Diana SpineanInfluentele Lunii

Influentele Lunii in decembrie 2012

de Diana Spinean

Luna-dec
Image courtesy of prozac1 / FreeDigitalPhotos.net

Planificarea activitatilor dupa fazele Lunii

Cea mai la indemana metoda de alegere a momentului favorabil pentru o activitate se bazeaza pe analiza pozitiei Lunii in raport cu Soarele si apoi cu celelalte planete. Desi este considerata o metoda simplista, este cea mai populara si utilizand-o ne asiguram, cel putin, un climat general armonios pentru activitatea in cauza.

Tot ce trebuie sa facem, inainte de a citi recomandarile urmatoare, este sa stabilim ce asteptari avem de la activitatea pe care dorim sa o intreprindem in aceasta perioada – cresterea si dezvoltarea ei, consolidarea sau finalizarea acesteia – si sa alegem acea faza a Lunii care este potrivita pentru nevoile noastre.

luna-7Luna in descrestere: 1-12 decembrie si 29, 30, 31 decembrie

In general, perioada cu Luna in descrestere este favorabila pentru a renunta la anumite activitati, proiecte sau relatii care nu ne mai convin sau ne sunt daunatoare. De asemenea, este indicata pentru actiunile de consolidare, finalizare sau planificare, insa in niciun caz pentru lansarea acestora!

In sfera sanatatii, de regula se face mai usor dezintoxicarea organismului, curatenia, operatiile chirurgicale (inclusiv extractiile dentare) si curele de slabire. Atentie, insa, la tratamente.

Pentru a ne spori sansele de reusita in aceasta faza a Lunii, este recomandat sa evitam zilele in care Luna participa la formarea unor configuratii astrale tensionate sau are mers in gol. Astfel, zilele de evitat sunt: 1, 3, 5, 6, 8, 9, 10, 12, 29, 30 si 31 decembrie. Daca suntem nevoiti sa alegem una dintre aceste zile, este recomandat sa ne luam toate masurile de precautie necesare si apoi sa purcedem la treaba cu incredere, stiind ca „astrele predispun dar nu impun”.

Cu toate ca in 2 decembrie Luna are mers in gol, ea poate „sustine” anumite actiuni, cum ar fi luarea deciziei (trigon Luna in Rac – Mercur) de a renunta la o activitate / persoana/ proiect atunci cand dorim sa amortizam repercusiunile. De asemenea, daca suntem constransi de imprejurari sa luam o decizie care nu ne convine, putem sa o facem acum pentru ca exista posibilitatea ca impactul acesteia sa fie unul scazut si de scurta durata.

Data de 4 a lunii ne poate aduce rezultatele dorite, insa procesul ar putea presupune tensiune si putin „gust amar”. Relatia cu persoanele importante – personalitatile si, in general, cele pe care le percepem ca fiindu-ne superioare – poate fi avantajata, oferindu-ne sansa de a le solicita mai usor anumite favoruri (trigon Luna in Leu – Soare). Insa, ratiunile pentru care o facem trebuie sa ne fie foarte clare, adica sa stim ce vrem. Ar putea fi nevoie sa „tragem niste sfori” pentru a obtine aceste avantaje si sa punem la bataie toate abilitatile noastre relationale. La modul general, in aceasta zi, sunt contraindicate negocierile, tranzactiile, deplasarile, precum si activitatile artistice si romantice (careu Luna – Mercur + Venus).

In 7 decembrie ar fi bine sa realizam ceea ce ne-am propus pana in orele pranzului, daca dorim sa avem rezultate. Comunicarea, studiul, deplasarile si tranzactiile sunt favorizate atat timp cat scopul ne este clar (sextil Luna in Fecioara – Mercur).

Ziua de 11 decembrie poate fi folosita cu succes si intr-un mod inspirat, dar pana la orele 15! Sunt favorizate activitatile artistice, romantice, recreative, diplomatice si, in general, cele care presupun lucrul in doi (conjunctie Luna – Venus).

luna-0Luna noua: 13 decembrie

In general Luna noua favorizeaza activitatile care se vor a fi ferite de „ochii lumii”, deci pentru care este contraindicata atentia publica, cum ar fi chestiunile intime, secrete, intalnirile private, s.a.m.d. Este indicat sa asteptam ca Luna sa intre in faza de crestere pentru a demara un proiect nou sau pentru a incepe orice activitate importanta.

In dimineata zilei de 13 decembrie se formeaza conjunctia luminatorilor in semnul Sagetator (casa a XI-a), cu participarea lui Mercur, Jupiter, Neptun si Uranus.

Recomandarea este sa privim spre viitor cu incredere si sa incepem sa trasam, in mintea noastra, ideile principale ale unui proiect de amploare. Ar putea fi vorba despre ceva ce ne-am dorit de mai mult timp sau, din contra, ideea acestui proiect ar putea aparea spontan in mintea noastra datorita conjuncturii (Luna – Soare in trigon cu Uranus).

