Astrele in octombrie 2012

de Dora Muth

mersul planetelorDe unde pana unde merg planetele in luna octombrie 2012:

Soarele: pana pe 21 octombrie se afla in Balanta, in 22 octombrie intra in zodia Scorpionului

Cumpana Balantei cheama la impacare, la construirea unor punti intre malurile indepartate ale unui fluviu, care poate fi fluxul navalnic al gandurilor noastre, al relatiilor in care suntem implicati sau al deciziilor pe care am tot amanat sa le luam, in timp. Inainte ca inertia anotimpului rece sa-si faca simtit efectul asupra celor ce se petrec in interiorul dar si in exteriorul nostru, suntem parca invitati sa facem pace in viata noastra, sa ne asumam acea stare de calm din ochiul furtunii, prin actiunea dirijata a vointei asupra diferitilor stimuli mentali, emotionali sau afectivi care ne asalteaza. Echilibrul dupa care tanjim si de care avem nevoie acum, nu se instaleaza spontan, lin, in lumea interioara. De aceea, este posibil ca in perioada aceasta sa ne simtim tensionati, hipersensibili, stresati si, adeseori, in garda. Auto-observarea poate fi foarte utila, pentru a sesiza imediat „simptomele” dezechilibrului si a le neutraliza inainte ca ele sa produca daune. Impulsurile artistice definitorii pentru Balanta pot fi si rezultatul nevoii de a ne elibera de starile conflictuale, de a le dirija spre exterior, dandu-le o forma, fie ea verbala sau nu. Valoarea terapeutica a acestor procese creatoare este incontestabila, de aceea chiar si cei care nu sunt constienti ca detin un talent artistic, se pot „juca” desenand, scriind sau modeland si constata apoi cum starea lor s-a schimbat, in bine.

Odata cu intrarea Soarelui in Scorpion este posibil ca nevoia de a fi constienti de cine si ce suntem sa se amplifice, aducand intensitate trairilor dar si asteptarilor noastre. A vedea problemele in alb si negru, fara nuante intermediare, a actiona conform cu ceea ce simtim, a ne testa limitele, din dorinta de a ne cunoaste mai bine, pot fi strategiile pe care le preferam in aceast interval. Influenta Scorpionului ne induce o amplificare a temerilor existential dar ne „ajuta” si sa percepem moartea ca pe un taram vecin, de care nu ne separa decat o vaga limita, imateriala. In acest context, abordarea situatiilor cu care ne confruntam se schimba, pentru ca de fiecare data vom incerca sa primim confirmarea faptului ca traim, prin aceea ca simtim, fie si cele mai dureroase sau inspaimantatoare emotii. Introspectia nemiloasa, analizarea celorlalti cu aceeasi masura s-ar putea sa genereze o dispozitie mai intunecata decat de obicei. Cum capacitatea de investigare a aspectelor tainuite, ascunse, se accentueaza si suntem capabili sa intelegem lucruri pe care inainte nu le sesizam, nu este exclus sa ne simtim deprimati, posomorati sau dezamagiti. Pericolul care se poate insinua este acela de a fi prea egocentrici si de a cauta razbunarea, atunci cand consideram ca am fost tradati.

Luna: in data de 1 octombrie se afla in Berbec, pe 2 octombrie in Taur, pe 5 octombrie in Gemeni, pe 7 octombrie in Rac, pe 10 octombrie in Leu, pe 12 octombrie in Fecioara, pe4 octombrie este in Balanta, pe 16 octombrie intra in Scorpion, pe 18 octombrie in Sagetator, pe 20 octombrie in Capricorn, pe 22 octombrie in Varsator, pe 25 octombrie in Pesti iar pe 27 octombrie revine in Berbec iar pe 29 octombrie in Taur; luna aceasta vom avea o Luna Noua, pe 15 octombrie, ora 15:02, la 22 grade si 32 minute Balanta si o Luna Plina, pe 29 octombrie, ora 21:49, pe axa Taur – Scorpion, cu Luna la 6 grade 48 in Taur.

Mercur: incepe luna octombrie in Balanta, pe 5 intra in Scorpion iar pe 30, in Sagetator

Atata cat Mercur mai este gazduit de zodia Balantei, principala noastra tema ramane gasirea echilibrului, uniunea contrariilor sau compromisul, in planul vietii sociale si al diplomatiei.

