Aspecte planetare importante in decembrie 2010
1 – 3 decembrie: sextil Mercur – Venus, conjunctie Mercur – Pluton, cuadratura Marte – Jupiter, cuadratura Marte – Uranus, sextil Marte – Neptun, conjunctie Jupiter – Uranus
Luna decembrie incepe cu o puternica activare a planetelor Mercur si Marte. Cele doua planete parca vor sa ne ofere ceva din natura lor. Mercur tinde sa ne starneasca gustul pentru comunicare, pentru acumularea si schimbul de informatii, iar Marte doreste sa ne vada mai curajosi, mai activi, mai dornici sa traim pe o orbita energetica superioara.
Mercur are doua colaborari importante: pe de o parte primeste un sextil de la Venus si pe de alta parte este conjunct cu Pluton.
Sextilul Mercur – Venus obisnuieste sa aduca multa armonie in vietile noastre. Gandurile si sentimentele tind sa vibreze la aceeasi frecventa si omul se comporta ca un tot unitar. Indecizia tinde sa dispara. Evenimentele vor forma probabil un lant armonios, in sensul ca vom putea trece probabil relativ lin de la o activitate la alta.
Intre 1 si 18 decembrie, Mercur va fi conjunct cu Pluton. Acest aspect ne ofera de obicei o putere de concentrare deosebita. Vom fi probabil bine focalizati pe munca noastra. Este posibil sa fim vizitati de idei profunde, de anvergura. In concordanta cu natura lui Pluton, aceste idei (=Mercur) vor fi probabil de o natura revolutionara, tinzand sa aduca schimbari in modul nostru de gandire, in sistemul de valori pe care ne cladim viata. In alta ordine de idei, Pluton este in masura sa ofere multa energie lui Mercur, deci este probabil sa avem un randament bun in cadrul activitatilor intelectuale. Totusi, aceasta conjunctie ridica un semn de intrebare. Intelectul, beneficiind de un plus de energie si putere de concentrare, este posibil sa se comporte agresiv. Este posibil sa argumentam mai vehement ca altadata, sa luptam cu mai multa inversunare pentru varianta noastra de adevar. Pot iesi certuri din nimicuri, mai ales ca si Marte primeste aspecte disonante de la celelalte doua planete care influenteaza functionarea intelectului: Jupiter si Uranus.
Este indicat deci sa ne pastram calmul si sa ne ghidam dupa principiile bunului simt si a intelepciunii.
Marte va fi si el foarte activ la acest inceput de decembrie, primind doua aspecte dinamice. Este de asteptat sa ne traim viata la intensitate maxima. Este posibil sa apara surprize mai mult sau mai putin neplacute. Ne vom afla probabil intr-o permanenta stare de alerta. Aspectarea disonanta a lui Marte poate sta la originea unor descarcari nervoase dureroase.
Cuadratura Marte – Jupiter tinde sa scoata in evidenta latura egoista a oamenilor. Cei mai multi vor fi tentati sa puna interesul propriu pe primul loc, intersul colectiv fiind lasat intr-un plan secundar. Este posibil ca bunele maniere sa intre intr-un con de umbra.
In alta ordine de idei, cuadraturile actuale ale lui Marte realizandu-se peste semnele Pesti si Sagetator, este posibil sa avem multe discutii in contradictoriu pe subiecte de religie si spiritualitate. Este posibil sa filozofam mult – uneori prea mult sau fara noima.
Cuadratura Marte – Uranus va tinde sa accelereze mersul evenimenelor, sa impuna un ritm alert vietii noastre. Este de asteptat sa fim foarte activi, impulsionati ori de catre imboldurile creative venite din interior, ori pur si simplu de catre intamplarile cotidiene, probabil foarte complexe. Pot aparea diferite probleme: este posibil sa fim angrenati in prea multe activitati si sa ne fie dificil sa avem un randament adecvat in fiecare dintre acestea. Este posibil sa simtim ca multitudinea de activitati la care ne-am inhamat ne macina pur si simplu. Va trebui probabil sa depunem eforturi serioase pentru a ne putea concentra mereu pe sarcina actuala, sa nu fim mereu cu corpul fizic intr-un loc si cu gandul in alta parte. Unul dintre testele importante ale acestui inceput de luna va fi cel referitor la lectia rabdarii.
