Aspecte planetare importante in septembrie 2009

1 – 2 septembrie: cuadratura Mercur – Marte, cuadratura Mercur – Pluton, opozitie Marte – Pluton, opozitie Saturn – Uranus
Luna septembrie, anticipand oarecum apropierea zodiei Balantei, aduce in prim-plan necesitatea mentinerii echilibrului. Careul in T, format de cele doua cuadraturi la care participa Mercur, respectiv de opozitia dintre Marte si Pluton, este o configuratie dinamica care va impulsiona evenimentele inceputului de toamna. Mercur simbolizeaza intelectul nostru si capacitatile noastre de comunicare, aflate intr-un rol de mediator intre doua forte de directii opuse.
Sarcina noastra principala de la inceputul lunii septembrie pare a fi urmatoarea: sa mentinem, cu ajutorul talentului in arta comunicarii, echilibrul dintre doua variante de evolutie spre viitor care sunt la fel de posibile, dar care se bazeaza pe principii diferite
Exemple in acest sens pot fi: ajustarea preturilor astfel incat echilibrul cerere-oferta sa nu se rastoarne, gasirea programului optim de lucru astfel incat sa ne putem achita deopotriva de sarcinile pe care le avem in domeniul profesional, respectiv in familie (opozitia Marte – Pluton se desfasoara pe axa Rac – Capricorn, putand genera o anumita tensiune intre cariera (semnul Capricornului) si camin (zodia Racului). Luna septembrie ne poate gasi intre „ciocan” si „nicovala”. Este posibil sa fim nevoiti sa ajustam interesele firmei pe care o reprezentam cu dificultatile clientilor, sau nazuintele de viitor ale familiei noastre cu posibilitatile reale de care dispunem etc.
Mai putem adauga aici si acutizarea unei dileme in fata careia este pus omul secolului XXI: acela de a fi in acelasi timp om de afaceri si sfant. Racul, reprezentand interiorul nostru, este simbolul drumului de parcurs pentru a deveni un sfant, respectiv Capricornul, fiind semnul reusitei sociale, simbolizeaza cealalta cale, aparent in opozitie cu prima. Mercur, aflat in Balanta si in cuadratura cu cate o planeta din aceste doua zodii, reprezinta gandurile si framantarile noastre pentru gasirea modului de conciliere a acestor stari de spirit.
Este posibil deci sa intampinam niste dificultati de acest gen care nu ne vor lasa sa lancezim. Va trebui sa devenim o punte vie intre nostalgia verii si cerintele sporite anuntate de zodia Fecioarei.
Opozitia Saturn – Uranus este un musafir cu care ne-am intalnit des in ultima perioada. Ea poate aduce in prim-plan nevoia de schimbare, astfel incat sa putem evolua spre o stare mai sanatoasa. Aceasta afirmatie se bazeaza pe faptul ca Uranus este retrograd, insistand sa ne manifestam originalitatea, adica felul nostru de a fi nealterat si nemascat. Uranus retrograd ne indeamna la curajul de a pasi spre nou si de a lasa in urma tot ceea ce este nesanatos in viata noastra.
In iarna, cand Saturn era planeta retrograda si Uranus se deplasa in sens direct, era mai important sa salvam valorile trecutului, integrandu-le in definirea viitorului nostru. In toamna asta (prin Uranus retrograd, aflat in opozitie cu Saturn) ni se cere sa pasim inainte cu mult curaj, anticipand cumva viitorul. Ni se cere sa ne debarasam de tot ceea ce inseamna doar carcasa, exterior sau materie in exces si sa ne apropiem de o viziune mai spirituala despre lumea in care traim. Uranus ne apropie de prima lege a Kybalionului, demonstrandu-ne ca „universul este mental”. Trairea efectiva a acestei legi poate fi cheia fericirii noastre. Acceptarea adevarului conform caruia materia este doar o consecinta a mentalului se poate afla la baza ridicarii gradului de armonie a interiorului nostru.
