Cristiana TanaseEseuri & Reflectii

Cuadratura Peşti – Săgetător. Despre religie şi spiritualitate

Mănăstirea Bârsana
Reprezentare a zodiacului, Mănăstirea Bârsana, Jud. Maramureş

În perioada 9-20 martie 2017, Saturn şi Soarele în tranzit se vor afla în cuadratură în semnele mutabile ale Săgetătorului, respectiv Peştilor. Aspectul exact se va realiza în data de 17 martie.

Astrologia atribuie Săgetătorului cercetarea principiilor ce susţin realitatea palpabilă, cauzalităţile şi semnificaţiile din perspectivă morală, avântul spre adevărul absolut şi spre credinţa într-un sens al vieţii mai presus de cunoaşterile raţionale şi de mărunţenia clipei prozaice. Lui Saturn astrologia îi conferă realizarea de structuri, testarea limitelor, concentrarea prin condensare, stabilirea şi impunerea unor reguli în aria cărora să se asigure durabilitate şi materializarea propriu-zisă a scopurilor sale (scopuri pe care le putem extrage din traducerile semnului în care se află planeta într-o hartă).

Cu Saturn în Săgetător ajungem astfel la subiectul complex şi controversat al religiilor, încercări de a formula în doctrine concepte nepalpabile, feluritele chipuri date de oameni lui Dumnezeu. Saturn în Săgetător se apleacă asupra credinţei ce izvorăşte din zborul fiinţei spre un ideal absolut şi caută să o conceptualizeze pentru a fi descrisă, înţeleasă, posibil de urmat. În acest semn, Saturn îndrăzneşte aşadar să afle cum se poate exprima convingerea în sublim şi căutarea cerurilor prin forme materiale.

Religiile au găsit pentru această întrebare soluţia ritualurilor şi a predicilor, a iconografiei, a scrierilor sfinte, a ridicării de lăcaşuri de cult, a instituirii unor reguli de conduită pentru cei ce pornesc pe această cale, chiar a organizării sub formă de instituţii oficiale. Şi toate acestea, deşi posibil de denaturat în vremurile de acum, au rostul lor. Ferice de aceia ce reuşesc în tot zgomotul lumii de astăzi să ajungă la esenţele, la căldura şi strălucirea înaltelor trăiri pe care toate religiile şi-au propus încă de la începuturile lor să le descrie, să le transmită oamenilor, să le aducă în manifestare!

Dacă Săgetătorul reprezintă motorul activ, masculin, al formulării principiilor religioase, completarea lui printr-o spiritualitate pornită din emoţie, din “unirea mistică a omului cu sfinţii” se realizează prin semnul pasiv, feminin al Peştilor. Căci ce ar fi toate aceste formulări de cunoaşteri şi toate acele simboluri fără simţirea vie, curgătoare, a divinului prin noi, fără acea înălţare a sufletului către muzica sferelor? În Peşti regăsim calea spre religia simţită în toată maiestuozitatea şi curăţenia spre care Săgetătorul, intuind, ţinteşte îndrăzneţ şi nestăvilit.

Pe tărâmul religios, abaterile Peştilor – spre deosebire de superioritatea şi judecata ce sare peste detalii a Săgetătorului – se manifestă printr-o martirizare şi o lipsă de fermitate care denaturează libertatea absolută a spiritului, o libertate căreia îi rămânem tributari pentru totdeauna, indiferent de rolurile pe care ni le construim în viaţă. Aşteptând salvarea dinspre o forţă mântuitoare fără să îşi asume propriile greşeli sau propriul efort de implicare în realitatea materiei, omul neptunian se refugiază într-o credinţă oarbă, se supune absurdităţilor impuse în numele bisericii, se simte slab, victimă, îşi întoarce şi celălalt obraz fără să ştie, cu adevărat, de ce ar fi bine să procedeze aşa.

Pentru ambele căi spre spiritualitate pe care le abordăm în acest articol, pentru Săgetător şi pentru Peşti, există însă şi paşi parcurşi în adevăr. Divinitatea există, la fel ca şi preoţii autentici, misticii şi credincioşii prin care iubirea, dreptatea şi lumina curg liber pentru că ei au ajuns la Dumnezeu prin ei înşişi, nu prin dogme.

Astăzi, suntem părtaşi la transformările prin care trec religiile, pe măsură ce oamenii nu mai acceptă credinţe impuse şi nedibuite totodată în interiorul lor, pe măsură ce vedem tot mai clar că reprezentanţii bisericilor de pretutindeni sunt şi ei oameni, asemeni nouă, pe măsură ce nu mai acceptăm mijlocitori între noi şi Dumnezeu şi începem să Ȋl presimţim aproape, nu pitit enigmatic, de neatins, în spatele icoanelor sau altarelor.

Nicolae Steinhardt a surprins foarte bine această controversă în câteva rânduri:

Apoc. 3,20: Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine.
Dar pe ilustraţii uşa este reprezentată de obicei fără clanţă. Întreabă un copil: cum poate intra de vreme ce nu e clanţă? Răspuns: clanţa e pe dinăuntru.” (Jurnalul fericirii)

Avem ocazia, pe parcursul cuadraturii Peşti-Săgetător de la acest început de primăvară, să învăţăm să deschidem astfel de uşi spre spiritualitatea autentică, să le închidem pe cele ce ne-au indus în eroare cu false credinţe şi să ne apropiem, în taină, de ceea ce înseamnă pentru fiecare dintre noi Divinitatea.

Cristiana Tănase

cristiana-tanase