Analiza perioadei curenteCristina Maria Puscas

Careul Saturn-Uranus: 14 iunie 2021

Un cadru de analiză

INTRODUCERE

În anul 2021, nu ducem lipsă de evenimente speciale din punct de vedere astral, însă unul dintre cele mai importante, este cel care se va produce pe data de 14 iunie: careul Saturn-Uranus, al doilea dintr-o serie de trei.

Primul aspect dinamic dintre cele două planete a avut loc pe 17 februarie, al doilea îl trăim pe 14 iunie, iar ultimul are loc pe 24 decembrie. Să aruncăm o privire și în universul vast al numerologiei, pentru a identifica vibrația zilei, care este absolut necesară în această analiză.

Datei primului careu Saturn-Uranus, îi corespunde ca vibrație cifra 6 (17.02.2021), al doilea careu va avea loc într-o zi cu vibrația 7 (14.06.2021), iar în decembrie vom experimenta acest aspect într-o zi căreia îi corespunde vibrația lui 5 (24.12.2021). Seria numerică sub care stă acest eveniment este 675. Aș traduce această serie astfel: meditează asupra alegerilor tale (6), ieși din zona de confort și mergi spre noutate (7), dar nu uita cine ești (5)!

Cele trei careuri Saturn-Uranus din anul 2021 creează o fuziune completă în luna decembrie, atunci când energia acestora se va îmbina și va genera un întreg sau mai bine zis, evenimentul va fi complet.

Aprofundăm ceea ce ni se transmite la nivel subtil și ne întoarcem privirea spre Tarot. Cifrei 6 îi corespunde Arcana Majoră Îndrăgostiții, cifrei 7 îi este atribuită Arcana Majoră Faetonul, iar Marele Preot, tot o Arcană Majoră, sta sub egida lui 5. Din acest punct de vedere, vom avea de-a face cu trei arhetipuri diferite, trei stări de fapt, trei concepții sau trei decizii importante.

În acest an, umanitatea a trecut la nivel individual spre o tranziție către sine, iar la nivel colectiv observăm pe scena politică și geopolitică diverse mișcări. Spre ce? Spre altceva!

Februarie 2021, marcat de careul Saturn-Uranus, a vorbit lumii la nivel ocult despre alegeri. Și poate a sesizat fiecare dintre noi că am aparținut de un loc, de un spațiu și un timp în care nu mai „merge” cum mergea până acum.

Din februarie până în prezent  am avut parte de timp de gândire, de introspecție, pentru ca noi să identificăm plusurile și minusurile la nivel de individ și de societate. Cel mai probabil am pendulat între două simțiri. Am vrut stabilitatea care aparține de trecut, de matrice, de rutină. Simțiri care sunt asociate „Domnului Karmei”, Saturn. Dar am tânjit și spre ispită, spre nou, spre altceva, spre fiorul acela interior, care ține de cel care se manifestă neprevăzut, adică Uranus. Nu s-au luat decizii majore, deoarece am fost într-o perioadă de grație.

Iar acum, din 14 iunie, va începe acțiunea! Pentru că Faetonul, sub influența lui 7, ne scoate din zona de confort și iată că vom fi nevoiți să facem alegerea la care am meditat în ultimele luni. Din punctul meu de vedere, careul Saturn-Uranus din data de 14 iunie este vârful piramidei, pentru că ceea ce se decide acum, va avea impact asupra unui interval mai lung de timp: individual și colectiv.

În momentul producerii careului Saturn-Uranus, Ascendentul cade în semnul Capricornului, Descendentul în Rac, Mijlocul Cerului (MC) este în semnul Scorpionului, iar Fundul Cerului (FC) este în Taur.

Cum mă văd ceilalți? Cum sunt de fapt? De unde vin? Spre ce mă îndrept? Ce îmi doresc?

CAREUL SATURN-URANUS: 14 IUNIE 2021

Trecutul și Viitorul se întâlnesc în Prezent și niciunuia nu îi place concepția celuilalt. Sau, mai simplu, careul Saturn-Uranus din data de 14.06.2021 reprezintă o rezistență la schimbare.

Saturn retrograd în semnul zodiacal al Vărsătorului în Casa I a momentului, aduce la nivel individual o dorință de introspecție asupra propriului trecut, învățăturilor acumulate și aducerea acestora spre aplicare în planul numit prezent.