3 – 7 septembrie: cuadratura Mercur – Marte, opozitie Saturn – Uranus
Aspectele lui Pluton incep sa aiba orburi mari si astfel ies din aria de consideratie. Ramane insa activa cuadratura dintre Mercur si Marte, care poate cauza o anumita stare de precipitare. Este posibil sa nu ne gasim la locul potrivit la momentul potrivit, sa avem impresia ca ne aflam mai mereu in intarziere, sa fim nevoiti sa adoptam solutii ad-hoc, s.a.m.d.
In alta ordine de idei, aceasta cuadratura poate insemna si niste dificultati de comunicare. Este posibil ca spusele noastre sa nu fie intelese in sensul dorit sau sa scapam niste cuvinte pe care sa le regretam mai tarziu. Este posibil ca unele informatii dupa care tanjim sa nu apara decat foarte tarziu sau deloc, intalnirile amicale sau cele de afaceri sa nu se desfasoare in atmosfera obisnuita si sa nu aibe randamentul scontat. Atmosfera generala poate deveni „noroasa”. Oamenii isi vor cauta probabil starea de siguranta care li se va parea subrezita. Ei pot deveni nervosi sau irascibili.
Este deci recomandabil sa ne inarmam cu rabdare si cu incredere in planul divin, care cuprinde viata fiecaruia dintre noi.
Cuadratura Mercur – Marte poate fi inteleasa si ca o dorinta de a muta activitatile noastre pe o orbita superioara. Intotdeauna se poate mai mult, mai bine si mai rapid – cam asta doreste ea sa constientizam. Aceasta cuadratura va insista sa gasim resursele ascunse in interiorul nostru pentru a putea actiona cu un randament superior.
Primele 7 zile ale lunii vor insemna, foarte probabil, reintoarcerea noastra la munca. Unii vor percepe aceasta noua etapa ca pe o corvoada sau ca pe o lista de dificultati greu de surmontat. Totusi, este recomandabil sa ne raportam la ea ca la o excelenta oportunitate de a evolua, de a ne completa lipsurile.
8 – 10 septembrie: cuadratura Mercur – Marte, opozitie Venus – Jupiter, opozitie Saturn – Uranus
Venus incepe sa opoziteze planeta Jupiter. Cum acest aspect se desfasoara pe axa Leu-Varsator (responsabila cu iubirea si cu distractia), cel mai probabil va crea o atmosfera electrizanta. Daca in primele zile ale lunii septembrie am putut avea parte probabil de ciocniri si chinuri, a doua saptamana poate fi cu totul altfel: contactele dintre oameni probabil se vor inmulti, creand o atmosfera mai placuta. Este posibil ca aceste contacte sa fie constituite la inceput din tachinari si farse, dar toate vor avea scopul de a aduce zambetul pe buze. Este de asteptat ca atmosfera celei de-a doua saptamani a lunii sa fie mai glumeata, oamenii incercand sa dizolve stresul acumulat prin umor.
In general, un aspect disonant dintre Venus si Jupiter poate sta la baza unor abuzuri. Oamenii vor fi tentati sa se creada mai buni decat sunt cu adevarat si astfel se pot „culca pe o ureche”. Este posibil ca unii sa aiba pretentii mari de la semenii lor dar, in acelasi timp, ei sa nu ofere altora la schimb ceea ce se cere de la ei. Opozitia Venus – Jupiter poate insemna o tendinta de a alege calea mai usoara, o cale ocolitoare in locul celei directe.
11 – 12 septembrie: cuadratura Mercur – Pluton, opozitie Venus – Jupiter, opozitie Saturn – Uranus
De cateva zile Mercur se deplaseaza in sens retrograd si astfel iese din cuadratura pe care a trasat-o spre Marte, in schimb restabileste acelasi aspect cu Pluton. Practic nu vom simti o schimbare semnificativa in atmosfera generala, fiindca Mercur isi schimba doar partenerul, iar Marte si Pluton au naturi foarte asemanatoare. Este posibil sa avem parte de acelasi climat caracterizabil prin nervozitate, lipsa rabdarii si a intelegerii. Totusi, avem oricand posibilitatea – sau chiar datoria – de a cauta sensul spiritual al dificultatilor aparute.
