Eseuri & Reflectii

Elementul Foc

de Anca Bunea

elementul-foc-ab
Foto: "Playing with fire" de Frank Pierson

Elementul Foc, nu il gasim in stare naturala ca si restul elementelor, el fiind „dat in dar omenirii, de catre zei”. Asadar, se poate spune ,despre Foc, ca este de origine Divina, ca si toate celelalte Elemente de altfel, dar acesta este direct de la Sursa. Nici nu e de mirare faptul ca Soarele, reprezentantul Scanteii Divine din noi, guverneaza semnul zodiacal de Foc, Leul.

Focul este elementul care ne reaminteste mereu ca tot ceea ce conteaza este AICI si ACUM, prin insasi felul de manifestare. Ma refer la felul in care se aprinde, in care arde si in care se stinge. El arde la maxim si cu pasiune, se bucura, danseaza si incalzeste, fara sa ii pese de felul in care s-a aprins si cat timp va arde sau cum se va stinge. El ne invata sa traim la maxim clipa prezenta dar ne mai invata si faptul ca aceasta clipa va dainui (va arde) atata timp cat o intretinem cu combustibilul cel mai drag Focului: entuziasmul.

Cand  focul intalneste foc, se intampla un lucru minunat, acela ca se primesc unul pe celalalt, fara a-si modifica volumul sau intensitatea, ba mai mult, daca unul e pe cale de a se stinge, intorcandu-se la Sursa, va capata aceeasi intensitate, lumina si caldura ca si Aceasta.

Cand focul intalneste apa, se supara, scoate fum ca sa ameninte… Dar, de fapt, in spatele acestui taraboi este doar nevoia de a atrage atentia asupra sa si a faptului ca el se stinge. In realitate, el nu se stinge, ci este doar temperat, pentru ca fara apa (emotii si sentimente) acesta doar ar creste si ar mistui totul in calea lui, uitand faptul ca misiunea lui este de a intretine viata, nu de a o distruge.

Cand focul intalneste aerul, se intalneste de fapt cu camaradul sau care il ajuta sa se maturizeze, hranindu-l cu rationament. Astfel, focul, avand discernamant, va sti cand trebuie sa se inteteasca sau sa slabeasca din intensitate dar si ceea ce trebuie purificat sau doar incalzit pentru a se misca de la loc sau, mai bine zis, a actiona.

Cand focul intalneste pamantul, se simte ingradit, tinut pe loc si atunci se concentreaza, flacara lui tintind in sus, spre idealuri mai inalte, transformandu-se in focul purificator care va emite caldura si lumina mult mai puternice, dar fara sa dauneze.

Intunericul inseamna frica, dar intunericul nu este nimic altceva decat lipsa luminii. Odata trezit focul in fiinta noastra, ne va aduce cele mai pretioase daruri care sunt caldura inimii, curajul si lumina care trezeste constiinta.