In alta ordine de idei, cuadratura Marte – Uranus ne poate determina sa cautam ineditul cu orice pret, acceptand riscuri exagerate. Este posibil sa simtim ca nu ne poate satisface decat o experienta iesita din comun. Discernamantul si critica sanatoasa par sa fie plecati in concediu.
Asadar, la acest inceput de decembrie este indicat sa ne controlam, respectand limitele impuse de bunul simt si de cele zece porunci. Daca reusim aplicarea acestui autocontrol necesar, atunci vom putea observa si latura pozitiva a cuadraturii Marte – Uranus: faptul ca oamenii vor prefera sa-si revele originalitatea, sa-si arate fata lor adevarata, precum si faptul ca putem lua parte la evenimente deosebit de interesante.
Sextilul format intre Marte si Neptun, activand semnele Sagetator si Varsator, poate genera un sentiment de libertate de natura spirituala – o senzatie de zbor a sufletului. Este probabil sa avem impresia ca totul ne este posibil, ca nu exista obstacole de netrecut.
Sextilul dintre Marte si Neptun va avea darul de a introduce in atmosfera generala vibratii profund umane. Acest aspect va tinde sa vegheze asupra mentinerii vibratiilor iubirii, in pofida precipitarii si a problemelor descrise mai sus. Energiile celor doua planete se combina in general greu, deci va trebui sa punem si noi umarul la realizarea scopurilor lor comune. In orice caz, ideile simbolizate de Neptun vor putea fi concretizate cu mai multa usurinta prin ajutorul oferit de catre Marte.
4 – 7 decembrie: sextil Soare – Saturn, sextil Mercur – Venus, conjunctie Mercur – Pluton, sextil Venus – Pluton, cuadratura Marte – Jupiter, cuadratura Marte – Uranus, sextil Marte – Neptun, conjunctie Jupiter – Uranus
Se formeaza si alte doua sextile pe cer: pe de o parte intre Soare si Saturn, iar pe de alta parte intre Venus si Pluton.
Cel stabilit intre Soare si Saturn are darul de a stabiliza mersul evenimentelor. El poate contracara, macar partial, efectele cuadraturilor existente in acest moment. Saturn are intotdeauna capacitatea de a incetini viteza de derulare a evenimentelor si astfel sa acorde o sansa in plus constientizarii problemelor cu care ne confruntam. Marele dar al lui Saturn este rabdarea, subrezita acum de catre aspectul disonant la care participa Uranus. Oamenii pot deveni mai seriosi, mai credibili si mai organizati. Este de asteptat ca ei sa devina mai responsabili si mai harnici, organizandu-si activitatile cu mai multa perfectiune.
Venus formeaza un sextil cu Pluton – a treia oara in aceasta a doua jumatate a anului. Este vorba despre un aspect energetic, de stabilizare a sentimentelor, actionand de obicei ca o forta vindecatoare. In tip ce Pluton ofera energia, Venus aduce iubirea care asigura calitate acestei energii, astfel incat colaborarea celor doua planete poate deveni realmente o alinare a ranilor sentimentale acumulate in trecut. Acest sextil leaga domiciliul (Scorpion) si semnul de exaltare (Capricorn) al lui Marte, deci este probabil sa fie foarte activ si sa aiba randament. El va avea menirea de a indrepta si repara tot ce a fost gresit in trecutul apropiat, in special in domeniul relatiilor. Comunicarea non-verbala isi va mari probabil importanta in viata de zi cu zi. Este de asteptat ca intuitia noastra sa functioneze mai bine decat de obicei, putand intercepta nevoile sufletesti ale semenilor nostri cu mai multa acuratete. Vom simti probabil cu mai multa intensitate ca a avea grija de cei apropiati este o datorie sfanta. Conform naturii planetei Pluton, este de asteptat sa ne traim viata cu mai multa pasiune.
Fiind implicat Pluton, este de asteptat sa manifestam profunzime si seriozitate in tot ceea ce facem, dar mai ales in relatiile noastre. Este probabil sa ne implicam sufleteste in toate activitatile noastre.
