Ada Cocoș

Ada CocosAm început să studiez astrologia pe la 16 ani, de una singură, după primele cărţi care apăruseră atunci pe piaţă. Cu creionul în mână, cu raportorul şi echerul am calculat primele hărţi. Desigur, nu pot spune că atunci eram astrolog în toată puterea cuvântului.Tot cam pe-atunci a început şi iniţierea mea în tainele radioului. Începusem să colaborez cu posturile de radio locale de la acea vreme din Suceava. Aveam două pasiuni care creşteau împreună, armonios. A urmat, ani mai târziu, munca la ziar unde am scris multă vreme. Printre multe altele se numără horoscopul zilnic şi un supliment de weekend cu previziunile astrologice pentru săptămâna ce urma, ca nu cumva iubirile vieţii mele să fie despărţite.

În 2005, m-am decis să urmez cursurile Şcolii de Astrologie „Fidelia”, fondate şi conduse de Firicel Ciarnău, iar în 2011 am salutat cu fericire cursurile autorizate CNFPA şi mi-am dat examenul de astrolog autorizat.

Pentru că îmi place să comunic şi pentru că doresc ca oamenii să înţeleagă ce este astrologia dincolo de imaginea comercială a horoscopului zilnic din ziare sunt în lucru cu www.AstroLand.ro şi scriu la AstroText.