Poarta sensurilor

Pe măsură ce mi-am depăşit diverse temeri inerente începuturilor ca astrolog, pe măsură ce am permis astrologiei să aducă oameni spre mine şi am acceptat în interiorul meu că le poate fi utilă întâlnirea noastră, am observat că îmi apăreau necontenit întrebări legate de conduita etică a acestei arte, de procedurile optime de lucru pe care ar trebui să le respect eu, în aşa fel încât să îmi execut cât mai curat incursiunile în hărţile şi vieţile celor ce îmi solicitau opiniile.

La ce şi cum foloseşte astrologia? Ce te ajută să vezi din universul unui om şi ce rămâne în afara posibilităţilor instrumentelor sale? Ce poate face un astrolog bun, până unde îi este permis să pătrundă şi să intervină în imaginea de sine a persoanei din faţa sa? Tipul acesta de întrebări mă preocupă constant şi niciodată nu îl consider un subiect pe deplin elucidat.

Am înţeles şi că mulţi astrologi începători se tem să se lanseze efectiv “în meserie” pe motiv că îşi iau singuri pe propriii umeri o sarcină din start greşită: aceea de a găsi ei rezolvarea la problemele acelor oameni, de a le demonstra că îi “citesc” mai bine decât se cunosc aceia înşişi, de a le da soluţii la obiect, de a alege în locul nativului între “da” sau “nu”.

Printre primele concluzii care mi-au detensionat drumurile ca astrolog se numără şi aceea că nu trebuie să demonstrez nimănui nimic, că între mine şi omul ce se arată interesat să îşi cunoască astrograma în interpretarea mea se creează o colaborare, o egalitate de contribuţii.

Rolul meu este să îmi dau seama în ce fel îşi traduce harta, să îi prezint direcţiile generale ale programului său evolutiv pe măsură ce îi observ reacţiile, îi ascult întrebările sau răspunsurile la întrebările pe care i le adresez eu şi îl încurajez să îşi facă propriile corelaţii cu detaliile efective ale vieţii sale. În acest schimb, consider că fiecare îl călăuzeşte pe celălalt prin diverse indicii: eu deschid capitolele hărţii explicând principiile generale ale câte unei configuraţii din ea, iar persoana respectivă este încurajată să grupeze astfel diverse întâmplări şi amănunte personale, într-o schemă a sensurilor şi scopurilor evolutive spre care se îndreaptă viaţa sa. Alteori, celălalt face câte o remarcă, un gest sau îmi trezeşte impresii intuitive ce mă conduc pe mine spre o mai bună înţelegere a hărţii şi spre traduceri ale simbolisticii acesteia, pe care altfel nu le-aşi fi pătruns.

Aşadar, ca astrolog începător poate te-ar ajuta să fii lămurit de la început că nu trebuie să domini întâlnirile cu clienţii tăi, ci să ştii când să le predai lor ştafeta şi când să o primeşti înapoi. (Cred că termenul de “client” nu este cel mai potrivit, din moment ce, deschizând harta astrală a unui om, eşti primit atât de deschis şi sincer în tainele universului său interior.) Ca astrolog, nu ai de desfăcut tu iţele pe care celălalt şi le-a încurcat, ci îl poţi doar sprijini să îşi dea singur soluţii, venind cu o perspectivă de ansamblu mai clară asupra reţetei sale de funcţionare.

Mai cred şi că pentru un astrolog este extrem de necesar să exerseze arta de a vedea scânteia din celălalt, de a trata cu maximă onoare fiecare om ce îi cere opiniile. La urma urmei, acest lucru este mai presus de astrologie şi ţine de măsura în care ştii să îi iubeşti pe oameni şi să le respecţi puterea lăuntrică. Celebrează orice om cu deplină încredere că îşi este propriul stăpân! – pentru mine această atitudine este sfântă în perimetrul şi în afara astrologiei.

Înţelegând cu ajutorul astrologiei că noi suntem alcătuiţi din laturi complexe ce pot sau nu colabora uşor între ele, că aceşti actori interiori au uneori comportamente necizelate şi că practic putem să ne manifestăm hărţile şi la nivel de umbre, am observat că un rol al astrologiei este să semnaleze, să deconspire cu eleganţă acele căderi, să susţină nativul în conştientizarea greşelilor sale. Dar rolul astrologului nu se opreşte aici, căci el poate ajuta şi dezvelirea variantelor pozitive spre care aceleaşi tipare fundamentale (arhetipuri) pot fi redirecţionate.

Aşadar, astrologul poate comuta atenţia persoanei spre o traducere mai înaltă a propriei matrici de funcţionare, iar aceasta o poate face declanşând o inspiraţie nouă în imaginea de sine a acelui om. Pentru mine, astrologul are astfel şi un rol de încurajare, de luminare a căii celuilalt printr-o atitudine optimistă şi înţeleaptă.

Nu în ultimul rând, cred că este important ca, pe măsură ce deschide câte o filă a hărţii, analizând câte un detaliu (semn, planetă, casă, configuraţie), astrologul să păstreze în el încurajarea unei sinteze, a unei armonizări, a unei melodii bine închegate cu care omul din faţa sa ar putea pleca la sfârşitul discuţiei lor. Această trăire unitară, această sinteză aparţine nativului; doar el o poate realiza ca trăire. Dar astrologul, asemeni unui bun dirijor, poate insufla ritmuri, viziune, întreg!

Cristiana Tănase
Cristiana Tanase