Însă vom observa că ceea ce am învățat și comportamentul pe care l-am aplicat de-a lungul timpului, s-ar putea să nu se mai potrivească cu contextul actual. De asemenea, Lordul Karmei va acționa în cadrul sectorului personal precum un procuror care ne taxează pentru greșelile din trecut. Această taxă o vom aplica chiar noi, prin opoziția pe care s-ar putea să o manifestăm față de noutățile care apar în viața noastră sau printr-un blocaj pe care-l vom întâmpina atunci când va trebui să luăm decizii legate de aspirațiile pe care le avem.

Saturn în Vărsător ne invită la răbdare și la consecvență. Doar cu răbdare vom reuși să înțelegem cine am fost, în ce punct ne aflăm și încotro de dorim să mergem. Chiar dacă la o primă vedere este un aspect tensionat, careul Saturn-Uranus ne oferă oportunități interesante și asta pentru că Saturn se află într-un semn fix, de aer, care lasă un loc pentru a calcula bine lucrurile. Iar rigurozitatea lui Saturn ne va ajuta, atâta timp cât este folosită în scop constructiv și nu unul restrictiv. Pe de altă parte, Uranus se află tot într-un semn fix, de pământ, iar una dintre caracteristicile cele mai pregnante ale semnului zodiacal al Taurului este securitatea. Schimbările vor apărea în viața noastră sau vom face schimbări bruște, dar ne putem asigura că le facem într-un mod înțelept.

Fuziunea celor două energii, prin careul ce se va produce în data de 14.06.2021, poate să creeze și o stare de contrarietate în fiecare dintre noi. Însă suntem ajutați și de alte aspecte pe care le voi analiza în următoarea secțiune a acestui articol.

ANALIZA ASUPRA ASPECTELOR PRINCIPALE

AXA ORIZONTULUI

Eul:

Ascendentul în Capricorn, arată cum suntem sau cum dorim să părem că suntem. Afișăm imaginea în care suntem siguri pe noi, știm ce vrem, avem tehnologie, tânjim după resurse și obiective clare. Dar iată, lucrurile nu stau chiar așa! Pentru că în semnul Capricornului, respectiv în Casa I, îl regăsim pe cel care transformă: Pluton (în mișcare aparent retrogradă), dar și pe Saturn (tot în mișcare aparent retrogradă) în semnul zodiacal al Vărsătorului.

Arătăm lumii că suntem în control, dar atât in interiorul nostru, cât și la nivel de societate, există o frământare, pentru că nu ne mai identificăm așa cum ne-am dori. Nu mai suntem cine am fost. Suntem împărțiți așa cum este și Casa I din harta ridicată pentru acest eveniment: începe în Capricorn și se încheie în Vărsător.

Având în Casa I două planete grele în mișcare aparent retrogradă, configurația astrală care marchează momentul producerii careului Saturn-Uranus ne îndeamnă la reconstrucție, reconfigurare, refacere, în primul rând personală.

Mediul social:

Descendentul în semnul zodiacal al Racului ne aduce în atenție modul în care relaționăm cu cei din jur sau cu lumea exterioară. Astfel, la nivel general, suntem într-o fază în care putem crea relații bazate pe empatie, focusându-ne nu doar pe noi, ci și pe cei care ne înconjoară. Totuși aici apare o întrebare legată de relațiile pe care le avem cu cei din jur: Cei de lângă noi ne creează un confort psihic? Dacă da, vom relaționa bine pe viitor și înseamnă că suntem acolo unde este cel mai bine pentru noi. Însă dacă cei din mediul nostru social generează presiuni sau interacționează cu noi dintr-o perspectivă proprie, neluând în calcul sentimentele și modul nostru de a fi, s-ar putea să existe conflicte. În Casa VII, mai regăsim următoarele planete: Venus, Marte și Luna, iar mai jos voi analiza aspectele principale pe care cele trei planete le formează.

Venus în Rac, în Casa VII, în aspect de sextil cu Uranus în Taur, din Casa IV: Relațiile de familie sau cu cei pe care îi simțim precum o familie se pot îmbunătăți dacă fiecare parte implicată găsește acceptare și toleranță acolo unde se vor lua decizii bruște și neașteptate. În special pe partea materială sau legată de moșteniri sau investiții în familie. Uranus în Taur, în Casa IV, arată o predispoziție spre răsturnări de situație în cadrul familiei, inclusiv deplasări sau schimbarea domiciliului.

Venus în Rac, în Casa VII, în careu cu Chiron, în Berbec, în Casa III, ar putea aduce conflicte care se vor manifesta verbal și care pot crea răni adânci în noi sau în cei din jur dacă nu ne preocupăm de ceea ce simt ceilalți. După cum am spus și mai sus, ignoranța vine cu un cost. În acest caz, se recomandă să fim prudenți și să avem grijă la modul în care punem problema în cardul unei discuții.

