Pledoarie pentru astrologia viitorului
Ne aflăm în această perioadă a anului sub influenţe uraniene, sub semnul nonconformismului şi al gândirii neîngrădite. Dacă astrologia ar avea un cămin, un loc unde să se simtă printre ai săi, acum, în timpuri de ianuarie-februarie, am regăsi-o acolo, depănându-şi păţaniile fără rezerve, ca la mama acasă. Fără îndoială, dezbaterile acelea ar confirma faptul că drumul unui astrolog este presărat cu probe de rezistenţă şi de autodepăşire într-un registru experimental, într-o senzaţie generală de “sunt mulţi cei ce îmi judecă pasiunea, dar şi mai multă încrederea mea în ea.”
M-am întrebat adesea de unde provine respingerea astrologiei, respingere care încă mai există în societatea noastră, din ce fel de neînţelegere, din ce fel de blocaj al minţii. Şi cui aparţine vina pentru acea viziune defectuoasă: celor care refuză recunoaşterea semnificaţiilor de dincolo de latura măsurabilă a realităţii sau celor care admit această faţetă a vieţii, însă o denaturează formulând sau acceptând interpretări astrologice slabe, nefondate? Este nevoie, în calitate de astrolog, dar şi de consumator de astrologie deopotrivă, să îţi asiguri permanent un bagaj echilibrat de aptitudini raţionale, practice, emoţionale şi intuitive. Altfel, poţi contribui, mai mult sau mai puţin intenţionat, la defăimarea ei…
Aşadar, dacă ar fi să căutăm responsabili pentru confuzia din jurul posibilităţilor şi meritelor acestui limbaj, am descoperi mai multe tabere:
- falşii astrologi, care afectează imaginea astrologiei prin propria practică lipsită de calitate;
- aceşti farsori sunt mai apoi reperaţi şi blamaţi vehement de către cei ce se împiedică rigid şi sceptic de un “nu cred până nu văd” îndărătnic, ajungând atât de departe încât pierd contactul cu sensul propriei existenţe, învârtindu-se regretabil în cercul propriilor certitudini înguste;
- mai există, zic eu, şi a treia tabără de sabotori ai astrologiei: credulii care acceptă orice informaţie de tip verdict astrologic, evitând să treacă printr-un travaliu personal al gândirii, al interogării, al formulării propriilor principii de viaţă, dând astfel apă la moară falşilor astrologi.
Iată, deci, un triunghi limitativ asupra căruia aş dori să insist înainte să mă mulţumesc cu numirea vinovaţilor.
Privind în urmă, am realizat că deseori mi s-a întâmplat şi încă mi se întâmplă să mă îndoiesc de capacitatea mea de a interpreta cu acurateţe diverse ecuaţii astrologice.
În perioada de început al studiului astrologiei, mă simţeam frecvent în micile mele exerciţii de interpretare “un fals astrolog în devenire”. Mă dezarmam în faţa multitudinii de posibilităţi de sens, a întrebărilor complexe care apăreau pe măsură ce mai abordam o noţiune astrologică, întrebări care nu aveau cum să primească un răspuns definitiv: Cum se întâmplă, de fapt, vieţile noastre? Cât de previzibil este viitorul? De unde venim şi cu ce plan?
În toţi aceşti ani de când o studiez, am înţeles însă că astrologia adevărată se învaţă toată viaţa şi că, deşi pe acest drum fiecare se confruntă cu anumite goluri şi carenţe în stilul său de interpretare pe care are nevoie să le remedieze, cea mai bună cale de a evita afilierea la tabăra farsorilor este aceea de a-ţi permite să nu ai certitudini, să îţi îmbunătăţeşti permanent înţelegerea vieţii şi a simbolisticii astrologice. Contează, deci, a te strădui să rămâi mereu (şi) pe poziţia de învăţăcel care, treptat, acceptă provocarea de a pune la dispoziţia lumii ceea ce a asimilat până atunci, dar care nu uită să îşi facă în continuare propriile teme.
