Energiile lui Pluton
Ori de câte ori mă gândesc la Pluton, îmi vine în minte figura bărboasă a actorului american George Carlin. Mereu îmbrăcat în negru și ahtiat după un umor la fel de negru, el a căutat mereu subiecte tabu pe care le-a abordat în modul cel mai deschis posibil. A ales subiecte legate de sfera politică, religioasă și viața instinctuală a omului, inclusiv teme controversate precum sinuciderea, dezastrele naturale, canibalismul, genocidul, sacrificiul uman sau amenințările asupra drepturilor omului. Aș putea spune că George Carlin a fost Omul-Pluton al secolului XX. În tema lui, observăm o opoziție Jupiter-Pluton aproape perfectă, aceasta fiind una dintre cheile astrologice ale popularității sale.
Să vedem deci ce-i cu acest Pluton, cu ajutorul lui George Carlin.
Un simbol referitor la Pluton, foarte des utilizat în astrologie, este forarea după petrol. Coborâm adânc cu burghiul până la pânza de petrol care țâșnește în aer – ne murdărim cu țițeiul vâscos și negru, dar zâmbim larg, deoarece suntem conștienți de faptul că am obținut o imensă sursă de energie. Dualitatea dintre „murdărie” și „energie” este un specific al planetei Pluton.
Putem vorbi despre o „pânză de petrol” și referitor la psihicul uman. Este vorba despre sfera noastră instinctuală, și recunoaștem sau nu, cheltuim o cantitate apreciabilă de energie ca s-o ținem ascunsă, în „adâncuri”. Când însă îl ascultăm de exemplu pe George Carlin, atunci „pelicula” dintre conștient și subconștient ar putea dispărea și ne simțim întregi, energizați. Dar, ce putem face atunci când nu avem norocul de a-l asculta pe distinsul comedian american? De exemplu, putem să cântăm. Muzica are darul de a opri fluxul nebunesc al gândurilor și implicit să refacă unitatea dintre conștient și subconștient. Putem cânta orice ne place, singuri, cu prietenii, la biserică sau la peluza stadionului. Cântatul implică deopotrivă zonele corpului de sub diafragmă și cele deasupra acestuia – acesta poate fi secretul de tip „foraj”, de tip plutonian, al său.
Așadar, un verb care se leagă de Pluton ar fi „a fora”, dar – rămânând cumva în aura lui George Carlin – ne putem referi la încă unul: la „a vomita”. Evident, în sens figurat. Să ne explicăm mai pe îndelete. Este posibil să observăm că la un moment dat al vieții noastre, niște gânduri „străine” s-au furișat în subconștientul nostru. Acest lucru se întâmplă de obicei datorită unei influențe externe: o idee, o atitudine observată la alții ni se pare atractivă și încercăm s-o adoptăm în viața noastră – uneori, chiar împotriva hărții noastre natale. Mai târziu, vine un alt moment în care ne dăm seama că ne îndepărtăm cumva de noi înșine și este nevoie de expulzarea respectivului „intrus”. Vine vremea să-l „vomităm” afară – ceea ce ne umple de o fericire extremă. Este ca și cum am fi scăpat de o tumoare canceroasă, realizând că materia rămasă în trupul nostru dispune de o stare de sănătate mult superioară.
Un alt concept care se leagă indisolubil de Pluton este voința. Preocupați poate prea mult de supraviețuire, adaptare, integrare, legi scrise și nescrise, avem tendința să uităm că în viața umană poate exista și voință. În viața majorității oamenilor apare un moment în care ei își dau seama că deși au în spate ani buni de viață, parcă n-au trăit nicio clipă cu adevărat. Își dau seama că mai mereu au făcut ceea ce trebuie și niciodată ceea ce ar fi vrut cu adevărat. Atât de mult încât voința lor s-a estompat și dacă prin minune ar putea să facă ceea ce doresc cu adevărat, nici n-ar ști ce ar putea fi acesta. Mulți oameni ajung la acest moment de conștientizare pe patul de moarte și pleacă spre lumea de dincolo plini de regrete. Celor mai norocoși le pică fisa mai repede și încearcă să guste din pericol. Puțini sunt cei care abordează ceva nepericulos care exista de ani de zile în sufletul lor, ceva după care au tânjit toată viața. A simți voința și a deveni una cu ea – iată ceva eminamente plutonian! Un exemplu banal: „și ce dacă am șaizeci de ani, dacă ceva din mine vrea să învețe să cânte la chitară și chiar eu însumi vreau să învăț să cânt la chitară, mă apuc, mă înscriu la un curs, exersez, chiar mă chinui dacă e nevoie”.