Venus în Rac în Casa VII este în trigon cu Pars Fortunae care se află în Scorpion. Aici, cel mai simplu ar fi să zic: Norocul ți-l faci cu mâna ta! Dar, în spatele „norocului” sau „sorții”, stă ceva mult mai profund și anume: conștientizarea. Din punctul meu de vedere, acest aspect benefic poate fi accesat doar dacă identificăm ce anume ne face fericiți în relațiile interumane, urmând ca apoi să începem o muncă personală prin care ne putem îmbunătăți legăturile cu cei din jur, în special cu familia. Vom culege roadele muncii noastre doar dacă suntem dispuși să depunem un efort pentru că: „Orice cauză are efectul său; orice efect are cauza sa, totul se întâmplă conform Legii. Hazardul este un nume dat unei legi necunoscute. Sunt numeroase planuri ale cauzalității, însă nimic nu scapă Legii” – KYBALION

Venus în Rac, în Casa VII, în opoziție cu Ascendentul din Capricorn, generează la nivel relațional, o predispoziție spre a înțelege modul în care cei din jur se afișează și care este motivul pentru care sunt într-un anumit fel. Totuși aici este nevoie să punem în practică toleranța, deoareceMarte în Leu, în Casa VII, în aspect de opoziție cu Pluton retrograd în Capricorn, în Casa I, creează discuții destul de aprinse în cadrul cuplurilor sau în contextul familial. În cazul cuplurilor, unul poate să-și dorească o schimbare, iar celălalt să se opună acesteia sau cineva va dori să-și urmeze inima, iar celălalt dorește să urmeze regulile impuse de familie, societate sau rigole comportamentale.

AXA MERIDIANULUI

Obiectivul:

Marte în Leu, în Casa VII, este în careu cu Mijlocul Cerului în Scorpion, în Casa X. Acest aspect dinamic ne întoarce atenția spre întrebările de mai sus: Spre ce mă îndrept? Ce îmi doresc? sau Care sunt aspirațiile mele? Să nu uităm că Punctul Norocului sau Pars Fortunae se află tot în Casa X. Și, iată, ce combinație interesantă!

Aici cea mai importantă lecție transmisă de acest aspect este că trebuie să luptăm precum Faeton (Arcana Majoră nr. 7) pentru ceea ce ne dorim. Și vom fi destul de creativi, găsind căi nebănuite de rezolvare a problemelor existente sau vom merge spre o noutate care va aduce satisfacție. Dar, pentru a găsi cea mai bună variantă, trebuie să fim echilibrați și să privim lucrurile cu maturitate. Luăm Carul și mergem la război, spre un conflict interior, cu consecințe asupra exteriorului, din care poate să iasă o capodoperă dacă apelăm la o strategie.

Sun Tzu, un general chinez care a trăit în secolul al-VI-lea î.Hr., afirmă în cartea sa Arta războiului: „Cel mai înțelept războinic evită confruntarea.”. Ce vrea să spună cu asta? Prin evitarea unui conflict, eviți și pierderile cauzate de acesta. Și ce legătură are cu Marte în Leu, în Casa VII, în careu cu Mijlocul Cerului? Una care se poate aplica foarte bine în viață!

Pentru că Marte se află în Casa VII, ceea ce înseamnă că dorințele mele ca individ îi pot afecta pe cei din jur. Acestea pot să intre în conflict cu familia mea și cu cei pe care îi iubesc. Prin urmare, acest careu Marte-MC, are rolul de a ne testa capacitatea de empatie vis-a-vis de cei pe care îi iubim. În acest caz, trebuie să găsim o soluție prin care construim ceva benefic din conflictul interior, astfel încât acesta să nu-i afecteze pe cei din jur. O altă traducere pentru ceea ce am spus mai sus ar fi: țin cont de visul meu, îmi aleg calea conștient, dar voi gestiona parcursul meu până la îndeplinirea dorinței pe care o am, în așa fel încât să țin cont și de ceilalți.

Luna se află tot în Casa VII, în Leu. Aceasta face un aspect de sextil cu Mercur care este și el în mișcare aparent retrogradă, în semnul zodiacal al Gemenilor, semn care îi este domiciliul diurn. Chiar dacă Mercur este retrograd, comunicarea ne poate ajuta în această perioadă. Mai ales atunci când vorbim despre sentimentele pe care le avem. Este o perioadă de reconstrucție emoțională, ceea ce ne va ajuta pe viitor.