Actualmente, putem spune ca Cerul doreste sa ne vada mai obiectivi, mai eficienti si mai rapizi in executarea sarcinilor noastre. Aceasta cuadratura va fi activa pana pe 18 septembrie cand Mercur revine in Fecioara. Pana atunci, este recomandabil sa preintampinam eventualele dificultati prin harnicie, profunzime si seriozitate.
13 – 14 septembrie: conjunctie Soare – Saturn, opozitie Soare – Uranus, cuadratura Mercur – Pluton, opozitie Venus – Jupiter, opozitie Venus – Neptun, opozitie Saturn – Uranus
Intra si Soarele in hora, stabilind aspecte cu Saturn si cu Uranus. Conjunctia sa cu Saturn, avand ca fundal zodia Fecioara, ne da o mana de ajutor, oferindu-ne un plus de seriozitate, harnicie si putere de concentrare. Vom cauta probabil sa fim utili si sa realizam intocmai scopurile noastre in planul fizic. Vom fi dispusi probabil sa depunem eforturi mai semnificative, uitand de nevoile noastre personale.
In acelasi timp, Soarele stabileste si o opozitie cu Uranus. Acest aspect poate reliefa curajul nostru de a ne arata adevarata fata (originalitatea noastra), dar in acelasi timp poate ascunde si cateva dificultati, printre care putem aminti lipsa rabdarii si precipitarea. Poate aparea pericolul sa ne plictisim la jumatatea drumului si sa nu ducem la bun sfarsit activitatile incepute. Este posibil sa simtim nevoia de a fi alimentati mereu cu informatii noi si interesante, eventual sa avem impresia ca putem lucra doar daca munca noastra este cu adevarat interesanta. Rutina zilnica poate parea o povara.
Astfel, este recomandabil sa ne bazam pe energiile lui Saturn, concentrandu-ne atentia pe harnicia si seriozitatea acestei planete. Cu un mic efort, imboldurile excentric-egoiste ale fiintei noastre pot fi reduse la tacere.
Opozitia Venus – Neptun obisnuieste sa ne aduca beneficii, mai ales daca este vorba despre reusita noastra in planul fizic. Ea distruge de obicei nevoia noastra de confort si, implicit, ne face mai intreprinzatori, mai realisti, mai obiectivi. Acest aspect ajuta de fapt ca rolul conjunctiei Soare-Saturn sa se realizeze in bune conditiuni. In alta ordine de idei, opozitia Venus – Neptun poate introduce in atmosfera generale vibratii electrizante, nevoia de a se manifesta artistic, precum si capacitatea de a zambi, chiar in pofida greutatilor existente.
15 – 17 septembrie: conjunctie Soare – Saturn, opozitie Soare – Uranus, cuadratura Mercur – Pluton, opozitie Venus – Neptun, opozitie Saturn – Uranus
Jupiter fiind retrograd, opozitia sa cu Venus are o scurta durata si se sfarseste la mijlocul lunii septembrie. Dizolvarea acestui aspect va fi perceputa ca o schimbarea pozitiva, oamenii devenind probabil mai corecti si mai responsabili.
18 septembrie: conjunctie Soare – Mercur, conjunctie Soare – Saturn, opozitie Soare – Uranus, opozitie Venus – Neptun, opozitie Saturn – Uranus
Mercur revine in Fecioara si astfel cuadratura Mercur – Pluton nu mai poate fi luata in considerare, deoarece semnele implicate se afla in trigon. Asistam iarasi la o schimbare benefica. Reintrarea lui Mercur in domiciliul sau, odata cu dizolvarea aspectului tensionat pe care l-a primit de la Pluton, poate insemna reintoarcerea rabdarii si a linistii printre oameni. Este posibil sa avem impresia ca in sfarsit am ajuns intr-o zona de siguranta si ca nu suntem panditi de pericole.
