Astrologia şi basmele

De ce avem toamnă și iarnă? Oare de ce nu avem doar primăvară și vară? De ce nu este Soarele sus pe cer tot timpul? Întregul este împărțit în zi și noapte, în lumină și întuneric, în bine și rău. Principul dualității se regăsește și în Fecioară, cum, de altfel, l-am regăsit și-n semnul Gemeni. Guvernate de aceeași planetă, Mercur, același zeu, Hermes.

Despre Fecioară, mitologic vorbind, povestea ne duce cu gândul la Persefona, fetița zeița-fecioară, care trăiește într-o lume caldă, blândă, unde totul este în ordine, este stabil, alături de mama sa Demetra, zeiță a fertilității și secerișului. Cum totul este într-o continuă mișcare și schimbare, Persefona își dorește o nouă experiență, merge singură să culeagă flori. Hades, zeul umbrelor, care de mult timp o urmărea, profită de noua conjunctură și o răpește pe frumoasa zeiță. O silește să se mărite cu el, îi dă să mănânce un măr fermecat, cu multe semințe, simbol al fertilității. Dacă îl mănânci, rămâi legat pentru totdeauna de lumea umbrelor. Persefona naște un fiu, pe Dionysos.

Demetra jură că nu va lăsa să crească nimic pe pământ până ce nu-și va recăpăta fiica. Hades și Demetra încheie o înțelegere-compromis, prin care Persefona poate petrece jumătate din an pe pământ, alături de mama sa și jumătate de an, alături de Hades, în lumea umbrelor. Așa au apărut anotimpurile.

Fecioara este semnul zodiacal cu care începem pătrunderea în lumea umbrelor. Ceva din inconștient, din partea irațională străpunge lumea curată și ordonată a Persefonei. Apare tema violului, a trecerii unui prag, a ruperii legăturilor, a acceptării existenței morții.

În basm, ieșirea din cuvântul mamei, al unei autorități, este reflectat în Scufița Roșie, prin abaterea Scufiței Roșii de la cărare, de la drumul știut, cunoscut și culegerea floricelelor din pădure, ademenită fiind de către lup.

De ce nu te uiți împrejur? Cred că nici măcar nu auzi cât de frumos cântă păsărelele. Mergi înainte așa hotărâtă de parcă te-ai duce la școală, în timp ce întreaga pădure cântă.

Este reflectat conflictul existent permanent în Fecioară, dintre ceea ce-ți place și ceea ce trebuie, principiul plăcerii versus principiul corectitudinii. Există o vorbă bine-mpământenită: întâi munca și apoi distracția. Scufița se abate de la ea. Se oprește, culege flori atât cât putea să ducă ea: “a strâns atâtea, că mai multe nu putea căra.” Adică, numai după ce culesul florilor încetează să mai fie o distracție, fata redevine conștientă de obligațiile ce-i revin.

In Cenușăreasa, un alt basm reprezentativ pentru Fecioară, regăsim principiul rivalității dintre frați, trăirile interioare ale unui copil în chinurile și rivalitățile fraterne, atunci când se simte deznădăjduit și depășit de frații și surorile lui. Cenușăreasa este persecutată, este înjosită, interesele ei sunt sacrificate, se așteaptă din partea ei să execute muncile cele mai grele și mai murdare: “asta sunt eu, așa mă maltratează ei pe mine sau cel puțin asta vor; mă cred la fel de lipsită de merite.” Copilul care trebuie să demonstreze că merită să fie iubit, pentru a fi acceptat de mama vitregă, de surorile vitrege. Copilul care se pune în serviciul celuilalt, uitând complet de propria dorință, nevoie și existență.

Există un vis, un vis trăit în interior, cu toata ființa sa. Poate să îndure toată suferința cu gândul la propriul vis care va deveni realitate, se va împlini. Cenușăreasa nu urăște, ea iartă și merge mai departe, își construiește noua ei viață, realitate. După cum îi spune propria inimă plină de iubire. Simbolismul penetrării, al abaterii de la drumul drept, calea dreaptă, există și aici, prin laitmotivul pantofului: mic, firav, dintr-un material foarte fin, fără pereche în lume, purtat de o persoană rafinată, semn al unor virtuții extraordinare, nemaiîntâlnite până atunci.

În tradiția popular românească, întâlnim principiile menționate mai sus, în Fata babei și fata moșneagului. Fata moșneagului, cea cuminte și ascultătoare, se îngrijea singură de treburile casnice. La fel ca și Cenușăreasa. Însă, baba, mama vitregă pe semne, nu o dorea în casa sa. Apare, așadar, asuprirea pe de o parte, și sacrificiul, pe de altă parte: “Atunci, biata fată, văzând că baba și fiica-sa voiesc cu orice chip s-o alunge, sărută mâna tată-său și cu lacrimi în ochi pornește în toată lumea depărtându-se de casa părintească fără nici o nădejde de întoarcere.

În drumul său inițiatic, fata moșneagului întâlnește, pe rând, o cățelușă bolnavă și slabă pe care o spală și doftoricește, apoi un păr plin de omizi și crengi uscate și are grijă de el. O fântână mâlită și părăsită, un cuptor nelipit, aproape surpat. Are grijă de ele, le reface, le readuce la viață. Toate acțiunile sunt făcute din inimă, din dorința supremă de a ajuta, de a fi în serviciul celuilalt, fără a cere ceva la schimb. Așa se simte utilă, așa se simte bine, este natural și firesc. Calități, virtuți specifice zodiei Fecioarei.

În Acul și barosul,  întâlnim alte virtuți ale Fecioarei: meșteșugurile și lucrul manual. Prezentate de Creangă, în felul său plin de umor, plin de sensuri și tâlcuri, acul și barosul poartă o discuție în contradictoriu, despre cine a fost primul, despre cine e mai util și ce realizări mărețe au.

Barosul: măi … da bun ești de gură!

Acul: Și de gură, dar și de lucru.

Barosul: Ei bine, tu mi-ai înșirat verzi și uscate…. Tu îmi spui mai mult de frumos, eu ț-oiu spune de cele neapărat trebuincioase.

Nu în ultimul rând, este prezentată și partea de sănătate și vindecare specifică Fecioarei. De a avea grijă de propriul corp. Ș-apoi încă una: cine dintre acești doi meșteri e mai ghebănos și mai gubav? Fierariul meu ori croitoriul tău?

Vă las și eu cu întrebarea aceasta în minte și cu multe altele de pe parcurs, având speranța și visul în inimă că, cel puțin, v-am trezit curiozitatea de a reciti basmele și povestirile populare, cu înțelesuri multiple și profunde, cu adevăruri și tălmăciri de taine adânc înfipte în inimile noastre. Totul are o cauză și un efect. 

Loredana Chiperi

Loredana Chiperi