Dupa data de 5, cand planeta ratiunii si a comunicarii trece in Scorpion, este posibil sa percepem cum procesele mentale capata intensitatea, profunzimea si intuitia caracteristice acestui semn. Mintea este foarte ascutita si se dedica mai cu seama cunoasterii de sine. Cauta cu ardoare adevarul, fara jumatati de masura, considerand ca era compromisurilor a fost depasita. Nu ar fi surprinzator ca in aceasta perioada sa descoperim unele secrete sau rezolvari la teme care ne preocupau dar pe care nu stiam cum sa le gestionam. La nivelul comunicarii, nu ar fi exclus sa fim, uneori, mai duri decat este necesar sau lipsiti de tact.

In ultima zi a lui octombrie energia mercuriana se contopeste cu entuziazmul Sagetatorului, aducand deschidere spre explorari intelectuale, idei inalte si o comunicare elevata, eleganta. Posibil sa fim mai preocupati de justitie si sa vedem mai mult latura luminoasa a vietii. Starea de spirit devine mai optimista, chiar si in conjuncturi nefavorabile.

Venus: pana pe 3 se mai afla in Leu, pe 3 intra in Fecioara iar pe 29 in Balanta

Imediat dupa inceputul lunii, Venus iese din semnul magnetic si impetuos al Leului, pentru a imbraca energia supusa, modesta si retrasa a Fecioarei. Sentimentele pierd din amplitudinea dramatica, adaptandu-se la realitatea imediata. Apreciem poate mai mult un partener gata sa ne ajute atunci cand avem nevoie decat pe cel care atrage atentia asupra sa, prin aspect sau atitudine, dar nu face nimic. O tendinta spre discretie si moderatie ne poate tempera impulsurile afective, aproape fara sa bagam de seama. Timiditatea sau neincrederea pe care este posibil sa la percepem in prezenta altora sunt manifestari specifice Fecioarei. Comportamentul nostru in cadrul relatiilor are de suferit din cauza hipersensibilitatii si hipercritismului pe care le putem manifesta atat noi insine, cat si partenerii.

La sfarsit de luna octombrie, aceasta atitudine rezervata fata de aspectele afective sufera schimbari radical, o data cu intrarea planetei Venus in cel de-al doilea semn al sau de domiciliu, Balanta. Energia Balantei ne va mana spre ceilalti, va destepta bucuria de a impartasi ganduri, idei, sentimente si stari, mai ales cu cei dragi. Si nu doar atat: vom avea nevoie sa ne simtim fermecatori, seducatori chiar! Magazinele de haine si saloanele de infrumusetare pot spera la cresterea incasarilor, deoarece vom fi mai dispusi sa investim in aspectul nostru exterior. Romantismul revine in primplan, flirtul poate adauga o nota jucausa primelor zile de toamna. Placerea de a fi inconjurati de lucruri frumoase, nu doar de oameni frumosi, ne va mana in cautarea unor obiecte decorative noi sau ne va da ghes sa ne rearanjam locuintele.

Marte: in data de 6 octombrie paraseste Scorpionul, pentru a intra in Sagetator

Cu Marte in domiciliu, in Scorpion, „temele” specifice acestei zodii ajung in centrul atentiei, ele reclamand hotarari si alegeri neamanate. Nu ar fi de mirare ca pasiunea, pusa fie in slujba atingerii unui scop, fie in razbunare sau plata unor polite, sa nu cunoasca odihna. Forta interioara atinge cote redutabile astfel incat ceea ce va face diferenta va fi intentia careia ea ii va fi subordonata. Pusa in slujba unui tel inalt, aceasta determinare si putere este capabila sa depaseasca orice obstacol, conducand la realizarea obiectivului propus. Daca insa este subordonata ranchiunii sau unor marunte teluri egoiste, ea ne poate impinge spre gesturi reprobabile, de o agresivitate nejustificata, pana la cruzime sau cinism. Este o perioada cand taria noastra de caracter poate fi supusa unor probe, binevenite in rastimpuri, pentru a vedea unde ne situam. Cadem usor prada tentatiilor reprezentate de pozitiile de autoritate sau ne pastram echilibrul in fata acestora? Cu Marte in Scorpion putem experimenta live experiente care sa ne arate raspunsul la aceasta intrebare.

