Jupiter in Leu, creatorul

Editorial de Ada Cocoș

Din 16 iulie, Leul deschide scena pentru planeta care guverneaza norocul, succesul, dar si excesul. Jupiter paraseste Racul, semn din care ne-a condus, cu intelepciune, pe firul istoriei noastre emotionale, pentru a ne (re)gasi coerenta si ne arunca in luminile rampei pentru a (re)descoperi in noi creatorul, liderul. Planeta expansiunii se simte perfect in semnul exprimarii plenare a individualitatii, indemnand la generozitate si daruire, la autoexprimare si stralucire. Din lumea ascunsa, lunara, difuza a Racului, iesim in plin Soare pentru a ne exprima constient, pentru a ne pune in valoare, pentru a ne materializa intentiile (verbul Leului este „eu vreau”).

Foto: Rishi S.

Foto: Rishi S.

Jupiter reprezinta si sistemul nostru de credinte, pe care ne bazam in orice act de expansiune, de descoperire, in orice initiativa care conduce spre progres. Acest sistem este mai flexibil la unii, mai rigid la altii, iar cand vorbim despre sistemul de credinte despre sine, ne apropiem de simbolistica lui Jupiter in Leu. Pentru ca ajungem la stima de sine. Ea joaca rolul cheie in dezvoltarea noastra sanatoasa si in afirmarea noastra printre ceilalti, in societate.

Cu radacinile adanc infipte in lumea emotiilor (a Racului), stima de sine incepe sa se contureze in primii ani de viata, prin intermediul interactiunilor cu cei care ne ingrijesc (mai ales cu mama). Ceea ce asimilam in primii ani de viata ramane la nivel inconstient, dar reprezinta constructia stimei de sine la nivel emotional. Pe masura ce crestem, interactionam mai activ cu lumea, cu un numar mai mare de oameni, care par sa aiba ceva de spus in istoria noastra personala, ne pot influenta imaginea pe care o avem despre noi insine si despre univers, in general. In functie de modul in care am structurat stima de sine in primii ani de viata, selectam parerile altora despre noi, le acceptam sau le respingem, acestea ne afecteaza mai mult sau mai putin, le integram in sistemul nostru de credinte sau nu. Astfel, stima de sine inglobeaza si elemente cognitive si elemente comportamentale.

„Eu vreau”, depinde de eu ma stimez sau eu nu ma stimez, de eu ma subestimez sau eu ma supraestimez. Si tot de acestea depinde modul in care (pro)cream sau nu, modul in care (ne) iubim sau nu, modul in care intelegem sa ne asumam riscuri sau nu.

Trecerea de la Jupiter in Rac la Jupiter in Leu ne ofera ocazia sa demonstram ca stim cine suntem ca individualitati, cu bune si cu rele, ca ne intelegem in context si ca il putem recrea/modifica pentru a ajunge sa manifestam integritate, generozitate, respect, iubire. Lasam in urma instinctul de autoconservare al Racului, pentru ca Leul presupune iesirea din cuib si afirmarea de sine. Cu Jupiter in Leu, creatia noastra inseamna mai mult ca oricand expansiune. Proiectam universul interior in exterior in mod constient si cu atat mai puternic si mai armonios cu cat in strafundurile noastre exista mai putine temeri, reprimari, frustrari, programe, pe care nu le vedem sau nu vrem sa le vedem.
Jupiter in Leu poate conduce usor la exces, la grandomanie, narcisism, la supraestimare, la risipa, dar si la maretia care vine din daruire.

Osho (nativ cu Soare in Sagetator si cu Jupiter retrograd in Leu) spunea ca a fi creativ inseamna a fi indragostit de viata, pentru ca doar daca o iubim vrem sa-i sporim frumusetea, sa-i mai aducem putina muzica, putina poezie, putin dans.

Iata provocarea urmatoarelor 12 luni si o sansa cu care ne mai intalnim abia peste 12 ani! Provocarea si sansa de a crea! Pentru ca, asa cum scria Sidney Sheldon, „o foaie alba de hartie este felul lui Dumnezeu de a ne spune ce greu este sa fii Dumnezeu”.