Tranzitele prin Vărsător: Fii revoluția!

Bun regăsit în noul an, un an spre care privim cu toții cu speranță, curiozitate și, de ce nu, cu acel frison de nerăbdare în fața noutăților care ne așteaptă, în fața unui viitor la făurirea căruia vom participa cu toții, fiecare după puterile sale. Vărsătorul, semn Fix, de Aer, activat de la finele anului trecut de Jupiter și Saturn, se aglomerează încet, încet. La 8 ianuarie, Mercur își începe tranzitul și el pe aici, urmat de Soare, la 19 ianuarie, apoi de Venus, de la 1 februarie. Energia Vărsătorului este așadar foarte puternică și are rolul de a trezi în noi umanitarismul, fraternitatea, altruismul, dorința de a inova, de a experimenta. Suntem cu toții invitați în afara zonei noastre de confort pentru a încerca lucruri noi, lucruri pe care până acum le-am ignorat cu teama tradiționalistului, lucruri în fața cărora am scuipat în sân cu îndoială și ne-am închinat de trei ori.

A venit însă vremea să deschidem ochii spre alte posibilități, să îl lăsăm pe Jupiter să ne ghideze perspectiva spre idealuri de justiție socială, spre cauze sociale, spre interese de grup, iar pe Saturn, spre responsabilitate socială. Energia puternică a Vărsătorului ne poate reaminti sau ne poate ajuta să conștientizăm valoarea reală a individului și a individualității. Aceasta se evidențiază însă atunci când se pune în slujba întregului, în slujba comunității, a unor cauze îndrăznețe, revoluționare, atunci când participă curajos la „noi” și nu rămâne un simplu „eu” în urmărirea propriilor interese.

Una dintre temele cele mai importante care se poate contura în viața noastră, la începutul acestui an, este tema libertății și a eliberării de constrângeri. În acest sens, careul care se formează luna aceasta între Jupiter și Uranus (guvernatorul modern al Vărsătorului) este semnificativ. Nevoia de exprimare autentică, de eliberare de prejudecăți , de ipocrizie socială și de vestitul „trebuie” este foarte puternică, ceea ce poate conduce la o remodelare a convingerilor și credințelor noastre. Nimic nu ar trebui considerat imposibil, ci demn de explorat cu detașarea și obiectivitatea Vărsătorului. Nu m-ar mira ca demersurile științifice țintite într-o direcție să ia o întorsătură bruscă în altă direcție. De asemenea, porniți în căutarea unui lucru, tot științific vorbind, am putea descoperi „întâmplător” cu totul altceva.

Ar fi bine însă să ne ferim de o tendință de a dărâma tot, de a contesta tot, de a îmbrățișa teorii care nu pot fi aplicate în practică, de a alerga după utopii. În acest sens, energia lui Saturn se poate arăta de mare ajutor pentru că ar putea împiedica derapajele necontrolate, lipsite de realism și de înțelepciune. Colaborarea acestor planete ne îndreaptă spre progres sigur, spre reforme și spre cooperare.

Sub influența atât de puternică a Vărsătorului putem vedea lucrurile la rece, procesăm întâmplările vieții de zi cu zi mult mai detașat, mai lipsit de sentimentalisme și de ipocrizie. Dacă ținem cont și de tranzitul Nodului Nord prin Gemeni, al cărui regent, Mercur, tranzitează Vărsătorul și va retrograda în acest semn, se poate spune că suntem invitați să revoluționăm modul de a gândi, de a comunica, suntem invitați să ne rafinăm metodele de comunicare, de exprimare. Iar Saturn nu va face altceva decât să ne ajute să descoperim fracturile de logică, punctele slabe ale teoriilor nou apărute, ale procedurilor și tehnicilor revoluționare. Tot el ne ajută să înțelegem că libertatea unuia nu ar trebui să limiteze libertatea altuia, că libertatea nu înseamnă absența oricăror reguli și a responsabilității.

Este foarte probabil ca mulți dintre noi să simtă că stagnează în domeniile de viață reprezentate de casa în care avem Vărsătorul în harta natală. Îmbulzeala de planete din acest semn ne inspiră să începem să vedem noi posibilități, noi instrumente de lucru, ne inspiră să învățăm ceva nou pentru a ne debloca din rutină și lipsă de progres. Se poate să simțim însă o presiune puternică de a acționa imediat, oricum și prin orice mijloace, ceea ce nu e neapărat înțelept. Schimbarea se produce atunci când avem cu ce înlocui realitatea existentă, iar asta se poate dovedi un proces de durată. Și, să nu uităm, că e așa cum spuneam Jim Morrison, „It’s got to happen inside first” (Trebuie să se petreacă mai întâi în interior). Ori cum spunea Ursula K. Le Guin: „Nu poți cumpăra revoluția. Nu poți face revoluția. Poți doar să fii revoluția. Ea este în spiritul tău, sau nu e nicăieri”.

Ada Cocos

Ada Cocoș
Redactor-șef