Luna în casa VII este în aspect de opoziție cu Saturn retrograd din Casa I: nu toți ne vor asculta și nu toți vor fi de acord cu ceea ce ne dorim. Trebuie să fim realiști și să nu percepem refuzul sau neacceptarea într-un mod fatalist.

Uranus în Taur va fi și el în careu cu Luna, un alt aspect tensionat, însă aici se poate manifesta ca o presiune pe care o vom resimți la nivel emoțional din partea familiei sau societății, care poate să vină prin diverse surse și care are rolul de a ne testa rezistența emoțională la schimbare. Uranus în careu cu Luna mai poate să facă lumină și asupra modului în care reacționăm la schimbare, punându-ne în fața oglinzii.

Chiron și Luna vor crea un aspect de trigon, care completează armonios aspectul Lunii cu planeta Mercur. Vorbind despre ceea ce ne doare, nu numai că ne vom elibera și vom rezolva probleme care poate au rămas nespuse de mult timp, dar vom putea fi propriii noștri profesori, identificând ce anume ne-a rănit și cum putem să evităm să facem aceleași greșeli atât în relația cu noi, cât și cu cei din jur.

Zona de confort:

Fundul Cerului (FC) se află în semnul zodiacal al Taurului, unde-l regăsim și pe Uranus. Cei inițiați în astrologie, dar nu numai, cunosc faptul că FC arată atât la nivel de individ cât și la nivel social, modul în care un individ gândește, simte și acționează în relația cu familia, casa, societatea. Sau spre ce anume tinde un om, ce-i poate crea o zonă de confort din punct de vedere psihologic.

Se poate face chiar și o paralelă cu piramida lui Maslow, Fundul cerului reprezentând baza piramidei, respectiv primele două trepte ale acesteia, adică nevoile pe care o persoană trebuie să și le îndeplinească pentru ca aceasta să poată funcționa în parametrii normali. În sens opus se află Mijlocul Cerului, care poate să reprezinte din perspectivă psihologică, dorințele și aspirațiile. Acestea nu sunt deloc de neglijat, dar nu reprezintă o necesitate. Însă dacă sunt îndeplinite în mod sistematic și corespunzător, individul se simte cu adevărat împlinit.

În acest caz, cu FC în semnul zodiacal al Taurului, la nivel individual și colectiv, ne simțim bine dacă avem securitate și dacă nevoile pe care le avem sunt îndeplinite. Însă cu Uranus în acest semn, asupra a ceea ce noi considerăm a fi zona de confort sau sentiment de securitate, pot să apară fluctuații neașteptate.

Domeniile unde se pot produce schimbări sunt: casă, familie, societate, relația cu cei din jur, dar și pe modul în care vedem această „securitate”.

Uranus în Taur, în Casa IV, se află în careu cu Saturn retrograd în Vărsător, în Casa I,  și  „lovește” în mod direct individul. Astfel, societatea va face o tranziție, o schimbare a valorilor, a formelor sale de organizare începând cu fiecare dintre noi.

Vechiul și noul se vor îmbina, însă va exista și o puternică rezistență la schimbare. Pentru că planeta inovației se află într-un semn fix, de pământ, înclinat spre cantitate și spre acumularea de bunuri, iar Domnul Karmei, Saturn, se află într-un semn zodiacal progresist și anume Vărsătorul.

Zona de confort, atât cea interioară, cât și cea exterioară ne va fi zguduită și depinde de fiecare dintre noi să identificăm care ne sunt aspirațiile, pe cine dorim să avem aproape, cum ne atingem obiectivele și cum luptăm pentru acestea. În aceeași măsură, suntem responsabili de CUM primim în viața noastră această clătinare a securității personale.

Dacă ne întoarcem la vibrația zilei de 14.06.2021 și anume 7, observăm că misiunea este în primul rând personală. Ești dispus să ții cont de cei din jur în drumul spre aspirațiile tale?

CONCLUZII

În 24 decembrie, se va închide ciclul cuadraturilor dintre Saturn și Uranus pe anul 2021. După cum am precizat mai sus, această dată stă sub vibrația cifrei 5 și am făcut o conexiune cu Arcana Majoră Marele Preot sau Papa, acesta reprezentând înțelepciunea, forța interioară dar și justiția divină. Atunci se va deschide spre noi o altă etapă, în care vom putea fructifica deciziile și mișcările pe care le facem acum. Sau vom primi răsplata, fiecare după gradul său de conștiință și alegerile pe care le-a făcut.

Spațiul și timpul potrivit este aici și acum.

Cristina Maria Puscas

Cristina Maria Puşcaş