au început să se lamenteze și să amenințe că se vor călca pe bătături. Protestele au încetat când am fost informați că nu mișcările coerente, perfect coordonate interesează, nu pașii de dans, nu estetica mișcării, ba chiar e de dorit să lăsăm baltă toate regulile. La auzul acestei vești, un fior a început să-mi escaladeze șira spinării. Repetam ca o placă stricată ”Fără reguli, deci, fără reguli, deci…”. ”Haotic, adică”, mi-a retezat-o scurt un coleg.
Haotic. Cuvântul care mă-nfioară, trimițându-mă taman în casa a VIII-a natală, pe tărâmul zodiei Pești din harta mea. ”Păi bine, bine, și ce fac eu cu toți pașii de dans învățați și repetați timp de 4 ani de 2 ori pe săptămână, ha? Pe ăștia cine mi-i scoate din sistem?!”, vociferam eu în sinea mea.
Ceea ce a urmat s-a chemat dans pentru ceilalți și Războieni pentru mine! La tot pasul simțeam să-mi pun ordine-n mișcări, să le combin într-o coregrafie coerentă, pe care o stricam de îndată ce-mi aminteam că regula-i ”fără reguli”. Mă simțeam rigidă, luptam cu ordinea, cu haosul, cu mine… Până la urmă, cineva a clacat și s-a aruncat pe jos. Desigur că mă incomoda, dar coregraful din mintea mea tot nu s-a oprit. Până s-a prins că acolo eram eu. La pământ, eram eu.
Pământ. Desigur! ”Hei, eu am planete în Fecioară! Ați spus să ne mișcăm <<cum simțim>>, da?” M-am ridicat și am început să fac ce știam mai bine, să urmăresc cu trupul ritmul melodiei, să mă bucur de ordinea stabilită deja de compozitorul ei și să o reproduc într-o coregrafie. Pluteam. Eram, în sfârșit, eu însămi, când am auzit vocea ghidului pe fundal, spunând ”Forțați-vă puțin limitele la fiecare mișcare. Surprindeți-vă făcând ceva ce n-ați mai făcut!”. ”Ei, drăcie, da` nici mișcându-mă cum simt n-am pace?!”…
Nu fără tragere de inimă m-am hotărât să-i mai dau haosului o șansă, de data asta una mai mică, de curiozitate. ”Hopa, mâna asta unde s-a dus? Și stângul e… Ba nu, ăsta e dreptul. Puteam să jur că-i stângul! Hei, nu acolo… Ok, treacă de la mine mișcarea asta… Mmm, de fapt, e chiar bine!”. Până la finalul zilei nu m-am mai auzit vorbind în mintea mea și colaboram cu puținul haos pe care mi l-am permis, plămădind din el o nouă ordine. Mă simțeam divin(ă)!
În drum spre casă m-am întrebat dacă au existat colegi, dintre cei care au protestat la începutul orei de dans-terapie, care să-și fi introdus o oarecare ordine în mișcări, când au primit comanda de a-și forța puțin limitele, de a face ceva ce n-au mai făcut. Dar ghidul n-a dat instrucțiuni mai clare și nu a încurajat ordinea pentru cei care obișnuiau să se miște haotic. Se presupunea probabil că fiecare e conștient de propriile-i obișnuințe… Și dintr-o dată am înțeles! Ceva e foarte greșit cu ”simțirea” asta a noastră!
Ne justificăm adesea acțiunile afirmând că am făcut sau am ales ”ce am simțit”. Da’ o fi înspre binele nostru să facem de fiecare dată ce simțim? Îmi amintesc când începusem orele ”normale” de dans, într-un alt cadru. Învățam pași noi și eram constrânsă să execut anumite mișcări pe ritm, care erau altfel decât cele pe care obișnuiam să le fac eu pe același ritm. Eram stângace și mișcările îmi păreau inconfortabile și ne-naturale. Aveam senzația că mă supun unui chin. Dar după ce am ajuns să le stăpânesc, exersând, au devenit firești pentru mine. Când aud un ritm latino, pasul de bază îmi vine natural, pentru că ”așa îl simt” acum! Știți cum se cheamă ”simțitul” ăsta? Obișnuință.
Atunci când ne vine să ne justificăm acțiunile cu imbatabilul ”pentru că așa simt”, haideți să ne întrebăm dacă nu cumva vrem să spunem ”pentru că așa sunt obișnuit(ă)” să simt, să gândesc, să spun, să fac. Să ne punem măcar această întrebare și să căutăm în noi răspunsul, să fim cu adevărat sinceri. Este vorba într-adevăr de acea sclipire (rară!) a intuiției pe care o sperăm sau e doar vocea obișnuinței, vocea fricii de a încerca altceva?
Folosim oare argumente tipice zodiei Pești (simțitul) pentru a menține acțiuni din sfera zodiei Fecioară (rutiniere)? Oare de câte ori am refuzat experiențe noi, care ne-ar fi dat ocazia să ne împingem limitele mai departe, folosind acest argument, mult prea uzat și promovat (fără instrucțiuni clare)? ”Fă ceea ce simți!” înseamă ”Fă ceea ce ești obișnuit să faci!” pentru cel care nu scapă din ritmul hipnotizant al obișnuinței.
Și totuși, raportându-ne la o hartă natală, ceea ce spun pare a fi un paradox. Dacă avem planete în Pești, spre exemplu, nu e firesc să acționăm în spiritul acestei zodii, pe care o simțim vibrând în noi? Dacă am fi fost chemați să fim Fecioare, ne nășteam cu planete în această zodie, nu? De ce să nu continuăm să fim Fecioare sau Pești dacă asta simțim că trebuie să fim? Reluând exemplul meu, dacă eu continuam să mă mișc ”cum simțeam” la ora de dans-terapie, ce câștigam? Ce aflam nou despre mine? Nimic. Îmi întăream încă o dată convingerea că da, știu să mă mișc coerent pe ritm. Iar când ar fi intervenit altă dată haosul, într-un alt context din viața mea, ce ar fi fost cel mai probabil să fac? Să fug sau să clachez încercând să-l integrez cu totul în viața mea.
Nu poți fi o Fecioară funcțională fără să ai tangență cu Peștii din tine, și invers. De fapt, cred că-i imposibil să manifești o zodie în care ai planete în harta natală fără să te fi intersectat cu experiențe din registrul opus. Ele vin la pachet și depinde de noi cum le tratăm. Și doar ne îngreunăm situația dacă nu colaborăm ”cu cealaltă parte” (din noi înșine).
În plus, curiozitatea este un element cheie! Permite-ți să fii curios! Forțează-ți ”doar puțin” limitele, cât să rămâi încă la cârmă, și pășește în direcția opusă așa-zisei ”simțiri” atunci când ți se oferă ocazia. Poate va fi un pas mic pentru (un alt) om, dar va fi cu siguranță un pas uriaș pentru tine!
Notă: nu atac și nici nu compar abilitățile sau talentul nativilor Pești și Fecioară pentru dans! Am făcut apel la aceste zodii pentru a-mi descrie propria experiență în manifestarea unor principii generale asociate cu acestea, ”ordinea” pentru Fecioară și ”haosul” pentru Pești (desigur că, în practică ele devin relative).
