Al meu sau nu-i al meu – Karma de atașament

Cum ar fi să rămânem fără timp și să nu ne mai facem griji că acesta este prea puțin și nu avem la dispoziție suficient din el pentru a ne duce la îndeplinire toate planurile, obiectivele și luptele? ”Nu avem timp” se aude mereu și se punctează astfel verbul „a avea” ce exprimă posesiunea și ne face cumva proprietari ai timpului sau cel puțin să ne dorim să fim. La fel cum ne dorim să fim posesorii celor mai năstrușnice avuții sau ai celor mai dragi persoane din viața noastră.
Ajungem să ne atașăm de informațiile pe care le deținem sau chiar de influența pe care o putem exercita asupra celorlați. Și este atât de greu să dăm drumul unei persoane din viața noastră sau să renunțăm la un obiect pe care îl îndrăgim enorm, de parcă suntem prinși într-o rutină fixă care nu acceptă aproape deloc schimbarea. Nu-i de mirare că semnele responsabile cu karma de atașament sunt fixe, și anume Taurul, Scorpionul, Leul și Vărsătorul.
Și de ce să schimbăm acele structuri care ne oferă acel sentiment de siguranță de care credem că avem nevoie? Neschimbând se poate ajunge la o formă de atașament chiar și pentru propriul nostru surplus de greutate, pentru că suntem atât de atașați de ceea ce am acumulat încât ne despărțim greu de acele kilograme care poartă un rol de surogat pentru acumulările materiale sau sentimentale pe care ni le dorim în viața noastră. Parcă apare o oarecare teamă de a îndepărta acele kilograme ca și cum ne-am pierde pământul de sub picioare.
În exemplul dat se pot observa câteva elemente ale unei astfel de karme de atașament (sursa imaginii astrodex.ro).
La o analiză simplă, urmărind doar elementele karmei de atașament, găsim aici un Careu în T format din unghiuri de 90º cu planetele Soare, Lună și Pluto în semnele Taur, Scorpion și Leu. Luna are postura de coordonator în această situație și prin poziția sa în casa IV și în Leu poate reprezenta un atașament față de autoritatea familială, nativul având tendința să respecte întocmai credințele și obiceiurile acesteia. Pentru că există și o implicare a lui Pluton sunt posibile lupte interioare între ceea ce înseamnă autonomia nativului, în sensul în care s-a format un dezechilibru între cine reușea să se impună, cine avea ultimul cuvânt de spus: el sau membrii familiei sale.
Există posibilitatea ca tiparul să se repete și astăzi pentru a hrăni în continuare dezechilibrele emoționale cu care nativul deja a poposit în această viață. Și, într-adevăr, se pot observa astfel de comportamente în cazul nativului și azi, fiindu-i parcă teamă să ia o decizie de unul singur și mai ales lăsându-se dominat de ceea ce înseamnă parte feminină a familiei (Luna în Leu, în casa IV). În interiorul lui se simte ca și cum are nevoie tot timpul de confirmarea familiei, de un stâlp de care se poate sprijini. Prin interacțiunea mea cu persoana analizată aici, am descoperit că, în momentul în care apare o situație de rezolvat, aceasta fuge ușor din a-și asuma responsabilitatea într-un mod matur, de una singură, și apelează mai mereu la sfaturile și ajutorul membrilor familiei sale, lăsându-i cumva pe cei din jurul său să decidă în locul său.
De asemenea, se poate observa o interceptare a semnelor fixe Taur și Scorpion, două dintre cele mai posesive semne, atunci când sunt exprimate într-un mod negativ; o interceptare care exprimă o pronunțare prea mare a atașamentului față de anumite valori în alte vieți, iar în același ritm casele corespondente acestor două zodii, casa II și casa VIII sunt semnificativ exprimate prin opoziția dintre Marte din casa II și Saturn, Neptun și Uranus din casa VIII. Deși prezența planetelor pe această axă descrie un liber arbitru mai puțin activat, lucrurile sunt atât de bine așezate încât nativul este îndrumat către ceea ce înseamnă detașare.
