Sfatul astro-financiar al lunii octombrie 2012
de Fülöp László
Luna octombrie aduce cateva schimbari inclusiv in spatiul economico-financiar.
Axa Taur-Scorpion, cea care raspunde de crearea valorilor materiale, devine evidentiata prin intrarea lui Saturn in Scorpion. Nodurile Lunare au intrat de curand pe aceasta axa, in luna septembrie.
Asadar, este de asteptat ca aspectele financiare ale vietii sa intre in lumina reflectoarelor. Da, este adevarat ca acestea constituie un subiect de discutie foarte frecvent, insa este probabil ca in viitorul apropiat sa nu ramana doar in sfera ideilor si a cuvintelor, ci sa se materializeze prin actiuni concrete. Mai precis, este de asteptat ca oamenii sa se apuce de afaceri, de crearea unor valori care pot intregi bugetul lor. Scorpionul fiind un semn de transformare si autodepasire, oamenii isi vor da seama ca ceea ce au intreprins pana acum nu este suficient. Ei vor constientiza ca este nevoie de mai mult, de o activare mai dinamica decat cea existenta in trecut. Este vorba nu neaparat despre o necesitate de tip spiritual, ci una concreta, materiala. Pur si simplu, vom constientiza ca starea de asteptare nu mai poate continua fiindca pericliteaza insasi existenta noastra fizica. Ne vom da seama ca este contraindicat sa asteptam ca guvernul sau autoritatile locale sa ne rezolve problemele, ca este nevoie de implicare eficienta si din partea noastra.
La modul concret, este de asteptat sa apara la orizont noi firme mici si mijlocii, asociatii familiale si intreprinderi individuale. Cele existente vor cauta probabil sa-si eficientizeze randamentul. Cei care pana acum si-au omorat timpul jucand table in fata blocului sau la beraria din apropiere, s-ar putea sa se apuce de o munca la care se pricep. Fiindca, pur si simplu, cu semnul Scorpionului activat astfel, este de asteptat ca munca sa creeze o fericire superioara decat cea obtinuta printr-o relaxare neproductiva.
Scorpionul ne indeamna sa sapam adanc in solul nostru interior si sa gasim acolo niste talente ascunse, insuficient valorificate pana acum.
De asemenea, oamenii vor incepe probabil sa caute noi metode de a mai economisi din cheltuielile lunare. Este posibil ca ei sa renunte la utilizarea masinii personale in favoarea bicicletei sau a mijloacelor de transport in comun. De asemenea, tot mai multi se vor gandi sa monteze becuri economice si sisteme de incalzire solara a apei. Aici am mentionat doar cateva idei: lista acestora este – speram – foarte lunga.
Da: Cerul ne incurajeaza sa fim activi, sa aratam ce putem, sa cream valori si… bani. Vor fi incurajate probabil initiativele individuale si locale – altfel spus, construirea societatii de jos in sus.
Planetele care prin mersul lor retrograd obisnuiesc sa ne recomande sa stam linistiti – Mercur si Saturn – in aceasta luna sunt directe, deci nu exista astfel de interdictii.
Doar intrarea lui Jupiter in mers retrograd poate sa deseneze niste umbre pe cer. Este posibil ca entuziasmul general sa scada, insa… tocmai lipsa sustinerii astrale a optimismului poate deveni ingredientul capabil sa ne fortifice vointa si determinarea.
Asadar: toate panzele sus!
Obisnuim sa vorbim despre fraternitatea care ar trebui sa uneasca omenirea. Iata ca in urmatorii trei ani, in care Saturn va cutreiera Scorpionul, va trebui sa punem bazele materiale a acestei fraternitati aflate intr-o stare incipienta.