Natura marţiană a spiritului japonez
Începutul de an pe care tocmai l-am sărbătorit este cel astrologic, adică echinocţiul de primavară, intrarea Soarelui în Berbec. Şi nu pot să nu mă gândesc la asiatici, de câte ori suntem sub guvernarea lui Marte. Influenţa marţiană este puternică în mai toată zona asiatică. Din China ne-a rămas faimoasa carte a lui Sun Tzu, „Arta războiului” şi celebrele arte marţiale, iar Mongolia a avut, la un moment dat, cel mai mare imperiu din istorie, un stat predominant războinic şi nu civilizator. Dar această influenţă pare a culmina în Japonia. E ca şi cum Japonia este un punct terminus al influxului marţian, pentru că se vede acolo mai clar decât în toate celelalte populaţii asiatice, în modul de viaţă, în codul samuraiului (Bushido), în formele artistice, în „căile” lor de evoluţie a omului.
Japonezul nu are frică de moarte; el se naşte şi trăieşte cu moartea lângă el. Despre samurai se zicea că sunt născuţi deja morţi. Dacă un Marte bine aspectat înseamnă, într-o astrogramă personală curaj, nobleţe, cavalerism, aceste trăsături au evoluat la japonezi până la un nivel greu de înţeles de mintea europeană, care a fost şi este des şocată de filozofia japoneză. Sinuciderea ritualică a japonezului a fascinat multe generaţii: harakiri (sau seppuku) se făcea mereu din motive de onoare, ca o declaraţie că viaţa este mai puţin valoroasă decât cinstea şi curăţenia sufletului, iar reputaţia e mai importantă decât corpul. Pentru o ruşine pe care o suferea, un samurai îşi făcea harakiri. Și pentru că un adversar era respectat ca un egal, unui samurai care era învins în vreo luptă i se oferea cinstea să îşi facă harakiri, iar dacă greşea, trăda, fura, dacă, într-un cuvânt, îşi păta numele, era condamnat la moarte în alt mod.
Chiar şi la modul elementar, onoarea, nobleţea trebuie păstrate mereu. Un samurai vine acasă şi găseşte în casa lui un hoţ. Înfuriat, îl aruncă pe geam (prin uşa de hârtie). Este pedepsit, nu pentru că l-a rănit pe hoţ, ci pentru că şi-a pierdut cumpătul.
Se mai întâmplă un lucru interesant aici – ca şi în cazul chinezilor, de altfel. Nicolaus Cusanus spunea ca extremele sunt acelaşi lucru: coincidentia oppositorum. Astfel, sub guvernarea de foc a lui Marte, japonezii au atins două extreme ale sale, două puncte aparent opuse, dar care reprezintă actualizări ale aceluiaşi tip de energie, şi care sunt evidente în multe aspecte ale culturii lor. De altfel, simbolul yin – yang, caracteristic culturilor asiatice, ne arată grafic modul în care în orice lucru există şi opusul lui, şi când acesta e adus la extrem, se transformă în opusul său, iar acest proces are loc continuu, nu doar o dată şi nu doar într-un sens. La nivel astrologic, aceasta înseamnă că atunci când într-o hartă e activat un anumit semn, şi semnul opus de pe axă devine vizibil.
În acest joc yin – yang, dacă războiul este yang, opusul său, pe care îl găsim în cultura japoneză, este pacea, yin. Pentru japonezi, toate artele războinice devin căi de perfecţionare, de evoluţie a persoanei: „do”, filozofii de viaţă.
Astfel, războinicul perfecţionat, care înţelege lupta într-un mod superior, este în acelaşi timp şi cel care a priceput că răspunsul final al conflictului, soluţia, nu este cum să câştigi sau cine câştigă, ci este pacea. Cel mai bun spadasin este cel care nu mai scoate sabia din teaca. Musashi, eroul naţional al Japoniei, în momentul când a ajuns cel mai bun din ţară în mânuirea săbiei, a şi lăsat-o deoparte, schimbând folosirea sabiei cu folosirea pensulei, în caligrafie. Morihei Ueshiba, unul din marii maeştrii ai artelor marţiale japoneze, şi-a denumit metoda sa de luptă „arta păcii”, aikido, pentru că această cale a războinicului el o vedea ca fiind în primul rând înţelepciune, compasiune, curaj.
