Eos
Mit
Eos era o frumoasă zeiță, fiica titanilor Hyperion și Theia, recunoscută ca și protectoarea aurorei. Romanii o numeau Aurora și o celebrau pe 11 iunie, în cadrul unei sărbători care se numea Matralia. Era descrisă mai mereu purtând o mantie galbenă ca șofranul. Frumoasa Eos, sora lui Helios ( Zeul Soare) și a Selenei ( Zeița Lunii), reprezenta “prima lumină a zilei”, era protectoarea începutului zilei. Ea emana beatitudine, fericire şi exuberanță. În folclorul românesc este asociată cu Zâna Zorilor.
Eos i-a fost dată de soție titanului Astreos căruia i i-a dăruit pe Boreas – vântul de miazănoapte, Notos – vântul de miazăzi, Euros – vântul de răsărit, Zephyros – vântul de apus. Ea a dat naștere și “stelei dimineții”, dar și tuturor stelelor rătăcitoare. Astreos a fost trimis însă, la un moment dat, într-o bătălie din care nu s-a mai întors. Tânără și încă frumoasă și nemuritoare, Eos și-a căutat necontenit iubirea îndrăgostindu-se fără speranță de numeroși muritori. A avut o idilă și cu Ares, dar Afrodita a reușit să pună capăt acestei iubiri și a pedepsit-o să fie pe veci îndrăgostită. Apoi, Eos și-a căutat dragostea și în brațele lui Orion, dar și a lui Ganymede care este trimis departe de ea de către Zeus.
În cele din urmă, Eos se căsătorește cu un muritor, Tithonus, pentru care îi cere o unică favoare lui Zeus: să îi ofere nemurirea. Numai că Eos a uitat să îi ceară și tinerețea eternă! De aceea, Tithonus a devenit nemuritor și din ce în ce mai bătrân, până s-a chircit de tot și nu a mai putut să se miște. Legenda spune că Eos, că să îl evite, se trezea în fiecare dimineață înaintea lui, până când, într-o zi, l-a închis într-o cameră unde bătrânul Tithonus s-a transformat într-un greiere.
Eos și Tithonus au avut împreună doi fii, Memnon și Emathion. Dar Memnon a fost ucis de Ahile în timpul războiului troian. Legenda spune că lacrimile de durere vărsare de Eos stropeau în fiecare dimineață pământul sub forma picăturilor de rouă. Înduioșat de suferința acesteia, Zeus i-a dăruit și lui Memnon nemurirea.
Detalii tehnice
Asteroid (221) Eos se afla, în momentul descoperirii, în mișcare retrogradă, în Fecioară, la gradul 01.13. A fost descoperit pe 18 ianuarie 1882, de la observatorul din Viena. Are perioada orbitală de 5,23 ani. Face parte din centura principală de asteroizi.
Implicaţia astrologică
În temele natale, Eos desemnează o relație, o conexiune între două aspecte diferite. Ea însăși, prin înzestrările sale mitologice, reprezintă pragul dintre zi și noapte. Vă reamintesc că ea personifica zorii zilei, acel moment în care spunem că se îngână ziua cu noaptea. Nu întâmplător este sora lui Helios (Soare) și a Selenei (Luna)! Eos mai înseamnă și nevoia de armonie dintre două aspecte aparent constrarii.
Unul dintre elementele cheie pe care le putem asocia Asteroidului (221) Eos este căutarea permanentă a armoniei și nu neapărat căutarea unei iubiri perfecte. Merită să o observăm pe Eos în temele relaționale, acolo unde se remarcă un oarecare “ghinion în dragoste”, un şir lung de iubiri mai mult sau mai puțin împărtășite, care se cam termină la fel.
Am ales acest personaj mai ales pentru perseverenţa cu care se implică în relații, pentru nefericirea care intervine uneori la scurt timp după ce o dragoste începe, dar mai ales pentru perpetuarea în timp a unei emoții. Zâna Zorilor de Zi este personificarea începuturilor, dar și a speranțelor ca de fiecare dată va fi altceva, va fi mai bine!
În martie, Eos străbate Gemenii de la gradul 15 la gradul 21, iar Mercur, guvernatorul acestui semn se găsește în Pești, până pe 13 martie trasându-se un aspect de cuadratură între aceste două corpuri cerești. Se poate spune, astfel, că promisiunea şi misiunea altor începuturi este purtată mai întâi la masa tratativelor și argumentărilor, că se dă o bătălie între esență și aparență. Iar dacă vrem, cu adevărat, ca de data aceasta să fie cu totul altceva, bine ar fi să lăsăm deoparte aparențele și iluziile.