8 – 10 decembrie: sextil Soare – Saturn, sextil Mercur – Venus, conjunctie Mercur – Marte, conjunctie Mercur – Pluton, sextil Venus – Pluton, conjunctie Marte – Pluton, conjunctie Jupiter – Uranus
Marte trece in Capricorn si incheie colaborarile sale astrale cu Jupiter, Uranus si Neptun. El devine imediat conjunct cu Mercur si cu Pluton. Avand in vedere ca zodia Capricornului este semnul sau de exaltare, prin conjunctia sa cu Pluton Marte ne va oferi probabil mult curaj si energie. Este de asteptat ca partea de mijloc a lunii decembrie sa fie foarte dinamica: sa muncim mult dar si sa avem rezultate. Este probabil sa beneficiem de o incredere in sine superioara, de mai multa determinare si ambitie.
In alta ordine de idei, este posibil sa simtim nevoia de a iesi in aer liber, de a face mai multa miscare, intr-un cuvant: de a trai mai sanatos cu trupul, mintea, sufletul si spiritul. Munca in planul fizic ni se va parea mai usoara.
Marte va forma o conjunctie si cu Mercur. Ne putem astepta ca intelectul nostru sa fie in continuare bine energizat. Este posibil sa ne vina idei utile prin care putem imbunatati traiul in planul fizic. Este de asteptat sa avem curajul de a exprima aceste idei si determinarea de a le pune in practica. Este probabil ca gandurile noastre sa se reliefeze mai bine si sa capete forta.
Pe de alta parte, este posibil sa ne exprimam mai vehement si mai zgomotos. Vom fi probabil mult mai dispusi sa luptam pentru adevarul nostru, pentru recunoasterea valabilitatii opiniei noastre.
11 decembrie: sextil Mercur – Venus, conjunctie Mercur – Marte, conjunctie Mercur – Pluton, sextil Venus – Pluton, conjunctie Marte – Pluton, conjunctie Jupiter – Uranus
Se dizolva sextilul dintre Soare si Saturn. Este de asteptat ca atmosfera generala sa devina mai degajata. Este posibil sa nu mai fim atat de concentrati pe munca decat in prima decada a lunii – sa ne permitem mai multa distractie, mai mult timp pentru socializare.
12 – 13 decembrie: cuadratura Soare – Jupiter, sextil Mercur – Venus, conjunctie Mercur – Marte, conjunctie Mercur – Pluton, sextil Venus – Pluton, conjunctie Marte – Pluton, conjunctie Jupiter – Uranus
Soarele incepe sa formeze o cuadratura cu Jupiter. Acest aspect va fi activ pana pe 22 decembrie, cand Soarele va iesi din Sagetator. Cuadratura Soare – Jupiter tinde sa scoata in evidenta latura egoista a oamenilor. Fiecare dintre cele doua planete fiind un simbol al dorintelor individuale, este posibil ca atmosfera generala sa devina oarecum „mohorata” si „grava”. Optimismul natural al lui Jupiter nu se va putea desfasura in voie, deci este posibil sa ne simtim mai mult sau mai putin nemultumiti de situatia in care ne aflam. Sfatul astrologului este urmatorul: decat sa ne plangem pentru neajunsuri, mai bine sa actionam!
In alta ordine de idei, aceasta cuadratura tinde sa submineze bunele maniere si bunul simt. Semnele implicate (Sagetatorul si Pestii) sugereaza faptul ca este posibil sa fim macinati de niste dubii de natura spirituala. Este posibil sa fim nevoiti sa cautam niste raspunsuri noi la intrebari mai vechi, la care am raspuns deja de n ori, dar iata ca viata ne poate pune in situatia de a reimprospata solutiile inventate mai demult.
Asadar, putem vorbi despre tensiuni si dificultati, insa este mai indicat sa ne gandim pozitiv si sa constientizam ca acestea ne ofera sansa de a depasi limitele noastre actuale.