Soarele aflandu-se deja spre finalul zodiei Fecioara, el stabileste o conjunctie cu Mercur. Este de asteptat ca eficienta activitatilor de tip intelectual sa creasca simtitor. Gandurile noastre se vor forma probabil cu mai multa usurinta, fiind in acelasi timp clare si precise. Conjunctia Soare – Mercur, desfasurata acum pe fundalul oferit de Fecioara, aduce de obicei eficienta in comunicare, cautarea solutiilor concrete, marirea capacitatii de intelegere a informatiilor de tip tehnic. Desi Mercur este retrograd, putem afirma ca ultimele zile pe care Soarele le petrece in zodia Fecioarei, pot constitui o perioada fertila in care vom putea gasi niste raspunsuri si solutii concrete la problemele cu care ne-am confruntat in ultima vreme.
19 septembrie: conjunctie Soare – Mercur, conjunctie Soare – Saturn, opozitie Soare – Uranus, conjunctie Mercur – Saturn, opozitie Venus – Neptun, opozitie Saturn – Uranus
Se stabileste o tripla conjunctie Soare-Mercur-Saturn in ultimele grade a zodiei Fecioarei. Acest conglomerat de planete alcatuieste o conjunctie de o forta deosebita care pune in valoare idealurile crestine. In forma ei clasica, aceasta religie este simbolizata de Fecioara. Aceasta tripla conjunctie poate readuce atmosfera primelor secole ale crestinismului, caracterizabila printr-o concentrare pe ideile curateniei spirituale, a responsabilitatii fata de evolutia spirituala a semenilor nostri si a lucrului desfasurat cu o bucurie sfanta. Saturn aduce responsabilitatea si harnicia, Mercur: puterea de a medita, Soarele avand rolul de a asigura energia acestor activitati. Este de asteptat ca dictonul „ora et labora” sa se intoarca in viata noastra si s-o umple cu un sens profund.
Cu riscul de a ne repeta, afirmam ca ultimele zile pe care Soarele le petrece in Fecioara pot aduce un climat de o deosebita curatenie spirituala care promite sa transforme munca – chiar si pe cea de rutina – intr-o reala placere. O alta bucurie a vietii noastre va fi constituita de controlul desavarsit asupra sentimentelor si instinctelor noastre. Este posibil deci sa traim cateva zile fara piedici semnificative interioare si exterioare, in sentimentul unei depline libertati individuale.
20 septembrie: conjunctie Soare – Mercur, conjunctie Soare – Saturn, opozitie Soare – Uranus, conjunctie Mercur – Saturn, opozitie Mercur – Uranus, opozitie Venus – Neptun, opozitie Saturn – Uranus
Se infiripa o opozitie intre Mercur si Uranus. Cele doua planete deplasandu-se in sens retrograd, colaborarea lor de tip disonant poate naste disfunctionalitati in domeniul comunicarii. Este vorba cel mai probabil despre acel caz clasic in care toata lumea vorbeste si nimeni nu asculta. Lipsa rabdarii poate deveni acuta.
Este posibil ca transmiterea informatiei sa fie defectuoasa, datele deformandu-se in decursul acesteia. Pot aparea stiri false sau barfe rautacioase. Comunicarea poate suferi din cauza nevoii de a afisa o excentricitate exacerbata care poate trece peste limita bunului simt.
Pentru a contracara aceste neajunsuri, ne putem concentra asupra vibratiilor Fecioarei, concretizate prin reinvierea posibila a atmosferei primelor secole de crestinism. Constientizand ca excentricitatea dusa la extrem nu este o stare stabila ci una care se autodistruge in timp, ne putem feri de efectele ei nedorite. Este suficient sa fim armoniosi, naturali si constructivi, fiindca a fi original inseamna sa fim noi insine – sufleteste.