Nu se poate pierde din vedere prezența vulcanică a lui Marte în semnul lui de cădere, Racul, care îi ajustează din energia debordantă de a deține valori materiale. Poziționat în casa II, îi aduce un oarecare talent nativului de a dispune de finanțe, dar pentru că nu este înzestrat cu organizarea acestora, economiile lui se scurg printre degete ca și apa, semnul Racului fiind de apă. Ajutor are și din casa vecină, casa VIII, Uranus aducând un pic de haos, Neptun câteva iluzii sau fraude, iar Saturn punând obstacole, lucru care dă peste cap întreg sistemul de valori materiale. Însă cum s-ar putea bucura nativul de frumusețea unei libertăți care are la bază detașarea de material, dacă nu ar exista astfel de ecuații. Iar, acesta chiar se bucură într-o oarecare măsură de o astfel de libertate.
Nu toate lecțiile pot fi înțelese de la început, însă, pe parcurs, nativul a înțeles că dacă nu dă drumul valorilor materiale și a ceea ce are în proprietate, atunci se întâmplă cumva și ceva tot dispare fără urmă din viața lui, de regulă exact aceeași valoare la care nu a putut renunța, doar că sub altă formă. Un lucru destul de important, observat în cazul acestui nativ, este că în cazul în care acesta alege de bunăvoie să doneze ceea ce are, atunci universul îl echilibrează fără întârziere și îi aduce înapoi aproximativ aceeași valoare materială la care a renunțat sau chiar un pic mai mult. Dar acest lucru este strâns legat de ceea ce simte nativul în interior, în sensul în care nu se identifică cu ceea ce deține și nu îi pare absolut deloc rău de faptul că s-a despărțit de bunurile lui și nici nu își face griji că prin acestă „donație” își va pierde stabilitatea.
O legătură strânsă cu karma de atașament o are și planeta Venus, pe care o întâlnim, în exemplul dat, în cuadratură cu Nodul Sud și implicit cu Nodul Nord. Cu dublu sens, atât atașamentele materiale, cât și cele sentimentale au creat dificultăți în trecut și au tendința să creeze și acum. Pentru că Venus este în zodia Gemenilor, cel mai probabil nativul va fi pus în situația de a avea mai multe legături sentimentale de-a lungul vieții tocmai pentru a înțelege că nicio persoană nu îi aparține, iar toate persoanele și toate bunurile materiale sunt doar împrumutate pentru o scurtă perioadă de timp, nu sunt pentru totdeauna și în niciun caz nu sunt un scop în sine. Fiind prezentă de o perioadă lungă în preajma nativului, am putut observa numărul ridicat de relații sentimentale avute de-a lungul vieții, dar și faptul că plecarea din relațiile disfuncționale s-a produs extrem de dificil.
Decizia de a părăsi sau nu relația a fost gândită cu multe luni înainte, iar din momentul în care hotărârea a fost luată, a durat ceva timp până când nativul a reușit să se detașeze de partener și să-și urmeze hotărârea. Trăia cu impresia că dacă părăsește ideea de cuplu, îi este amenințată stabilitatea, stabilitate care era percepută într-un mod iluzoriu, aceasta neexistând neapărat în timpul relației propriu-zise. Cel mai probabil, Neptun în seriosul semn de pământ Capricon aduce cu sine un strop de iluzie pe meleagurile stabilității impuse de pământul care cu greu se clatină și atunci definiția pe care nativul și-o dă stabilității poate să fie un vis frumos departe de ceea ce înseamnă în mod real stabilitatea.
Atașamentul provoacă răni atât celui implicat într-o astfel de karmă, dar și celor din jurul lui. De exemplu, acesta iubind prea mult persoanele din jurul lui nu le dă drumul și atunci le poate provoca nefericire. La fel și în cazul obiectelor, există posibilitatea să nu renunți la timp la un obiect pentru că te-ai atașat foarte mult de el, iar în acest fel să stopezi primirea aceluiași obiect de către o altă persoană care are într-adevăr nevoie de el pentru evoluția sa pe mai departe.
La cei implicați într-o astfel de karmă, întâlnim cele mai multe despărțiri, divorțuri, decese ale celor dragi, deposedări de proprietăți și bunuri, pentru că viața îi pune în fața faptului împlinit fără să îi întrebe și totul doar pentru a le arăta cât de fericiți pot fi dincolo de sentimentul de atașare.

Elena Stănescu