14 – 15 decembrie: cuadratura Soare – Jupiter, cuadratura Soare – Uranus, conjunctie Mercur – Marte, conjunctie Mercur – Pluton, conjunctie Marte – Pluton, conjunctie Jupiter – Uranus
Soarele inainteaza in Sagetator si formeaza o cuadratura si cu planeta Uranus. Acest aspect interplanetar poate genera o stare de nerabdare si precipitare. Va exista pericolul sa urmam primul impuls care apare in sufletul nostru sau prima idee care se naste in mintea noastra, fara sa verificam daca sunt corecte si benefice pentru toata lumea. Este posibil sa nu avem rabdarea de a termina ceea ce am inceput, fiindca poate aparea oricand un alt impuls atractiv care sa ne acapareze atentia.
Oamenii pot deveni avizi de senzatii.
Viata politica si economica poate intra pe un teren mlastinos, unde nimic nu este sigur, putand interveni modificari de la o clipa la alta. Recomandarea inteleapta nu poate fi alta decat sa ne gandim, mult si bine, inainte de a actiona sau de a lua decizii. Este indicat sa facem eforturi pentru a ne transpune in pielea celuilalt, pentru a-l putea intelege, astfel incat luptele si certurile sa poata fi evitate. Pana pe 22 decembrie, rabdarea va valora mai mult decat de obicei.
16 decembrie: cuadratura Soare – Jupiter, cuadratura Soare – Uranus, sextil Soare – Neptun, conjunctie Mercur – Marte, conjunctie Mercur – Pluton, conjunctie Marte – Pluton, conjunctie Jupiter – Uranus
Se formeaza un sextil intre Soare si Neptun. Acest aspect tinde sa slabeasca legatura noastra cu planul fizic, creand o atmosfera placuta, feerica, de poezie.
Este de asteptat sa ne umplem de o fericire venita din lumea aflata dincolo de simturi.
Acest sextil, activ aproximativ pana pe 21 decembrie, ne preincalzeste pentru perioada de sarbatori, favorizand activitatile artistice si spirituale. El fortifica si reinvie legaturile sufletesti. Este de asteptat sa simtim mai usor nevoile interioare ale celorlalti si sa putem darui semenilor nostri, exact ceea ce isi doresc (energiile si informatiile adecvate).
17 – 18 decembrie: cuadratura Soare – Jupiter, cuadratura Soare – Uranus, sextil Soare – Neptun, conjunctie Mercur – Pluton, conjunctie Marte – Pluton, conjunctie Jupiter – Uranus
Mercur se deplaseaza de ceva vreme in sens retrograd si pierde contactul cu Marte. Importanta activitatilor intelectuale tinde sa descreasca, accentul punandu-se mai mult pe aspectele spirituale si artistice ale vietii.
19 decembrie: conjunctie Soare – Mercur, cuadratura Soare – Jupiter, cuadratura Soare – Uranus, sextil Soare – Neptun, cuadratura Mercur – Jupiter, cuadratura Mercur – Uranus, sextil Mercur – Neptun, conjunctie Marte – Pluton, conjunctie Jupiter – Uranus
Mercur revine in Sagetator si isi schimba partenerul de colaborare: se destrama conjunctia sa cu Pluton, in schimb stabileste o alta conjunctie cu Soarele. Conform naturii sagetatorului, aceasta conjunctie ne va transforma probabil intr-o stare meditativa. Ne vom gandi mult, dar mai ales la subiecte spirituale – gandurile referitoare la planul fizic se vor rezuma probabil la strictul necesar. Aceasta orientare va putea fi surprinsa probabil si la nivelul comunicarii verbale si scrise.
Prezenta lui Mercur pe axa comunicarii sustine intensificarea schimbului de idei. E drept ca Mercur este retrograd, insa totusi ne putem astepta la o buna energizare a structurii intelectuale.
Putem vorbi deja si despre sextilul inchegat intre Mercur si Neptun. Conform naturii planetelor implicate, acest aspect va tinde sa mareasca creativitatea noastra in domeniul literar, iar pornind de la natura semnelor implicate (Varsator si Sagetator), si in cel spiritual. Vor fi favorizate probabil si activitatile artistice. Acum, in preajma sarbatorilor, atentia noastra va fi focalizata mai mult spre arta oficiala si artizanala, iar acest lucru va fi favorizat si de catre sextilul Mercur – Neptun. In orice caz, ne va interesa probabil tot ce este frumos si ne poate inalta sufletul.