Cu cei din tabăra “duşmanilor deschişi” avem de-a face, periodic, toţi astro-şcolarii. Ne întâmpină peste tot: în familie, printre amici, colegi de serviciu, în lumea largă. Deseori ai senzaţia că te atacă feroce, că aruncă în tine cu pietre, că te scot ţap ispăşitor pentru toate “prostiile băgate oamenilor în cap de la Adam şi Eva încoace”.
Am ajuns să consider această probă deosebit de benefică pentru un astrolog din mai multe motive. Ajută la detaşare, la împuternicirea propriei imagini de sine (pentru că te poate face să te îndoieşti şi să identifici ceea ce într-adevăr nu funcţionează în astrologia pe care ai moştenit-o de la înaintaşi), dar şi la reconsiderarea propriei direcţii în viaţă. Mai în glumă, mai în serios, împărtăşesc faptul că o prietenă a primit din partea unui tânăr mesajul: “Dacă vrei să devii neatrăgătoare pentru bărbaţi, vorbeşte-le despre astrologie!”. Am replicat în gând: “De fapt, nici eu nu mi-aş dedica timpul unui bărbat care nu este deschis spre astrologie” şi mi-am văzut mai bine direcţia spre care mi se potriveşte să mă îndrept în relaţii.
Din fericire, ştiu că există suficienţi bărbaţi care înţeleg sau intuiesc valoarea acestui limbaj şi nu mă simt condamnată de ocupaţia mea la celibat. Am îndrăznit chiar să îmi adaug în CV, la capitolul “alte aptitudini şi certificări”, experienţa astrologică. La urma urmei, nu aş vrea să muncesc, potrivit celorlalte competenţe, printre oameni care nu îmi acceptă din start şi această parte importantă a fiinţei mele.
Revenind, tabăra acuzatorilor este un test preţios şi este bine să îl apreciem. Uneori aceşti oameni vin cu argumente care te forţează spre şi mai multă cercetare. Într-o perioadă mi se întâmpla foarte des să primesc ripostele clasice “Și-acum ce te faci, că nu mai e Pluton panetă?” sau, cu mai mare înverşunare, “Și ia zi, dragă, ce mai ai de spus acum, cu a treişpea zodie?”.
La un moment dat, după toată strădania mea de explicaţii despre astrologia siderală şi cea tropicală, mi-am dat seama că oricum nu produceam mari revelaţii în interlocutorii mei puşi pe harţă, că cei porniţi împotriva astrologiei îşi găseau mai departe motive să o desconsidere şi pe mine o dată cu ea. Atunci mi-am pus problema altfel: “De ce vin spre mine aceste întrebări?” şi, îndreptându-mi atenţia mai bine spre astrologia siderală, am concluzionat că, deşi practic în continuare cu încredere astrologia tropicală, şi în cea siderală trebuie să existe adevăr şi că, la un moment dat, mi-ar plăcea să ştiu cum să îl decodific.
În concluzie, “duşmanii declaraţi ai astrologiei” reprezintă o categorie aparte şi au dreptul să îşi cizeleze propria viziune asupra vieţii prin instrumentele ce li se potrivesc cu adevărat. Astrologia nu este singura modalitate de cunoaştere şi nu este cazul ca noi, cei din tabăra ei, să devenim orgolioşi şi defensivi.
Cât despre creduli, ne rămâne doar să nu cedăm presiunilor lor de a răspunde cu “da” sau “nu” la întrebări din categoria lui “O să mă căsătoresc?” şi-apoi să le clarificăm, atât cât ne este cu putinţă, în ce fel funcţionează astrologia şi cât de responsabili suntem, în orice moment, de propriul drum prin viaţă.
Acestea fiind spuse, pledez cu încredere pentru astrologi frumoşi şi luminoşi, harnici şi fideli adevărului lor. Tot înainte!
