Astrologia si basmele nemuritoare – Sagetator

Pentru zodia Sagetatorului, am ales o poveste interesanta a carei origine nu o cunoastem. Este un basm relativ scurt si vom incepe sa-l relatam aici:
„A fost odata ca niciodata o pasare calatoare care avea trei puisori. Acestia inca nu stiau sa zboare. Pasarea ii hranea zi de zi, stiind ca odata si odata o sa vina toamna si vor trebui sa zboare cu totii spre meleaguri mai calde. Usor-usor, micii pui incepeau sa-si deschida aripile si reuseau sa zboare de pe o creanga pe alta.

Inca nu se desavarsisesera in arta zborului si veni Chemarea.
– Puilor, stiu ca inca nu puteti sa zburati pre bine. Dar anul asta toamna vine mai repede si va trebui sa plecam spre Sud – le zise pasarea-mama.
Si pornisera spre miazazi. Zburau de pe un copac pe altul si cand era nevoie se odihneau. Intr-o zi, ajunsesera pe malul marii.
Puii privisera inspaimantati spre mama lor, stiind ca nici unul dintre ei nu va putea sa zboare peste mare. Pasarea le zise.
– Sunt de acord, va duc pe spatele meu pe malul celalalt al marii, unul cate unul.

Si asa facura. Cel mai mare dintre pui suise primul pe spatele mamicii sale si incepeau zborul lor peste mare. Puisorul privi inspaimantat in jos si tremura. Ajunsesera la mijlocul marii si pasarea zicea:
– Am inceput sa ma obosesc. Nu te mai pot duce pe spatele meu. Oricat te iubesc, va trebui sa te arunc in mare ca sa nu pierim amandoi.
– Mama, mama, ai mila de mine! O sa vezi cand o sa te imbatranesti si nu o sa poti zbura prea bine te voi purta pe spatele meu si te voi cara peste mari asa cum ma duci tu acum – zise puiul disperat.
Dar pasarea nu mai putu si cu durere de inima isi lasa puiul sa cada in mare. Se intorsese dupa cel de-al doilea pui de-al sau. N-a zis o vorba catre cei doi pui ramasi pe mal si se odihni suficient.

A doua zi porni la drum cu puiul sau mijlociu. S-a intamplat la fel: cand ajunse la jumatatea distantei, incepu sa oboseasca. A zis la fel catre puiul sau:
– Puiule, am inceput sa obosesc. Ne aflam in locul unde fratele tau mai mare a cazut in mare. Va trebui sa te arunc si pe tine in mare ca sa nu pierim amandoi.
– Mama, mama, nu ma lasa sa cad! O sa vezi cand o sa te imbatranesti si nu o sa poti zbura prea bine te voi purta pe spatele meu si te voi cara peste mari si tari asa cum ma duci tu acum – zise si acest pui, disperat.
Dar pasarea nu avu incotro si l-a lasat si pe acesta sa cada in mare.
Se intorsese catre puiul sau cel mai mic. Nu zise nimic catre el si se odihni pana a doua zi dimineata. Isi lua pe spate ultimul sau pui si porni cu incredere spre zare.

Zburau cat zburau dar la un moment dat pasarea incepu sa oboseasca din nou.
– Fiule, a venit momentul sa afli ca fratii tai au cazut in mare si au pierit. M-am obosit in zbor si n-am avut incotro, a trebuit sa le las sa cada in valuri ca sa ma pot intoarce la mal. Cred ca va trebui sa fac la fel si cu tine.
– Mama, mama, ai mila de mine! Gandeste-te ca si eu ma voi face mare, voi avea pui la randul meu si va trebui sa-i car in spate asa cum ma duci tu acum – o implora puiul cel mic.
Si, prin minune, pasarea capata puteri si ajunsera cu bine pe malul celalalt al marii. Se odihnisera si zburasera impreuna mai departe intr-un loc unde nu exista nici toamna si nici iarna.”