Mercur construieste si doua aspecte disonante: cate o cuadratura cu Jupiter si cu Uranus. Este posibil sa accesam niste idei care la prima vedere pot parea stralucite, insa pot fi lipsite de functionalitate, existand pericolul sa se dovedeasca a fi gafe monumentale. Astfel, inainte de a le pune in aplicare (sau chiar de a le divulga altora) va fi indicat sa le testam din mai multe puncte de vedere.
Careul cu Uranus tinde sa disperseze atentia si puterea de concentrare. Este posibil ca gandurile sa circule cu o viteza mult prea mare si efectiv sa nu aiba timp pentru concretizare. Este posibil ca la un moment t sa fie nevoie sa fim atenti spre n directii diferite. Se poate intampla – si mult prea des – sa fim cu fizicul intr-un loc si cu gandul in alta parte, sa nu terminam o treaba si sa ne apucam de alta. Foarte probabil, rabdarea va fi testata la modul serios.
Pe fondul cuadraturii trasate intre Mercur si Jupiter, vom avea probabil dificultati in a deosebi ceea ce este cu adevarat important, de aspectele neglijabile ale vietii.
Este posibil sa nu avem certitudinea ca informatiile pe baza carora va trebui sa luam deciziile nostre, sunt valide si corecte. Putem avea impresia ca bajbaim in intuneric. Deciziile luate pot fi pripite, deci se recomanda sa masuram de doua sau chiar trei ori inainte de a efectua taierea. Este de asemenea recomandabil sa nu promitem decat ceea ce suntem absolut siguri ca putem duce la bun sfarsit, fiindca pot aparea oricand elemente necunoscute care pot ingreuna indeplinirea sarcinilor.
20 – 21 decembrie: conjunctie Soare – Mercur, cuadratura Soare – Jupiter, cuadratura Soare – Uranus, sextil Soare – Neptun, cuadratura Mercur – Jupiter, cuadratura Mercur – Uranus, sextil Mercur – Neptun, conjunctie Jupiter – Uranus
Marte se indeparteaza de Pluton si astfel abundenta energiilor de tip masculin va tinde sa scada, impingand centrul de greutate al vietii si mai mult spre domeniul spiritual si artistic.
22 – 23 decembrie: conjunctie Soare – Pluton, cuadratura Mercur – Jupiter, cuadratura Mercur – Uranus, sextil Mercur – Neptun, conjunctie Jupiter – Uranus
Soarele trece in Capricorn, incheindu-si colaborarile astrale precedente, dar totodata stabilind un nou contact: o conjunctie cu Pluton. Octava superioara a lui Marte ne va oferi probabil un plus de energie si o vointa otelita. Pe fondul zodiei care adaposteste aceasta conjunctie – harnicul Capricorn – este de asteptat ca centrul de greutate al vietii cotidiene sa coincida iarasi cu indeplinirea scopurilor noastre din planul fizic. Este probabil sa devenim mai harnici, sa reusim mai bine sa transpunem ideile noastre in practica.
24 – 25 decembrie: conjunctie Soare – Pluton, cuadratura Mercur – Jupiter, cuadratura Mercur – Uranus, cuadratura Marte – Saturn, conjunctie Jupiter – Uranus
Se formeaza o cuadratura intre Marte si Saturn. Aspectele disonante dintre Marte si saturn obisnuiesc sa creeze o tensiune menita sa stimuleze spriritul activ. Cuadratura este asemenea vantului puternic care stinge focul mic dar insufleteste focul puternic. Deci, ori constientizam necesitatea de a avea un foc interior putenic, ori ne lasam daramati. In mod obisnuit, cuadratura Marte – Saturn creeaza o stare tensionata – ne simtim stramorati intr-o multitudine de activitati, dificil de dus la bun sfarsit. N-i se pare ca resursele noastre sunt limitate (Saturn), dar totusi conditiile exterioare ne determina sa continuam activitatea (Marte). De obicei, aceasta cuadratura induce sentimentul ca suntem prinsi intr-o „menghina”, ca directia de deplasare este blocata si inainte si inapoi. Ea impune o mare concentrare din partea noastra, solicitandu-ne sa gasim solutii ingenioase la probleme dificil de rezolvat. Este probabil ca blocajul sa se afle in interiorul nostru, fiind identificata, conform naturii lui Saturn, cu lipsa de curaj sau cu lipsa de incredere in sine. Aceasta cuadratura ne obliga sa ne autodepasim pentru a putea dizolva blocajele de acest fel.
