Astrologia si basmele nemuritoare – Rac

Astrologia si basmele

Astrologia si basmele

Cautand o poveste cunoscuta care sa se potriveasca pentru zodia Racului, am gasit un basm bizar dar in acelasi timp extraordinar. Titlul povestii este “Copilul nalucii”. Nu este un basm foarte cunoscut, asa ca mai bine v-o asternem in cele ce urmeaza.

“S-a intamplat odata ca o familie de tarani traversa o padure intunecata cu carul. Caii mergeau agale pe drum, iar taranul, nevasta sa si copilul lui deosebit de frumos erau destul de obositi. Nu observasera ca in tufis aparu o naluca uritica, purtand pe spate copilul ei de asemenea uratel.

Ajungand in apropierea ei, caii o zarisera si se speriasera tare, incepand sa goneasca spre marginea padurii. Caii incepura sa fuga asa de tare incat copilul  familiei de tarani cazu de pe car in iarba, chiar in fata nalucii. Aceasta il privi si i se facu dor de copilul frumos. Un gand o strafulgera si schimba imediat copilul ei oribil cu cel care cazuse de pe car. Cand familia de tarani s-a reintors in acel loc, femeia padurii disparuse deja cu copilul lor. Pe iarba zacea doar copilul urat al nalucii. Au inceput sa caute dupa copilul lor, dar nu-l gasira.

Pana la urma, tarancii i s-a facut mila de copilul de naluca si o lua cu ea ca acesta sa nu fie mancat de lupi. Cand ajunsesera acasa, toata lumea din sat a venit la ei sa vada copilul uratel care fusese adus din padure. Dar familia de tarani a ramas trista din cauza pierderii fiului lor. O batrana a propus ca micul copil paros sa fie batut, astfel incat plansetul acestuia sa fie auzit de mama sa ca aceasta sa vina s-o salveze. Insa taranca nu putu sa-l bata pe sarmanul copil, asa fara rost, doar pentru ca era urat. Copilul mancase doar soareci, si nimeni din sat nu putu sa se apropie de acesta. Doar taranca ii daduse de mancare, doar ea se purta cu dragoste cu copilul din padure. In timp insa, ceilalti membrii ai familiei se distantasera de taranca, neintelegand cum era capabila sa se ocupe cu dragoste de micul copil urat. Sotul ei nici nu mai vorbea cu ea. Toata lumea insa se gandea foarte des la copilul lor ramas in padure. Oare o fi in viata? Oare ce manca? Oare unde dormea? Oare e sanatos?

Dupa doi ani de zile, intr-o zi taranul a propus nevestii sale sa mearga impreuna la targ, in oras. Si lua in brate si el copilul padurii, aparent cu multa dragoste. Taranca se gandi ca in sfarsit totul a luat o intorsatura fericita, dar nu stia ca sotul ei avea un gand ascuns. Acesta, stiind ca drumul lor duce langa o prapastie, planuise sa arunce copilul in aceasta. Ajungand acolo, taranul se prefacu ca se impiedica si lasa copilul sa cada. In ultima clipa insa, femeia sa il prinsese de haina, salvandu-l de moarte.

Dupa inca doi ani de zile, casa taranilor luase foc. Toata lumea fugea sa-si salveze pielea. Taranca insa, stiind ca micul copil al padurii nu poate sa se ajute singur, s-a intors printre flacari si-l salvase inca odata. Taranul, vazand ca tot ce avea pieri in flacari, si pe nevasta sa tremurand si tinand in brate copilasul urat, simtea ca nu mai poate continua astfel si pleca in zare. Taranca intelesese sa si-a pierdut sotul din cauza dragostei ce o repurta pentru copilul urat al padurii, dar simtea ca n-are incotro. Nu putea, pur si simplu, sa nu aiba grija de acel mic copil, oricat de urat era acesta.