Celălalt opus al lui Marte războinicul, care este cuprins în el, este arta. Marte intensificat face ca şi opusul său astrologic, adică Venus, să fie activ şi vizibil. Dacă un Marte inferior, scorpionic, este echivalent cu o Venus care semnifică ataşamentul faţă de plăceri, confort şi materialism, în cazul japonezilor se activează axa Berbec- Balanţă.
Când Marte înseamnă curaj, cinste, nobleţe, Venus însemnă artă, frumuseţe, adevăr şi nu în ultimul rând dreptate, care este o noţiune fundamentală a spiritului japonez. Şi invers, pentru că arta japoneză este la ei un stil de a trăi şi se regăseşte în toate instanţele vieţii, în modul de a mânca, de a păşi, de a deschide o uşă, viaţa însăşi devenind o formă de ceremonie pentru japonez, acest lucru duce la un alt fel de înţelegere a ceea ce înseamnă războiul, o înţelegere superioară. Arta japoneză este, de asemenea, probabil cea mai minimalistă de pe pământ, păstrând frugalitatea unui războinic, mulţumirea lui cu puţin, organizarea perfectă, utilitatea.
Grădinile japoneze sunt simple şi bine gândite, alcătuite după canoane precise, cu puţine flori şi cu elemente artistice neobişnuite pentru noi (o buturugă uscată cu o anumită formă, un lampion stingher de piatra nefinisată, un pod rustic fără ornamente) . În forma ei total stilizată, gradina japoneză devine o gradină din nisip şi pietre.
Dacă Marte în Berbec înseamnă anumite calităţi superioare, calitatea principală a artei japoneze, a lui Venus japonez, este că îi lipseşte aroganţa, opulenţa, şi devine evidentă în ea o capacitate neaşteptată de a vedea pe toţi ca fiind egali, în decursul unui act artistic, când dispar barierele ierarhice atât de clare şi de netrecut la ei în mod curent.
Ceremonia ceaiului este şi ea o formă de luptă, pentru că de multe ori tratativele între duşmani se purtau astfel, lupta fiind la nivel mental şi ceremonial. Şi chiar dacă cei doi participanţi erau însuşi împăratul şi vreun curtean de un rang inferior, amândoi trebuiau să intre în căsuţa de ceai prin aceeaşi uşă, special făcută foarte mică, în aşa fel încât cel care intra să fie obligat să îşi plece capul, iar armele nu erau permise înauntru, chiar şi în vremurile când samuraiul dormea cu săbiile asupra lui.
Zodia Berbecului, casa lui Marte, pare a fi cea mai reprezentativă pentru ei, având în vedere că până şi pe steag au pus Soarele (care este in exaltare in Berbec), un Soare roşu marţian, iar ţinutul lor se numeşte chiar în limba lor „Ţara Soarelui răsare” (Nihon sau Nippon, adică „originea soarelui”).
De la japonezi e bine să învăţăm să vedem pe Marte sublimat în aprecierea frumuseţii, adică a lui Venus, prezent în toate orele şi aspectele vieţii. Aşa că închei cu priveliştea unui cireş înflorit, a cărui delicateţe este gustată de japonezi în fiecare an, chiar şi în zilele noastre, la sărbătoarea care se numeşte „Hanami”, „Privitul florilor de cireş”. În Japonia perioada exactă a înfloririi cireşilor este publicată în fiecare an de meteorologi, şi acum, în 2017, a fost anunţată pe 21 martie la Tokyo şi pe 30 martie in Kyoto. Dar cine mai are timp, în ziua de azi, să stea sub un cireş şi să îl privească, decât o naţiune marţiană !?
Surse:
Foto 1 https://www.kyuhoshi.com/japan-cherry-blossom-forecast/
Foto 2 http://muza-chan.net/japan/index.php/blog/japanese-zen-gardens-crane-and-turtle
Foto 3 http://www.bfi.org.uk/news-opinion/news-bfi/lists/10-great-samurai-films
