Cântecul înțepător al privighetorii
(Tranzitul Lunii Negre în Gemeni)
Perioada în care am pierdut locuințe, locuri de muncă, persoane dragi etc., începe încet, încet să se apropie de sfârșit, Luna Neagră din Taur, mutându-se începând cu 18 iulie 2021, până în 14 aprilie 2022, în Gemeni. Să nu uităm că Nodul Nord va rămâne și el în Gemeni până la finalul anului 2021, iar împreună cu Luna Neagră (amintesc că este punct virtual calculat) vor face o echipă năstrușnică prin care vor scoate, chiar și din piatră seacă, toate informațiile de care vom avea nevoie. Însă, există posibilitatea ca aceste informații, deși folositoare, să nu ne parvină neapărat prin forme plăcute. Luna Neagră în Gemeni aduce întotdeauna o ațâțare a propriilor noastre frustrări sau a acelor probleme pe care de regulă le ascundem sub preș și astfel cuvintele pe care le vom auzi în următoarele 9 luni (începând din iulie) nu ne vor fi plăcute defel. De ce nu ne vor plăcea? Sau de ce ni le spun cei din jurul nostru?
Luna Neagră, singură, în Gemeni, aduce o mască pe fața noastră, a tuturor, prin care din teama de a nu părea inteligenți celorlalți, ne ascundem dincolo de această mască și refuzăm să fim noi înșine. Totuși, cu Nodul Nord tot în Gemeni, această mască nu rezistă prea mult, deoarece Capul Dragonului fructifică situații în care nu putem face altceva decât de a spune direct ceea ce avem de zis, chiar dacă cuvintele sunt înțepătoare. Durerea interioară pe care s-ar putea să o simțim în această perioadă poate apărea pentru că:
– cuvintele care ne rănesc au de fapt rolul de a ridica la suprafață o problemă interioară pe care am refuzat să o rezolvăm până acum, iar dacă acea problemă va fi rezolvată, aceeași combinație de cuvinte pe care le auzim acum nu vor mai avea același efect pe viitor.
– noi înșine rănim prin cuvinte pe altcineva, pentru că am obosit să denaturăm cine suntem și vrem să fim acceptați, chiar dacă adevărul este dureros pentru celălalt.
Cercurile noastre sociale au șanse mari să se schimbe (Gemenii fiind o zodie bazată pe socializare). Uranus (prieteniile) în Taur (interesul asupra a ceea ce câștig în funcție de ceea ce ofer) aduce și el în discuție, împreună cu Luna Neagră și Nodul Nord din Gemeni, relațiile sociale/de prietenie care au fost create și menținute doar „de dragul” de a avea cu cine petrece timpul fără a se pune accent dacă se împărtășesc aceleași mentalități, idealuri, idei sau pasiuni. Și, astfel, ne vom întreba de ce suntem parte dintr-un grup dacă nu există niciun schimb informațional benefic sau măcar util pentru ambele părți, ci doar plângeri, bârfe și iscodeală.
La nivel internațional, nu este exclus ca statele, care până acum s-au folosit de prea multă miere în scopul de a mângâia orgoliul țărilor vecine, să pună punctul pe „i” și să comunice de fapt tot ce trebuia comunicat într-un mod mult mai abrupt, dar obiectiv. Conflictele nu ar trebui să aducă probleme serioase, având în vedere că la începutul anului 2022, Nodul Nord trece în Taur, iar pacea și armonia își vor face simțită prezența. În schimb, perioada poate fi folosită pentru a înțelege că uneori e mult mai bine să spui direct ce ai de spus, chiar dacă pe moment înțeapă, pentru că după împăcare relația devine mult mai consolidată.
Pentru cei care au frați și surori, terenul va deveni extrem de alunecos, iar certurile „frățești” ce au un început într-un trecut îndepărtat, apar la suprafață din nou. Deși, s-au găsit termeni amiabili în trecut, aceștia sunt parcă uitați, iar disputele ies la suprafață din nou. Să nu ne speriem, căci nu vor fi conflicte mari. De fapt, Luna Neagră în Gemeni trezește în noi nevoia de a ne simți acceptați pentru orice zicem, iar mediul „frățesc” este un astfel de loc. Cu toții știm că frații/surorile își zic direct în față tot ce le trece prin minte, fără cenzură, pentru că simt instinctiv că indiferent de certurile care se pornesc, la final ei rămân frați/surori, iar iubirea și acceptarea nu se sting.
În concluzie, mai pot adăuga doar un îndemn pentru perioada ce va urma: să avem curajul de a spune cine suntem cu adevărat. Pentru că atunci când îi mințim pe ceilalți în legătură cu cine suntem, de fapt ne mințim pe noi înșine. Și, apoi, începe să apară întrebarea: „eu cine sunt?” Și, odată cu ea, multă confuzie.