Taranul se duse in padure si dupa cateva zile, intalni un copil deosebit de frumos care semana leit cu fiul sau pierdut candva. Si intr-adevar, era copilul sau. Acesta povesti ca a fost schimbat cu un copil de naluca, dar fapturile padurii, simtind din departare ca copilul lor se afla in siguranta si ca i se poarta de grija cu multa dragoste, il inconjurasera de asemenea cu multa dragoste, hranindu-l si indeplinindu-i orice dorinta. Si ii mai povesti ca fapturile padurii decisesera sa-l scoata pe el in calea tatalui sau percepand marele sacrificiu al tarancii, care renuntase la dragostea sotului sau pentru a-l mentine in viata pe micul copil din padure.

Tatal si fiul sau s-au imbratisat si au mers acasa impreuna. Copilul padurii a fost dus inapoi la mama sa. Pentru toata lumea incepu o noua viata, foarte fericita.”

Desi este vorba despre un basm, totusi nu este recomandabil s-o cititi copiilor mici fiindca acestia pot fi speriati usor. Este o poveste care se adreseaza mai degraba adultilor. Nu insistam sa o analizam prea mult din punct de vedere astrologic, fiindca un studiu prea lung i-ar putea distruge farmecul aparte. Dorim doar sa evidentiem punctele ei comune cu astrologia.

Povestea elogiaza dragostea materna, caracteristica zodiei Racului, capabila de mari sacrificii. Cine are copii stie cat de mare este bucuria existentei unui copil si cat de mare este durerea pierderii acestuia. Citind povestea, suntem coplesiti de forta dragostei materne, care nu se clinteste, chiar daca obiectul ei nu o merita, luand in considerare forma lui fizica. Ne putem da seama de valoarea extraordinara pe care o are existenta unei fiinte vii, indiferent de forma fizica a acesteia. De asemenea, povestea ne asigura despre faptul ca dragostea nu se pierde, ea fiind contabilizata in bancile ceresti si aducand mai devreme sau mai tarziu, roadele sale.

Importanta acestei povesti consta in faptul ca prin aceasta ea putem realiza si mai constient dragostea pe care Creatorul o simte pentru fiecare fiinta zamislita de el. Fata de splendoarea Divinitatii, noi oamenii putem parea biete fiinte ale padurii. Totusi, putem avea o imagine a dragostei pe care Creatorul o resimte fata de orice fiinta umana pe baza iubirii repurtate de taranca din poveste, pentru micul copil urat al padurii.

Povestea este bizara, dar tocmai aceasta caracteristica a sa subliniaza valoarea de adevar pe care o poseda. Din pacate, omenirea si-a pierdut capacitatea de a percepe fapturile invizibile existente in natura: naluci, gnomi, zane, etc. Intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat omenirea trebuie sa recapete capacitatile sale de a percepe aceste fiinte deosebit de utile in mentinerea bunului mers al naturii. Si astfel am ajuns la un alt punct comun dintre basm si astrologie: sensibilitatea tarancii, respectiv cea despre care dau dovada fapturile padurii, este o insusire caracteristica Racului. Pentru a recapata acele capacitati despre care am vorbit mai sus, va fi nevoie sa dezvoltam in noi insine o insusire specifica zodiei Cancer: sensibilitatea zamislita de dragostea materna.

Dintr-un alt punct de vedere, aceasta poveste deschide calea spre o colaborare constienta cu natura. Modul in care putem comunica cu copiii mici, bazat indeosebi pe o dragoste care nu depinde de nimic, poate constitui baza unei comunicari constiente cu natura. Dragostea naturala pe care o repurtam pentru copiii mici, prin care ne bucuram pentru simplul fapt ca ei exista, deschide capacitatile noastre de a percepe lumea invizibila si de a comunica cu aceasta.

Iata ca zodia Racului are o importanta deosebita pe care nu am constientizat-o suficient. Ea este maica iubirii care poate accepta si uratenia, aceasta fiind constienta ca doar cu ajutorul iubirii, o fiinta neevoluata poate sa-si dezvolte calitati care sa-i permita ca in viitor sa posede forme placute ochiului. De asemenea, aceasta zodie este si recipientul sensibilitatii, o calitate care nu este apreciata de lumea actuala, dar totusi are un cuvant greu de spus in definirea viitorului umanitatii.