Proiectul are mai multe sanse sa se materializeze incepand cu luna februarie 2013, insa nu este cazul sa ne „inflacaram” prea tare. Deocamdata, in aceasta etapa a procesului, este imperios necesar sa pastram o viziune de ansamblu, adica sa nu ne pierdem in detalii si sa nu ne ingrijoram pentru modalitatile de a atrage sustinatori si fonduri (conjunctia Luna – Soare in opozitie cu propriul dispozitor, Jupiter retrograd).

Perspectiva asupra modului in care vom pune ideile in practica ar putea sa nu fie tocmai imbucuratoare in acest moment, insa, de fapt, ea nu este suficient de clara, de bine conturata (careu Mercur – Neptun). Nu este momentul sa povestim si altora ce avem de gand sau sa incercam sa convingem pe cineva fiindca vom fi descurajati sau, mai rau, vom fi amagiti cu promisiuni irealizabile.

Sa nu ne grabim sa luam decizii ci doar sa „plantam” adanc in noi ideea proiectului, sa o alimentam cu incredere si sa o lasam sa se dezvolte gradual in noi insine. Timpul va dovedi daca este necesar pentru noi ca ea sa se materializeze sau nu.

luna-3Luna in crestere: 14-27 decembrie

In general, aceasta faza a Lunii este favorabila pentru demararea actiunilor, lansarea unor proiecte sau dezvoltarea lor, indiferent de domeniul vizat.

In privinta sanatatii, de regula acum se fac mai usor tonifierea si fortificarea organismului, alimentarea cu energie vindecatoare a diferitelor organe, tratarea dintilor (dar fara extractii) si cresterea in greutate. Atentie la ingrasare, eforturile fizice prea mari, interventiile chirurgicale, extractiile dentare.

Incepem prin a elimina, din intervalul mentionat, zilele in care Luna este „prost” aspectata sau are mers in gol. Astfel, zilele nefavorabile demararii unor proiecte importante sunt: 14, 15, 18, 20, 22 si 27 decembrie.

In 16 decembrie putem fi sprijiniti si stimulati sa luam initiativa in directia dorita sau putem fi noi suporterii unor actiuni indraznete demarate de altii (triunghi minor Mercur-Luna-Uranus si trigon Luna in Varsator – Jupiter). Mentalul, comunicarea,  ingeniozitatea si entuziasmul ne sunt aliati. Insa, daca proiectul in sine nu a fost riguros planuit pana acum, sansele ca spontaneitatea sa ne scoata din incurcatura sunt mici. Verificati de mai multe ori ca totul sa fie exemplar pus la punct si daca „scartaie”ceva, nu va lansati in actiune ci luati-va timp pentru „reparatii”. Este bine sa dam dovada de pragmatism, responsabilitate si seriozitate, dar fara a deveni rigizi. Atentie si in relatia cu persoanele in etate, administratorii sau alte figuri autoritare (careu Luna – Saturn).

 In data de 17 ale lunii sansele de reusita sporesc (sextil Luna – Soare), iar recomandarile exprimate mai sus se mentin.

Ziua de 19 decembrie poate aduce unele obstacole in tranzactii, intocmiri de acte, studii, mici deplasari sau negocieri, mentalul nostru nefiind in cea mai grozava forma. Altfel, daca activitatea in cauza nu are un astfel de caracter (dintre cele enumerate mai sus), o putem demara cu recomandarea de a „masura de cinci ori inainte de a taia”, de a fi atenti la detalii si de a verifica temeinic ceea ce ni se transmite (careu Luna in Pesti – Mercur).

In schimb, in 21 ale lunii pot fi favorizate activitatile mentionate pentru data de 19 (trigon Luna in Berbec – Mercur), cu mentiunea ca pot aparea perturbari care nu tin de noi, cum ar fi o schimbare brusca in intreg sistemul. De asemenea, trebuie sa fim vigilenti pentru ca situatia sa nu degenereze intr-o competitie sau lupta pentru putere. Este indicat sa actionam cat mai corect, sa fim atenti in relatia cu persoanele percepute ca fiind mai puternice decat noi si sa tinem minte ca, in aceasta zi cel putin, scopul nu scuza mijloacele (careu Luna – Pluton)!

Chiar daca este duminica, 23 decembrie poate fi o zi prielnica pentru multe activitati (trigon Luna in Berbec – Soare) atat timp cat suntem seriosi in ceea ce ne propunem si nu ne lasam intimidati de obstacole sau de volumul muncii pe care proiectul il presupune (opozitie Luna – Saturn). Atentie si in relatia cu personajele autoritare, cu putere decizionala sau care au mai multa experienta decat noi.

Recomandarile se mentin si pentru data de 24 decembrie cu specificatia ca sunt favorizate proiectele care ne sunt intr-o oarecare masura familiare sau care sunt legate de activitati mai vechi. Experienta dobandita pana acum ne este de un real ajutor atat timp cat suntem dispusi sa privim cu incredere spre viitor (conjunctie Luna in Taur – Nodul Sud). Fiind o zi speciala, ajunul Craciunului, o retrospectiva asupra vietii noastre de pana acum este binevenita.