21 – 22 septembrie: conjunctie Soare – Mercur, conjunctie Soare – Saturn, opozitie Soare – Uranus, conjunctie Mercur – Saturn, opozitie Mercur – Uranus, trigon Venus – Pluton, opozitie Saturn – Uranus
Venus trece in Fecioara si isi gaseste un punct de sprijin in trigonul trasat spre Pluton. Este de asteptat ca sentimentele noastre sa devina mai intense dar, in acelasi timp, mai usor de controlat. Este probabil ca relatiile interumane sa devina mai profunde. Vom avea probabil impresia ca am inceput un nou capitol al relatiilor noastre de prietenie, unul mai adevarat si mai energizant. Este posibil sa intuim mai bine nevoile reale ale prietenilor si cunoscutilor nostri. Vor iesi probabil in evidenta scopurile majore ale prieteniei: completarea si motivarea reciproca.
23 – 24 septembrie: cuadratura Soare – Pluton, conjunctie Mercur – Saturn, opozitie Mercur – Uranus, trigon Venus – Pluton, opozitie Saturn – Uranus
Soarele trece in Balanta si este intampinat imediat de o cuadratura, cea pe care o primeste de la Pluton. Pe fondul acesteia, este posibil sa apara tensiuni in jurul ideilor de dominare si putere. Este posibil ca cei care detin puterea sa creeze o stare de nesiguranta, cu scopul de a induce sentimentul de teama in randul subordonatilor. La baza acestor actiuni sta teama de a pierde puterea, sau analizand si mai profund, respingerea ideii de a depune eforturi pentru imbunatatirea personala. Si am ajuns astfel la mesajul spiritual al ingresului actual al Soarelui in Balanta: importanta evolutiei personale spre o stare mai armonioasa. Este posibil ca aceasta cuadratura care se infiripa intre Soare si Pluton sa fie invitatia Cerului de a ne dezbraca de temeri si blocaje.
Cuadratura este evident un aspect disonant, deci este probabil sa trecem prin niste procese asemanatoare calirii otelului, dar scopul principal este tocmai fortificarea interiorului nostru, axat in jurul unor valori eterne. Cu alte cuvinte, intrarea Soarelui in Balanta ne poate aduce nevoia stringenta de a controla sentimentele si instinctele noastre. Va trebui sa constientizam probabil faptul ca cel mai desavarsit control al sinelui este echiparea noastra cu lumina: fiind transparenti, nimic nu ne poate dauna.
25 – 27 septembrie: cuadratura Soare – Pluton, conjunctie Mercur – Saturn, opozitie Mercur – Uranus, opozitie Saturn – Uranus
Venus iese din trigonul stabilit cu Pluton si devine neaspectat. Construirea relatiilor interumane ar putea trece intr-un plan secundar. Oamenii vor fi preocupati probabil de evolutia lor personala, de slefuirea interiorului lor.
28 – 30 septembrie: opozitie Mercur – Uranus, sextil Mercur – Marte, trigon Venus – Pluton, opozitie Saturn – Uranus
Se stabileste un sextil intre Mercur si Marte. Deja Mercur si-a incetinit mersul retrograd, urmand ca in penultima zi a lunii sa se intoarca in mers direct. In plus, el slabeste si intensitatea opozitiei pe care o traseaza spre Uranus, orbul acestui aspect fiind deja relativ mare. Sextilul primit de la Marte poate aduce astfel diferite beneficii, printre care putem aminti imbunatatirea comunicarii dintre oameni si intensificarea gandirii. Este probabil ca Marte sa aduca acel plus de hotarare care sa inlesneasca luarea deciziilor optime, fara ca inconstanta sentimentelor sa-si manifeste influenta. Trecerea de la idee la actiune se va face probabil foarte rapid, fara sincope.
Gandurile si actiunile noastre se vor afla probabil in armonie, unele cu celelalte. Vom actiona probabil cu mai multa hotarare si fermitate, beneficiind de un spirit practic sporit.