Incepand de pe 6 octombrie, cand trece in Sagetator, Marte ne trezeste spiritul de aventura si ne da impulsul de a ne implini dorintele, fie ele cat de nastrusnice. Copilul nostru interior se trezeste si vrea sa experimenteze, sa-si consume energia debordanta. Daca am cochetat cu sporturile extreme dar nu ne-am decis, acum e foarte posibil sa spunem „da”, fara teama, doar de dragul de a ne demonstra ca suntem in stare. Energia martiana in acest semn nu este orientata spre lupta ci spre imbogatirea experientelor, spre atingerea si extinderea propriilor limite. In relatie cu ceilalti, ea se va manifesta cu bunavointa, in sensul cooperarii, pentru realizarea unui scop inalt. Sau chiar a mai multor scopuri, deoarece Sagetatorul tinde sa se implice in mai multe proiecte, in paralel.

Jupiter: ramane in Gemeni pe toata durata lunii

Cu acest amplasament, vom fi mai tentati sa riscam, de dragul riscului, in diverse zone ale vietii. In afaceri, in dragoste, in calatorii, fiecare dupa cum crede. Riscam, ca sa schimbam. Schimbam, ca sa transformam ceva ce devenise prea static, prea rigid. Aflat in exil, Jupiter va incerca sa ne amplifice deschiderea spre dezvoltarea personala, spre dobandirea unei instruiri superioare in domeniile care ne intereseaza. Atentia noastra e bine sa fie orientate spre a ne pastra in realitate, spre a nu permite gandurilor sa rataceasca in zone utopice, fara nici o aplicabilitate aici-acum, chiar daca este vorba de idei legate de planurile vietii spirituale (sau mai ales in aceste situatii). Jupiter in Gemeni este stimulator pentru scriitori, oratori sau pentru cei care activeaza in relatiile publice, astfel ca ne putem astepta ca in urmatorul an sa apara lucrari literare valoroase si sa avem o mass media de o mai buna calitate. Un alt impuls pe care ni-l va da Marele Benefic pe perioada sejurului sau in semnul neastamparat al Gemenilor, este acela de a calatori. Dorinta de a descoperi locuri noi, de a cunoaste prin experientele directe pe care le reprezinta calatoriile va fi mult mai prezenta in viata noastra in anul pe care Jupiter il petrece in Gemeni.

Saturn: in luna octombrie, pe data de 5, Saturn trece din Balanta, in Scorpion

Poate ca este bine sa profitam de ultimele zile pe care Saturn le petrece in Balanta, pentru a face o ultima evaluare a relatiilor din viata noastra si a intelege ce ne este folositor si ce se cere schimbat.

Pe 5 octombie are loc un eveniment astrologic major: dupa 28 de ani si jumatate, Saturn intra din nou in Scorpion, unde va ramane pana in 2015. Ce ne aduce aceasta schimbare de domiciliu a Lordului karmei? In primul rand, incercari, lectii ce tin de natura Scorpionului si a casei a opta, cu care este asociat. Scorpionul este in relatie cu moartea si renasterea, sexualitatea, banii altora, mostenirile, cu tot ce tine de psihicul uman si de cunoasterea ezoterica. Vom crea acele tipuri de experiente care sa ne puna la incercare calitatile saturniene, cum ar fi respectul de sine, sinceritatea – in primul rand fata de noi insine – si rabdarea. Abaterile de la calea personala ne vor fi taxate destul de aspru, cu intransigenta Scorpionului. Aflarea si pastrarea unei cai proprii nu va fi un demers tocmai simplu de realizat, deoarece Scorpionul este inclinat spre a ramane in vechea paradigma si a conserva vechile tipare, iar daca nu am facut o schimbare inainte, acum va fi dureros si dificil sa o facem.

Ne putem astepta ca in urmatorii trei ani sa observam schimbari la nivelul felului in care sunt gestionati banii publici, poate la schimbarea politicilor financiare nationale si internationale, la schimbarea propriei noastre atitudini fata de bani. Nu este exclusa reformarea sistemului bancar mondial, care se afla intr-un impas vizibil si cronicizat deja.

In ce priveste relatiile dintre sexe si subiectele asociate lor, cu Saturn in Scorpion ar fi de asteptat o crestere a responsabilitatii in comportamentul de cuplu si o constientizare sporita a pericolelor pe care bolile cu transmitere sexuala le reprezinta. Poate ca este momentul potrivit pentru a se demara actiuni de educatie in masa, pe aceasta tema. Poate ca se vor articula, acum, sisteme de monitorizare si prevenire a problemelor sociale ce insotesc raspandirea acestor maladii, pe toate continentele.