Aceasta este povestea, scurta si trista, dar de o profunzime aparte. De ce se leaga acest basm de semnul Sagetatorului? Aceasta zodie este simbolul Maestrului, al eternului guru. In poveste, rolul Maestrului este jucat de pasarea adulta, iar puii sai simbolizeaza discipolii care invata de la guru. Ne putem opri putin si la intrebarea: de ce oare intelepciunea populara a ales tocmai o pasare ordinara din tot regnul animal? Daca ar fi fost ales un mamifer, acesta probabil s-ar fi sacrificat pentru puiul sau. Mamiferul este o specie mult mai evoluata si s-ar fi concentrat sa scoata in relief rolul sau de parinte in detrimentul celui de Maestru. Pasarile nu au capacitatea de a iubi, specifica mamiferelor. Autorul povestii a trebuit sa aleaga regnul pasarilor tocmai ca sa poata evidentia severitatea si neclintirea Maestrului.

Asadar, pasarea are rolul de guru, iar puii sai sunt discipolii acestuia. Intr-o scoala initiatica exista probe si examene, cu grad de dificultate mai mare sau mai mic. Maestrul stie sa „zboare”, adica sa mentina o distanta suficienta intre sine si nivelul solului (planul fizic). Discipolii vor trebui la randul lor sa invete sa „zboare”: sa-si controleze gandurile si sentimentele, sa traiasca permanent in lumina, sa mentina contactul cu lumea spirituala. Pana cand ei invata, Maestrul este dispus sa-i duca in spate: sa-i ajute, sa-i lumineze si, la nevoie, sa-i scoata din situatii din impas. Dar nu pana la nesfarsit: discipolii trebuie sa devina ei insisi Maestri, iar acest proces nu poate dura pe termen nelimitat.

In poveste, transformarea discipolului in Maestru este simbolizata prin invatarea zborului. Acest proces este unul dificil si observam ca Maestrul este nevoit sa-si ajute discipolii, carandu-i efectiv in spate. Duritatea examenului este simbolizata prin faptul ca puii mai mari sunt lasati sa cada in mare. Intuim ca a sosit termenul la care ei trebuiau sa atinga un anumit grad de dezvoltare. Puii (discipolii) evoluasera in ritmul lor, insa toamna venise mai repede si i-a surpins nepregatiti. Asa se intampla deseori si in viata reala: mereu exista ceva ce ne surprinde nepregatiti. Daca insa am fi pregatiti mereu, unde ar mai fi examenul?

Care este rezolvarea in acest caz? Pasarea (Maestrul) face un ultim mare efort: aceea de a-i ajuta pe puii (discipolii) sai sa treaca peste mare (examenul final). Insa, in mod evident, nu ii este permis sa dea examenul in locul lor, acest lucru reiesind din faptul ca oboseste la mijlocul drumului. Mai exista o cale de scapare pentru cei trei pui?

Intelegem din poveste ca pentru aceea care se gandesc doar la ei insisi si la trecut, calea este inchisa. Cei doi pui mai mari nu sunt pregatiti sa devina Meastri: intuim ca ei inca nu poseda suficienta lumina, altruism si abnegatie pentru un astfel de rol. Soarta ii taxeaza si nu-si mai pot continua existenta.

Doar puiului cel mic, care nu se gandeste la el insusi, ci la misiunea sa, cu o enorma incredere in viitor, ii este permis sa supravietuiasca. Atitudinea celor doi pui mai mari evidentiaza faptul ca un discipol ramas in urma cu evolutia nu are ce sa ofere Maestrului sau. Puiul cel mic insa are un suflet curat si intentia de a duce mai departe lucrarea inceputa de Maestrul sau. Lumina generata de intentiile sale nobile este cea care il ajuta sa supravietuiasca si sa mearga mai departe pe drumul de a deveni el insusi un Maestru.

Iata ce frumos descrie acest basm colaborarea dintre Maestru si discipolii sai. Recunoastem ca este o poveste trista, nerecomandata copiilor, insa fiecare basm adevarat are menirea de a fi real, de a fi oglinda fidela a realitatii spirituale.