Dana DraghiciDiverse

Ce-i cu Eris?

Eris
Foto: Peter Clark https://flic.kr/p/8cYg2Y

Este o întrebare firească atunci când constaţi că această planetă pitică, foarte îndepărtată, descoperită de foarte curând, în 2005, căreia într-o primă fază i se atribuise numele Xena, are o poziţie importantă în propria astrogramă natală, „înghesuită” în intervalul de 31 de minute dintre Soare şi Mercur, pe Mijlocul Cerului.

Şi cum primul pas al oricărui „student” în astrologie este să-şi cunoască harta natală, să găsească nişte răspunsuri la întrebări privind viaţa lui, potenţialul lui şi valorificarea cât mai bună a acestuia, să verifice semnificaţia astrologică a anumitor momente importante ale vieţii, bineînţeles că am încercat să găsesc şi rolul lui Eris în ceea ce sunt, sau în întâmplări şi atitudini din trecutul meu. Dacă Pluton, atât de îndepărtat, s-a dovedit a avea rolul lui deloc de neglijat în astrologie, de ce n-ar avea şi Eris influenţa ei, mărimile celor două planete fiind comparabile, chiar dacă ultima este mult mai îndepărtată şi are o orbită atât de ieşită din tiparele clasice.

Întrucât este atât de „fresh”, raportând timpul trecut de la descoperirea ei la intervalele de timp scurse de la descoperirea transsaturnienelor, de exemplu, nici referinţele astrologice privind acţiunea ei nu sunt foarte multe. Primele căutări m-au contrariat, deoarece numele care i s-a dat, datorat într-o mare măsură şi controverselor pe care le-a stârnit această descoperire în lumea astronomilor, renaşte arhetipul unei zeiţe care reprezenta haosul şi dezbinarea, discordia, soră a lui Marte, răzbunătoare şi însetată de sânge. În urma descoperirii ei lumea ştiinţifică s-a împărţit în tabere, după aprinse dezbateri Pluton fiind „retrogradat” de la rangul de planetă la cel al unei categorii nou înfiinţate de corpuri cereşti ale Sistemului Solar, cea a planetelor pitice.

Pe de altă parte, Ceres a avut de câştigat din aceste dispute, fiind avansată de la rangul de asteroid la cel de planetă pitică. Cu alte cuvinte „unde dai şi unde crapă”. Gândindu-mă la evenimentele prilejuite de „intrarea ei în scenă”, mi se pare o combatantă care, poate, în iureşul ei nu se gândeşte întotdeauna la consecinţe, creând astfel victime colaterale şi făcând jocul altora. Nu ştiu ce să spun despre acea „sete de sânge” sau despre violenţa care i se atribuie, pentru că noi, cei de acum, vrem să credem că am depăşit ca nivel de dezvoltare acele vremuri…

Din informaţiile la care am avut acces, aparţinând lui Lynn Koiner, Nick Anthony Fiorenza, şi mai ales lui Henry Seltzer, care s-a ocupat mai îndeaproape de Eris şi i-a dedicat şi o carte („The Tenth Planet”), reiese că modul ei constructiv de manifestare are legătură cu puterea interioară de a depăşi obstacole, de adaptare la provocările vieţii şi la determinarea de a schimba ceva în viaţă atunci când e necesar, totul la un nivel profund, plutonian, motiv pentru care Henry Seltzer a şi numit-o „verişoara lui Pluton”. Acest din urma autor astrolog este de părere că în hărţile unor activiste, feministe, această planetă pitică este foarte puternică (Andrea Dworkin, Angela Davies, Jane Fonda).

Analizând mai atent în practică acest nou element astrologic, tot el este de părere că poate însemna determinarea cu care nativul îşi susţine propriul punct de vedere legat de casa în care se află Eris, şi-n legătură cu care este capabil de atitudine radicală sau poate chiar de violenţă, chiar dacă uneori cauza îmbrăţişată este văzută de nativ dintr-un punct de vedere foarte subiectiv, limitat, eronat. Manifestarea ţine şi de vârsta sau de gradul de evoluţie al nativului, ca de altfel în cazul tuturor influenţelor astrologice.

Revenind la motivul mai profund al căutărilor mele – găsirea „factorului” Eris în harta natală – m-am lovit de o problemă: ea are caracter marţian, Soarele şi Mercur din Berbec, care-o flanchează, acelaşi caracter, iar la distanţă de aproximativ 1 grad se află şi Mijlocul Cerului, iar Marte „le vede cu ochi buni” din zodia Leului, din prima casă a cerului. Foarte greu de delimitat şi cuantificat unde şi când a „lucrat” ea şi unde Soarele sau Marte.

Dintotdeauna am urât nedreptatea şi mi-a fost greu să suport situaţii incorecte. De câteva ori acum nişte ani, mai mulţi, în situaţii nedrepte, cu acuze care mă vizau şi de care nu eram lăsată să ma apăr, am fost în situaţia să-mi fac rău mie însămi (deci violenţă întoarsă asupra propriei persoane). Să fie oare acelea momente în care a lucrat Eris la modul primitiv?

Fiecare are aceasta planetă pitică în harta natală, în poziţii mai mult sau mai puţin semnificative. Cam toţi cei care sunt acum în viaţă au în astrograma natală pe Eris în Berbec (unde se află de prin 1923), iar aspectele provocatoare din ultimii ani pe semne cardinale probabil au activat în hărţile studiate şi pe Eris natal.

De aceea, revin la întrebarea din titlu şi-i invit, dar mai ales rog, pe astrologii cu experienţă şi practică muuult mai vastă decât a mea să împărtăşească din concluziile şi descoperirile pe care le fac în munca lor, în practică, în legătură cu noua – pentru toţi – Eris.

Bibliografie:
Henry Seltzer-The Tenth Planet: Revelations from the Astrological Eris
http://darkstarastrology.com/eris
http://www.lynnkoiner.com/astrology-articles/eris-planet-x-ub313
http://www.lunarplanner.com/asteroids-dwarfplanets/Eris.html

Dana Drăghici