Un gand legat de zodia Balantei

Editorial Balanta
Editorial Balanta

Fiind al saptelea semn al zodiacului, in opozitie cu Berbecul, Balanta este predestinata sa fie jumatatea care are menirea de a completa intregul. Nativii Balanta resimt acest lucru adesea printr-o stare de disconfort, avand impresia ca ei sunt jumatati incomplete. De cele mai multe ori, dintr-un intreg imaginar le lipsesc fortele de tip masculin, ei avand o predominanta a energiilor de tip feminin. De aici se naste impresia de “jumatate incompleta”.

Acelasi sentiment poate sa aiba orice alt nativ care are planete feminine in casa I: o astfel de persoana are un belsug al insusirilor feminine si astfel o oarecare lipsa a caracteristicilor masculine. Lista poate fi completata eventual cu unii nativi Rac si Pesti, predestinati a fi mai mult sau mai putin sensibili.

Ceea ce dorim aici sa subliniem este nevoia de sprijin si sustinere, specifica acestor oameni. Ei au nevoie de o privire incurajatoare, o vorba insufletitoare, aprobarea semenilor. Cei care dispun de insusiri masculine din belsug nu se vor intreba niciodata daca actiunile pe care s-i le-au planificat sunt corecte si juste. Ei merg pe drumul lor cu mult curaj, pentru ei principiul de a fi activ este sfant si actioneaza conform acestuia. Daca in interiorul lor se naste o intrebare, aceea genereaza automat si raspunsul.

Sa revenim la ideea ca persoanele care poseda calitati feminine din belsug obisnuiesc sa-si puna intrebari la care asteapta un raspuns venit din exterior. Cel mai obisnuit raspuns poate veni de la ceilalti oameni, printr-un zambet binevoitor, prin niste vorbe de duh sau printr-o privire incurajatoare. Insa nu intotdeauna putem avea parte de un astfel de raspuns. Viteza cu care se desfasoara evenimentele in acest secol XXI necesita luarea unor decizii importante in fractiuni de secunda. Persoanele care au nevoie de sustinere sunt nevoite s-o caute in alta parte. Da, solutia poate veni din Lumea Invizibila.

Persoanele inzestrate cu un belsug al calitatilor feminine au avantajul de a fi si creativi, cel putin din punct de vedere artistic. Intuitia lor este foarte bine dezvoltata, capabila sa le furnizeze idei si solutii dintre cele mai variate. Asadar, calul pe care se pot sui acesti oameni se numeste Creativitate. Manifestand-o, Lumea Invizibila nu intarzie sa reactioneze pozitiv, generand un sentiment de fortificare a inimii. Daca nu putem beneficia oricand de sprijinul persoanelor aflate in jurul nostru, putem fi convinsi ca Lumea Invizibila este gata sa aprecieze in orice moment creativitatea noastra, furnizandu-ne sentimentul incurajator de care avem nevoie. Totul este simplu, cu conditia sa ne ascultam vocea intuitiei.

Persoanele cu energii feminine au un rol sfant in desfasurarea evolutiei planetei noastre. Daca persoanele cu vibratii preponderent masculine au sarcina de a asigura progresul tehnic, cei care poseda insusiri mai mult feminine au menirea de a asigura bunul mers al progresului spiritual. Ei sunt cei care ajusteaza din mers directia de evolutie, astfel incat sa se pastreze armonia dintre progresul tehnic si cel spiritual.

Oricum ne-am prezenta din punct de vedere psihologic, sa fim constienti de faptul ca facem parte dintr-o misiune sfanta. Caramida noastra, oricat de mica si de neinsemnata ar fi ea, trebuie pusa la locul ei. Sa ne amintim ca ne-am ales calea inainte de a ne naste, iar acum trebuie sa o urmam fara gres. Daca ne-am inhamat la o lucrare, sa fim convinsi ca Cerul ne furnizeaza si uneltele necesare.