Axa Leu-Vărsător şi nevoia de aprobare în social media

De ce share-uim lucruri online? Fiecare postare are în spate o nevoie, de la nevoia de apreciere şi de validare (Leu) până la nevoia de a împărtăşi emoţii sau informaţii cu ceilalţi (Vărsător). Începând să scriu acest articol, şi eu anticipez cum mă voi simţi atunci când va deveni public, ce reacţii aş putea primi, ce lipsă de reacţii, cum mă vor afecta, toate acestea pornind de la faptul că am nevoie ca ceilalţi să ştie cine sunt, cum îmi las amprenta unică asupra lumii. Cred că o nevoie generală ne motivează postările, fie că sunt selfie-uri sau articole complexe: “Ăsta sunt eu, vreau să fiu văzut, apreciat, iubit”.

Leul: “Sunt văzut, deci exist”

Această nevoie ţine de zodia Leului, pentru că tot ceea ce postăm reflectă într-un fel sau altul persoana drept care ne definim: cum arătăm, cu ce oameni ne asociem, ce ne place, ce nu ne place, în ce credem, ce respingem. Mi se pare minunat atunci când folosim platformele online ca să ne exprimăm individualitatea într-un mod autentic, să împărtăşim din căldura noastră cu ceilalţi. Reversul monedei există, însă, şi el: un studiu din 2016 (şi nu e singurul) arată o asociere între folosirea platformelor de social media şi depresie. Care sunt cauzele?

De multe ori, pornim cu o stare depresivă şi căutăm conţinuturi care să ne accentueze şi mai mult această stare, intrând într-un cerc vicios. Energia vitală (simbolizată de Soare, guvernatorul Leului) e scăzută, bucuria de a trăi lipseşte. Din contră, poate că ceea ce consumăm ne dă o doză atât de zdravănă de dopamină (neurotransmiţătorul plăcerii; plăcerea e asociată şi ea cu Leul), încât atunci când ne îndepărtăm de telefon sau de laptop, simţim o lipsă şi tânjim din nou după aceeaşi stimulare.

În final, poate că responsabilă e eterna comparaţie socială, care a devenit mai uşoară ca oricând atunci când putem verifica la orice oră a zilei cât de bine o duc ceilalţi şi dacă sunt, cumva, mai fericiţi decât noi.

Jocul proiecţiilor

Masca socială e adesea înşelătoare. Uneori, în spatele scenei, actorul îşi dă jos aparenta exuberanţă odată cu costumul şi rămâne nu doar dezbrăcat, ci şi gol. Alteori masca nu există şi fericirea e reală. În ambele cazuri publicul rămâne cu impresia măreţiei şi continuă să viseze la o lume ideală, proiectându-şi de fapt propria energie solară (vitalitatea, împlinirea) asupra unei măşti: eroul, actorul, prietenul de pe facebook care postează poze superbe din cea mai recentă călătorie.

Am citit undeva (online, desigur) un articol despre cum fiecare dintre noi are propria sa Călătorie a Eroului, propria poveste. Ne place şi avem nevoie să vedem şi să citim despre oameni extraordinari (vedete, eroi: arhetipuri ale Leului), însă de multe ori ceea ce admirăm la ceilalţi sunt trăsături pe care le avem şi noi, dar încă nu le-am dezvoltat destul. Dacă e conştientizată, invidia generată pe platformele sociale poate fi un motor pentru găsirea propriului drum.

Luna trecută am dat peste un profil de Instagram al unei femei curajoase care nu are nicio inhibiţie să-şi afişeze mintea, sufletul şi trupul publicului. Prima mea reacţie a fost să mă enervez, mi se părea arogantă, exagerată, mă gândeam: “Cum îndrăzneşte”? Mi-a luat ceva vreme să-mi dau seama ce se află în spatele reacţiei pe care am avut-o. Continuarea întrebării mele era, de fapt: “Cum îndrăzneşte să fie atât de autentică?”

Conformism versus autenticitate

Ne pierdem adeseori într-o lume a conformităţii, unde aşteptările sociale (Vărsător) ne dictează comportamentul, iar atunci când dăm peste un om căruia nu îi e teamă să-şi locuiască cu adevărat pielea – să se afişeze în public cu gândurile, emoţiile, corpul său; să fie onest, vulnerabil, furios; să-şi recunoască şi calităţile şi defectele; să admită că are nevoie de atenţie şi de iubire- putem fi tentaţi să-l judecăm, tocmai pentru că noi suntem încă blocaţi în nevoia de a ne conforma, a ne ascunde, ca nu cumva să pierdem aprobarea celor din jur dacă suntem autentici.

Şi judecarea celor care postează selfie-uri, de exemplu, e tot o proiecţie, o nerecunoaştere a faptului că şi noi, cei care postăm articole şi conţinuturi care mai de care mai intelectuale, o facem tot pentru a ne exprima individualitatea în spaţiul public virtual. Şi noi aşteptam atenţie, like-uri, aprobare.

Inclusiv în ceea ce scriu acum e vizibilă opoziţia Leu-Vărsător: îmi e mai uşor să folosesc pronumele la plural, “noi” – sufletul imaginat al colectivului, o generalizare- în loc să vorbesc mai mult despre “mine”, ce simt eu, ce experienţe am eu, pentru că în final nu o abstracţie, ci propria mea trăire stă în spatele a ceea ce scriu.

Din 10 mai 2017 până în 6 noiembrie anul acesta, Nodul Sud (karma, trecutul, ce trebuie să fie integrat şi alchimizat) se află în Vărsător, iar Nodul Nord (dharma, scopul, direcţia de viitor) se află în Leu. În această perioadă de un an şi jumătate au fost la îndemână generalizarea, pierderea în “turmă”, conformarea la aşteptările sociale sau din contră, rebeliunea totală, negarea faptului de a face parte dintr-o comunitate, negarea nevoii de a fi admirat şi plăcut. La polul opus, scopul Nodului Nord în Leu a fost şi este de a exprima propria creativitate şi autenticitate, a deveni propriul erou, găsind calea de mijloc între a fi pierdut în mulţime şi a o nega complet.

Spre final…

De ce share-uim lucruri online? Un studiu realizat de New York Times Consumer Insight Group în 2013 a identificat trei motivaţii principale: postăm online pentru a susţine o cauză (84% din participanţi au dat acest răspuns), pentru a rămâne conectaţi la oamenii pe care îi cunoaştem (78%) şi pentru a ne defini pe noi înşine prin a arăta ce conţinuturi consumăm (68%).

Sunt motivaţii ce ţin atât de energia Leului, cât şi a Vărsătorului. Poate că acest Nod Nord în Leu ne învaţă să ne asumăm propria individualitate în mod echilibrat tocmai pentru a ne pregăti să contribuim într-un mod real în comunitatea care devine din ce în ce mai globală odată cu intrarea în era Vărsătorului. Până la urmă, un colectiv sănătos se bazează pe împlinirea individuală a membrilor săi.

Dacă nu îmi realizez măcar puţin potenţialul, frustrările mă fac să păşesc în comunitate cu complexe de inferioritate sau de superioritate, să dau vina ori pe mine, ori pe ceilalţi pentru lipsurile percepute şi să aduc o contribuţie goală, falsă. În schimb, dacă îmi asum propriul drum, pot să particip cu adevărat în societate tocmai prin faptul că îndrăznesc să fiu eu însămi.


Studiu 2016:
https://onlinelibrary.wiley.com/doi/abs/10.1002/da.22466

Sorana Cancel
Sorana Cancel