Daca ar fi anticipam schimbarile produse de acest ingres planetar in tratarea afectiunilor psihice si / sau in formarea de terapeuti, este probabil sa asistam la o mai atenta selectare a terapiilor si terapeutilor recunoscuti oficial. Dar indiferent care vor fi acestea, accentul se va pune pe lucrul fiecaruia cu el insusi. Dezvoltarea personala, care a devenit un concept des utilizat in ultimii ani, va capata o si mai mare amploare si valoare. Scorpionul, ca si Pasarea Phoenix, renaste din propria cenusa. Psihicul uman isi poate gasi vindecarea, traversand constient crizele, angoasele, tenebrele personale, cu un Saturn lucid si puternic alaturi. Acesta confera rezistenta si capacitatea de a indura orice chin, pentru atingerea scopului. Forta interioara poate fi canalizata astfel incat sa se amplifice, prin concentrarea pe ceea ce dorim sa realizam. Provocarile recurente pot fi ideile obsesive sau comportamentele compulsive si de dependenta. Manipularea, abuzurile, gelozia sunt alte teme cu care este posibil sa avem de lucru in perioada urmatoare. Poate ca „marea provocare” va consta in stapanirea propriilor umbre, atat ca indivizi cat si in cadrul colectivitatilor mai mici sau mai mari. Stapanirea fricilor, a intunericului din noi, este temelia pe care putem creste si ne putem desavarsi, in procesul alchimic al mortii si renasterii simbolice pe care o vesteste Saturn in zodia Scorpionului.

Uranus: pe toata durata lunii se afla in Berbec, in miscare retrograda

Cu Uranus in Berbec vom fi decisi sa ducem la bun sfarsit pornirile noastre de a schimba lumea, societatea si pe noi insine. Arhetipul reprezentat de Uranus in Berbec este Prometeu, eroul care devine constient de menirea sa, si aduce focul oamenilor. Metafora pentru trezirea constiintei individuale este perfect sugerata in acest mit. Vom fi curajosi, originali si nesupusi, capabili sa infruntam piedicile intampinate pe parcurs, pentru a da viata viselor noastre despre o societate umana mai buna, care sa asigure exprimarea fiecarui membru al sau la cel mai inalt potential. Sunt de asteptat reforme in diverse domenii, abordari nonconformiste a unor teme clasice ce tin de devenirea individuala si chiar aparitia unor teorii revolutionare asupra creiarului, psihicului si constiintei umane.

Neptun: continua miscara retrograda in Pesti

Odata cu epocala sa intrare in Pesti, este de asteptat ca viata pe Pamant sa se schimbe, incet dar sigur. Ne vom intoarce, probabil, la un mod de trai mai natural si, mai ales, mai aproape de natura. Este de asteptat ca alimentele sintetice sa dispara de pe rafturile magazinelor si tot mai multa lume sa opteze pentru o alimentatie sanatoasa.  Stiintele si aplicatiile lor practice vor fi prezente in continuare in vietile noastre, insa isi vor pierde probabil din importanta. Daca lumea actuala este dominata de calculatoare si masini, in viitor biologia si stiintele sufletului (psihicului) vor tinde sa castige tot mai mult teren. Nu ne vom mai baza atat de mult pe aparate si masini: balanta se va inclina spre capacitatile latente, ascunse in interiorul fiintei umane, care sunt mai ieftine, mai precise si mereu disponibile. Este de asteptat ca medicina sa efectueze un salt calitativ important, deschizandu-se spre metodele blande ale terapiilor naturiste si privind individul holistic, ca pe o parte a universului, in conexiune cu intreaga Creatie. De asemenea, comunicarea interumana va deveni probabil mai sincera si mai profunda. Vom renunta sa mai avem asteptari de la ceilalti, gandindu-ne in primul rand la ceea ce oferim noi.

Pluton: pe toata durata lunii octombrie se afla in Capricorn

Pluton are in grija concretizarea ideilor si dorintelor noastre dar si schimbarea radicala a structurilor de orice fel (sociale, mentale, afective) care nu mai sunt functionale in contextul actual. Pluton in Capricorn ne confera rezistenta si putere, pentru a traversa incercarile. Vom tinde sa ne organizam viata si activitatile cu minutiozitate, astfel incat sa fim eficienti in tot ceea ce intreprindem. Vom fi creativi in planul fizic, si nu numai. Probabil ca vom pune bazele unui nou tip de organizare sociala si economica.