Astro-TarotCristina Podoreanu

Venus în Taur sau cât de iubibili suntem

Frumoasa, fermecătoarea, seducătoarea domnișoară Venus este din 15 mai acasă la ea, în semnul Taurului. Ce ne place, cum ne place, ce iubim, cum iubim, ce dorim și ce obținem când Venus se află într-un hotel de lux cu tot cu centru spa: ne plac lucrurile materiale reușite din punct de vedere estetic, ne plac bijuteriile, parfumurile, hainele de firmă, pantofii, de dorit cusuți manual, ne plac procedurile de înfrumusețare și de relaxare. Ne place luxul, ne place muzica bună și, mai ales, mâncarea aleasă completată cu vinul cel mai de soi. Da și un desert savuros.

Despre iubire cu Venus în Taur – îl iubim pe celălalt câtă vreme arată bine, miroase bine, ne atrage și stârnește simțurile. Afecțiunea noastră poate fi una puternică, doar că latura fizică are o importanță foarte mare. Dacă acea domnișoară pensată, rujată, cu manichiura impecabilă, ne-ar apărea în fața ochilor după două săptămâni de lucru intens la câmp (la prășit, să zicem), tot ce se poate ca nici măcar să n-o observăm. Posesorii de Venus în Taur își doresc să simtă și să experimenteze magnetismul și atracția fizică față de parteneri, dar pot fi și ei înșiși persoane pline de farmec și erotism.

Fațetele mai puțin plăcute ale iubirii cu Venus în Taur: un ușor narcisism și o posesivitate care, în anumite situații, se poate transforma în gelozie. Nu avem neapărat acele izbucniri de gelozie și de manipulare caracteristice planetei Venus în Scorpion. Venus în Taur este o prezență mai așezată și mai puțin predispusă la drame. Totuși, dat fiind interesul major legat de exterior (aparență, înfățișare), de multe ori partenerul/ partenera pot fi priviți ca obiecte exterioare care ne măsoare bunăstarea și, de ce nu, potența. Soțiile trofeu, de exemplu. Percepute astfel, atunci când ele se trezesc să-și revendice o anume independență, pot deștepta monstrul adormit al geloziei. (Nu ți-am dat eu bani să-ți satisfaci toate capriciile?)

Prima carte de Symbolon care o prezintă pe Venus în Taur este cea a Iubitei. Seducătoare, aranjată impecabil, pozând într-o postură voit neglijentă, ușor bosumflată, ușor plictisită, Iubita se admiră în oglindă. Realizând o adaptare la timpurile actuale, ea ar trebui să-și țuguie buzele făcându-și un selfie. Totul este (sau pare să fie), aidoma ca pe facebook, perfect: păsărelele, copacii, coșul de fructe, mica fântână. Cu toate acestea, ea este singură și cumva blocată într-o imagine idilică, dar deloc reală.

În cea de a doua carte, Iubita nu mai este singură, ci însoțită. Sau păzită? Îmbrăcată somptuos, având teoretic totul la îndemână, inclusiv partenerul/ gardianul la o aruncătură de sabie, pardon, de băț, Iubita nu prea are de fapt nimic, pentru că nu are libertate, ea aflându-se în cușcă. E drept că nu e o cușcă asemenea cuștilor obișnuite, nu, este una aurită. Haha!

Cartea a doua se ocupă clar de parteneriatul bazat pe satisfacerea nevoilor fizice și a celor materiale, drept pentru care unul dintre cei doi parteneri este obiectul posedat și celălalalt este posesorul. Cât de tare ne tresaltă inima la începuturi, când partenerul ne prezintă ca fiind „al lui”: femeia mea, bărbatul meu. Doar că timpul trece și posesivitatea pe care am perceput-o ca fiind așa de atractivă se prezintă în toată goliciunea ei, parteneriatul nefiind unul valabil și funcțional, ci … o cușcă.

Pentru analogia planetă în semn arcană de tarot m-am gândit la Venus în Taur versus arcana minoră IX de Cupe. Este în această arcană minoră un surplus de plăcere care, cumva, plictisește. Un fel de: „ce-i multuț, nu-i bunuț.” Dacă vă uitați cu atenție, personajul surprins în această imagine are atitudinea iubitei din prima carte de Symbolon.

Cușca aurită reprezintă primul pas din drumul către arcana majoră Diavolul, drum pe care Venus în Taur îl poate începe și Venus în Scorpion cu siguranță îl poate finaliza.

Cristina Podoreanu

Cristina Podoreanu