Când e vorba despre voință, ești tu cu tine însuți. Tu, împreună cu esența ta plutoniană.
Pentru că…
Pentru că acum câțiva ani, oamenii au participat la promoții pentru a câștiga bani, un frigider sau un televizor. Și erau fericiți cu banii, cu frigiderul sau cu televizorul. Au trecut niște ani și ei și-au dat seama că nu-i nicio scofală cu banii, cu frigiderul sau cu televizorul. Munceau, câștigau bani și își cumpărau singuri câte un frigider sau televizor. Promoțiile au început să se refere la excursii: la Paris, la Londra, în Maldive sau „oriunde vrei tu”. Pentru o vreme, era bine: oamenii se duceau la Paris, la Londra, în Maldive sau oriunde voiau – făceau poze și povesteau prietenilor despre Paris, Londra, Maldive sau oriunde au fost. După un timp însă și-au dat seama că nu e suficient: chiar dacă au fost la Paris, Londra, Maldive sau oriunde ar fi vrut, în ei înșiși nu s-a schimbat nimic esențial. Așa că promoțiile actuale se referă la experiențe! Dacă câștigi, poți să ai parte de o experiență inedită la sol, în aer, pe sau sub apă. Parisul, Londra, Maldivele – locul – nu mai contează! Contează să ai o experiență inedită prin care să se schimbe ceva în interiorul tău. Lansatorii de promoții s-au gândit bine: acum cred că apelează la esența plutoniană a oamenilor. La stratul cel mai profund, cel mai înfricoșător, dar și cel mai atractiv din străfundul psihicului. La dorințe de genul „nu vreau să mă mai tem de moarte!”, sau mai degrabă, la „nu vreau să mă mai tem de existență”…
Acolo, la marginea Universului, există o bucată de rocă denumită Pluton, de parcă nici nu vrem să-l considerăm a fi o planetă adevărată. Și când ne gândim că urmează după niște somități ca Jupiter – înțelepciunea însăși, Saturn – stăpânirea de sine, Uranus – simbolul ideilor care pot salva planeta, Neptun – iubirea universală, ne întrebăm, oarecum nedumeriți: cum a ajuns acest Hades să-și domine confrații săi mult mai celebri? Pentru că Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun lucrează mai degrabă pentru ceilalți, pentru Binele Universal – niște scopuri care necesită o investiție de energie; iar Pluton închide cumva bucla, întorcându-se spre sine, având curajul să ignore tot ce afirmă cele patru planete gigantice din sistemul nostru solar. Pluton simbolizează independența supremă, acel Eu dumnezeiesc care dispune de curajul nebunesc de a ignora inclusiv concepte sfinte ca înțelepciunea, stăpânirea de sine, salvarea planetei și iubirea universală. Pluton ar vrea să spună: „și ce dacă? ne întoarcem la o nebuloasă inițială din care voi face un Univers cum vreau eu!”
Ce ființă e omul! După ce se școlește și devine un înțelept, după ce ajunge la stăpânirea de sine supremă, după ce salvează planeta și ajunge și la iubirea universală, își dă seama că în toată viața sa n-a fost măcar o dată la pescuit, deși ar fi vrut?! Și ducându-se la pescuit, se simte mai fericit decât atunci când și-a dat seama că este înțelept, când a ajuns la stăpânirea de sine supremă, când a salvat planeta și când a ajuns să simtă iubirea universală. Pentru că, în sfârșit, simte că trăiește, pentru că în sfârșit se identifică cu propria sa voință.
Cu alte cuvinte, energia plutoniană este celebrul „Fii tu însuți!”. Ar mai fi ceva de spus?
Fülöp László
Redactor-șef adjunct