In zilele de Craciun, 25 si 26 decembrie, ar fi bine sa nu exageram si sa avem grija sa nu promitem mai mult decat putem realiza, fiindca tentatia de a fi „mana larga” sau de a fi (auto)indulgenti va fi mare (conjunctie Luna – Jupiter retrograd si opozitie cu Venus). Ingrijiti-va de relatia cu cei dragi si lasati-va inundati de optimismul si spiritul magic al Craciunului.

luna-5Luna plina: 28 decembrie

In general, cand este Luna plina nu este recomandabil sa incepem noi proiecte sau sa facem schimbari importante deoarece este un moment tensionat, generator de conflicte. Fie ca intentionam sau nu, orice am face (bun sau mai putin bun) va fi probabil foarte vizibil si va exista o mare probabilitate de a ne confrunta cu un oponent important (sau cel putin cu propriile conflicte interioare).

In ceea ce priveste sanatatea, se vor evita, la modul imperativ, interventiile chirurgicale, extractiile dentare, eforturile fizice prea mari si enervarea. Atentie si la pericolul de accidentare!

In 28 decembrie, la orele pranzului, are loc opozitia luminatorilor pe axa semnelor cardinale Rac-Capricorn (casele IV-X). Aceasta opozitie face parte dintr-o configuratie dinamizanta numita „careu in T”, la care participa Uranus si Pluton. Pe de alta parte, Saturn si Neptun isi aduc contributia prin aspecte armonioase formate cu Luna.

Acest final de weekend se poate dovedi mai tensionat, in special pentru nativii semnelor cardinale (Rac, Capricorn, Berbec, Balanta) dar nu numai. Pot avea loc intorsaturi de situatie neasteptate, neplacute si asupra carora nu avem control. Ar putea fi rascolite chestiuni intime, adanc ingropate candva, care nu credeam ca vor mai vedea vreodata „lumina zilei”.

Daca suntem in plina demarare a unui proiect, ne-am putea gandi la schimbari bruste in domeniul socio-profesional in care activam sau la jocuri de putere si chestiuni care parasesc „culisele” pentru a aparea in fata „reflectoarelor”.

Tot ce putem face este sa gestionam atitudinea noastra vizavi de situatie, intelegand ca este nevoie, de fapt, sa „scoatem la lumina” nevoile noastre reale, autentice. Suntem fortati sa actionam in directia celor mai acute necesitati ale sufletului nostru, iar lucurile pot fi surprinzatoare doar pentru aceia dintre noi care nu le-am constientizat pana acum.

Candva, in trecutul nu foarte indepartat, am „sadit” in sufletul nostru, fara sa stim poate, o dorinta ce ulterior a devenit o nevoie, iar acum se vrea a fi satisfacuta pentru ca am „innabusit-o” pentru destul timp. Pe termen lung, vom observa latura constructiva a evenimentelor de acum…

Luna fara directie (sau mersul Lunii in gol)

Orele cu Luna fara directie (“void of moon”) reprezinta intervale de timp in care pare ca facem totul degeaba. Nu este recomandabil sa incepem o lucrare noua sau sa investim, pentru ca probabil nu se va finaliza la parametri doriti. Cel mai bine este sa urmam rutina cu care suntem obisnuiti. Pe de alta parte, putem folosi acest moment in favoarea noastra atunci cand dorim ca actiunea sa NU aiba efecte, adica repercusiuni (cum ar fi o intalnire cu seful prin care stim ca urmeaza sa fim disponibilizati).

Momentele in care Luna are mers in gol sunt:

2 dec. 8:54 – 3 dec. 3:56
5 dec. 0:07 – 13:51
7 dec. 12:35 – 20:35
9 dec. 2:36 – 23:50
11 dec. 15:08 – 12 dec. 0:21
13 dec. 10:41 – 23:42
15 dec. 23:14 – 23:52
17 dec. 20:11 – 18 dec. 2:48
20 dec. 7:19 – 9:43
22 dec. 14:56 – 20:25
25 dec. 7:58 – 9:13
27 dec. 8:50 – 22:06
28 dec. 16:42 – 30 dec. 9:45
31 dec. 23:51 – 1 ian. 2013 19:34

Tehnice – momentele exacte ale aspectelor Luna-Soare:

Trigon: 4 dec. ora 4:05 gr. 13 Leu-Sagetator si 22 dec. ora 23:19 gr. 2 Taur-Capricorn.
Opozitie: 28 dec. ora 12:21 gr. 8 Rac-Capricorn.
Cuadratura: 6 dec. ora 17:31 gr. 15 Fecioara-Sagetator si 20 dec. ora 7:19 gr. 29 Pesti-Sagetator.
Sextil: 9 dec. ora 2:36 gr. 18 Balanta-Sagetator si 17 dec. ora 20:11 gr. 27 Varsator-Sagetator.
Conjunctie: 13 dec. ora 10:41 gr. 22 Sagetator.

Note:
– „Astrele predispun dar nu impun!”
– Acest material trateaza influentele Lunii la nivel individual, nu social.
– Puteti afla informatii gratuite si personalizate referitoare la sectoarele in care va afecteaza Luna plina din aceasta luna, aici: http://www.astrodex.ro/despretine-luna-plina.php