Africa

Editorial de Fülöp László

– Si, ce ai vrea sa fii cand vei fi mare?
– Vreau sa ma duc in Africa!
– Stai o clipa, poate n-ai inteles intrebarea. Nu vrei sa fii inginer, profesor, doctor, cosmonaut, …, sofer?
– Nu, vreau sa ma duc in Africa.

Aceasta discutie mi-a fost povestita de catre un tatic care nu intelegea atasamentul baietelului sau prescolar fata de continentul african. Foarte sincer, problema prietenului meu nu m-a preocupat prea mult: m-am gandit ca fiul lui o sa creasca si va deveni totusi inginer, profesor, doctor, cosmonaut sau sofer, si va uita de Africa. Dar, ideea baietelului continua sa existe in subconstientul meu. Si mi-am amintit de aceasta in timp ce urmaream finala Cupei Africii pe Natiuni.

Va marturisesc ca sunt un mare fan al acestei competitii. Pentru mine, Cupa Africii este o adevarata sarbatoare. Pe batranul continent, fotbalul s-a industrializat atat de mult incat a devenit aproape necomestibil. Cand vezi ca jucatorii il muncesc si nu il joaca, atunci mai bine inchizi televizorul. Fiindca vrei sa vezi bucuria jocului, bucuria de a trai, un soi de libertate a spiritului – macar in interiorul dreptunghiului verde.

Din fericire, in Africa s-a pastrat spiritul jocului. Cand intra pe gazon, jucatorii nu se gandesc la prima de incasat, ci la jocul in sine, la onoarea natiunii pe care o reprezinta si la dorinta de a oferi bucurie tuturor spectatorilor. Cand unul dintre ei marcheaza un gol, se aduna cu totii la marginea terenului si danseaza impreuna. Este impresionant cum niste barbati in toata firea pot dansa impreuna, in deplina armonie, ca si cum ar avea un singur suflet. De fapt, asa si este: ei consimt sa devina o singura entitate, fiecare dintre ei oferindu-si campurile energetice intregii echipe. Si nu numai cand danseaza, ci si in timpul meciului. Echipele africane joaca in acest mod, desavarsind filozofia Pestilor: depasirea granitelor individului si realizarea unei entitati superioare, alcatuita din toti membrii grupului. Africanii si sud-americanii mai pastreaza ceva din insusirile arhaice ale omului de a percepe realitatile spirituale din care fac parte. Ei simt pulsatia energiei din jurul lor si astfel coeziunea echipelor de fotbal se realizeaza mult mai profund decat in Europa.

In Africa, legatura cu supranaturalul se traieste in mod firesc. In timpul meciului si dupa, pentru fiecare realizare deosebita se multumeste din inima, Divinitatii. Imediat dupa castigarea finalei Cupei Africii, jucatorii zambieni s-au pus in genunchi si au cantat Divinitatii o rugaciune de multumire. Exaltarea in bucurie s-a contopit in deplina armonie cu acea rugaciune rostita in comun. Jucatorii zambienii au demonstrat aici ca daca te adresezi lui Dumnezeu, nu trebuie neaparat sa ai o fata sobra. Ei stiu instinctiv ca rugaciunea rostita cu un zambet pana la urechi ajunge mai repede la tronul Lui.

De ce am insistat sa scriu toate astea? Ne aflam la o rascruce a istoriei omenirii. In ultimele cateva secole, populatia Pamantului a fost preocupata sa-si dezvolte structura intelectuala. Balanta imaginara a axei Fecioara-Pesti s-a inclinat spre Fecioara iar acum simtim nevoia s-o echilibram din nou. Intelectul a invadat lumea in care traim, determinand retragerea partiala a poeziei si a naturaletii. Simtim ca ne-am indepartat de noi insine, de sufletul nostru, de partea divina ascunsa in interiorul nostru, si cautam disperat metode de a ne reintoarce la starea de armonie. Percepem nevoia de a ne reapropia de esenta zodiei Pestilor.

Ce putem face, deci?
Africanii continua sa ne ofere exemple concrete. Cand dansam impreuna, putem incerca sa realizam ca nu existam ca fiinte separate, ci suntem legati prin fire invizibile si ca putem forma prin dans o singura entitate energetica. Sentimentul este deosebit de reconfortant si relaxant. Nu este necesar decat sa renuntam la frumoasa imagine pe care o tot construim despre noi insine… Daca dezbracam aceasta masca intelectuala, coeziunea energetica este ca si realizata.

Dupa aceea, poate a venit vremea sa redescoperim farmecul rugaciunii comune. Da, ne rugam unul langa celalalt in biserica… cu intelectul… dar de aici pana la a ne ruga impreuna si din toata inima, mai sunt niste pasi de efectuat.

Si, ceea ce este cel mai important: a venit vremea sa ne reapropiem de natura. Cu adevarat, prin redescoperirea agriculturii. Ne-am baricadat printre calculatoare si mormane de beton, devenind niste prizonieri in lumea intelectului. Evadarea nu este grea fiindca tot noi suntem si gardienii acestei inchisori. Nu este nevoie de altceva decat – iarasi! – sa renuntam la frumoasa imagine construita despre sine – la blugi, la tocuri – si sa nu ne sfiim sa ne imbracam in cizme de cauciuc si salopeta. Pentru ca doar asa putem reincepe sa simtim pulsatia naturii si energia plantelor. Trebuie sa reinvatam sa induram frigul si ploaia, sa acceptam riscul de a pasi in noroi – fiindca pe aici duce drumul reintoarcerii catre noi insine.

Pentru ca traim inca in Era Pestilor si astrele ne cheama s-o desavarsim. Ne aflam spre sfarsitul acestei ere astrologice si zau ca este frustrant ca ne-am indepartat atat de mult de zodia in care se concentreaza simbolismul acesteia. Suntem gata sa pornim pe calea de intoarcere? Putem sa dansam, sa ne rugam, sa muncim – sa existam – impreuna?