Pe de alta parte, fiind implicat si Marte, sunt de evitat solutiile agresive si simpliste, de tipul „taierea nodului gordian”. Saturn ne obliga la chibzuinta si rabdare, la gasirea unei solutii intelepte, prin efort propriu.
Asadar, acum la sfarsitul anului, cuvintele cheie care definesc succesul se vor gasi probabil in urmatoarea lista: efort, initiativa, responsabilitate, confruntare, curaj, autodepasire. Este posibil sa apara situatii in care sa fim nevoiti sa infruntam imposibilul – dar sa fim convinsi ca exista intotdeauna o iesire, chiar daca acesta nu apare din primul moment.
26 – 29 decembrie: conjunctie Soare – Pluton, cuadratura Marte – Saturn, conjunctie Jupiter – Uranus
Mercur pie rde contactul cu Jupiter si cu Uranus, devenind planeta neaspectata. Avand in vedere ca aspectele sale au fost disonante, este probabil sa dispunem de mai multa liniste in jurul nostru si activitatea intelectului sa se rintoarca in normalitete.
30 – 31 decembrie: conjunctie Soare – Pluton, trigon Venus – Jupiter, trigon Venus – Uranus, cuadratura Venus – Neptun, cuadratura Marte – Saturn, conjunctie Jupiter – Uranus
In ultimele doua zile ale anului planeta Venus se activeaza puternic. Avem promisiunea ca de Revelion vom beneficia de o atmosfera destinsa si fericita. Iata ca Bunul Dumnezeu se gandeste la noi si acum…
Datorita celor doua trigoane la care participa Venus, atmosfera generala va deveni probabil efervescenta si placuta. Este de asteptat sa avem parte de vibratii benefice. Ultimele zile ale anului vor aduce probabil oportunitati de a schimba niste sentimente deosebite, de simpatie si iubire. Este de asteptat sa observam schimbari benefice in cadrul relatiilor noastre, acestea fiind umplute de sens si continut. Este posibil sa petrecem relativ mult timp cu prietenii nostri, in planul fizic sau in cel virtual. Este de asteptat ca Revelionul sa fie chiar reusit, cu sentimente autentice si mult umor.
Trigonul dintre Venus si tandemul Jupiter – Uranus este responsabil cu destinderea si voia buna, obisnuind sa „deschida inimile”. Este de asteptat sa primim si sa oferim multe zambete sincere.
Cele trei planete isi unesc fortele pentru a ne arata ca in pofida greutatilor parcurse de-a lungul intregului an, viata este frumoasa si merita traita. Datorita lor, vom putea uita de stresul cotidian.
Un dar specific al trigonului Venus – Uranus este sentimentul de libertate interioara. De Revelion, este de asteptat sa avem senzatia de plutire a sufletului.
Cuadratura Venus – Neptun, intinsa peste semnele Scorpion si Varsator, poate induce o tensiune intre planul fizic si cel spiritual. Este posibil sa ne vina in minte nereusitele noastre din cursul anului – neimpliniri sentimentale si/sau spirituale, care nu pot umbri buna dispozitie. Este indicat sa nu ne lasam coplesiti de amintiri si de ganduri negre, ci sa privim cu incredere spre viitor.
Simtim nevoia ca aici sa emitem cateva urari de bine, cateva ganduri cu care sa intampinam noul an. Dorim sa intram intr-un an in care sa reusim sa traim mai constienti, mai responsabili, mai increzatori in capacitatile care se afla in noi. Sa dea Domnul sa constientizam ca viitorul depinde de noi si sa actionam ca atare!