Aspectele astrale ale lunii ianuarie 2015
Anul nou începe într-o notă dinamică. Marte îl va opozita pe Jupiter, şi octava lui superioară – Pluton – va fi de asemenea foarte activă, fiind conjunctă cu Soarele şi participând la mai vechea cuadratură cu Uranus. Observăm o abundenţă a forţelor de tip masculin: planetele implicate ascut spiritul competitiv. Este posibil ca oamenii să-şi manifeste latura egoistă şi să-şi exprime părerile cu vehemenţă. Ar fi bine să canalizăm energiile aflate în exces prin mişcare, sport sau jocuri de societate.
Se spune că anul care vine va fi oglinda fidelă a primelor zile din an. Ziua de 1 ianuarie este precum un sâmbure care va încolţi şi va da naştere energiilor care vor defini anul viitor. Astfel, ar fi bine s-o trăim în armonie şi creativitate, implantând în ea toate activităţile pe care le dorim prezente în noul an.
Primele zile din an se înfăţişează mai mult ca momente de „semănat” – culegerea roadelor va avea loc mai târziu, în decursul anului. Expresiile cheie care ne pot conduce la succes sunt „spirit activ” şi „creativitate”. Planetele care ne ajută vor fi Mercur şi Venus. Prin conjuncţia lor, ele ne promit că sentimentele şi gândurile vor vibra la unison. Dincolo de dinamismul care va caracteriza viaţa exterioară, este de aşteptat să beneficiem de armonie, măcar în interior.
La primul sfârşit de săptămână deja putem vorbi despre un dublu sextil format între conjuncţia Mercur-Venus şi Saturn. Ajunşi la graniţa dintre Capricorn şi Vărsător, Mercur şi Venus vor capta razele ordonate ale lui Saturn şi astfel este de aşteptat să avem un sfârşit de săptămână … ştiinţific. În suflet se poate naşte dorinţa de a citi, de a viziona filme sci-fi, de a ne racorda la orice sursă prin care putem cunoaşte natura Universului în care trăim.
Cel mai important eveniment astral al începutului săptămânii 5-11 ianuarie va fi tot sextilul format de conjuncţia Mercur-Venus şi Saturn. Conform naturii planetei Saturn, este posibil ca prima săptămână de lucru din noul an să înceapă cu multă muncă de „tăiat lemne”. Totuşi, pe baza simbolismului zodiilor implicate – Săgetătorul şi Vărsătorul – putem afirma că vom beneficia de suficiente reprize de creativitate, astfel încât rutina nu ne va sufoca. Conştiinţa faptului că efectuăm o muncă utilă ne va ajuta, de asemenea, să avem un randament bun.
Încet – încet se formează cuadratura dintre Saturn şi Neptun, un aspect care va caracteriza cea mai mare parte a anului 2015. Această cuadratură, sprijinându-se pe zodiile Săgetător şi Peşti, reflectă confruntarea dintre două mari tendinţe spirituale ale lumii actuale: religiile orientale, bazate în principal pe Săgetător (studiu şi meditaţie), respectiv cele creştine, bazate pe energiile zodiei Peşti (intuiţie şi sacrificiu de sine). Fiecare dintre noi crede într-unul dintre aceste curente spirituale, religia personală fiind un amalgam specific fiecărei fiinţe umane. În decursul anului următor este posibil să observăm oscilaţii între cele două tipuri de religii, chiar în interiorul sufletului nostru. Sau, şi mai probabil, vom avea confruntări pe subiecte spirituale cu persoane a căror religie personală diferă de sistemul nostru de valori.
Spre sfârşitul săptămânii deja se înfiripă cuadratura dintre Marte şi Saturn. Acest aspect obişnuieşte să producă senzaţia de „menghină” spirituală: este posibil să ne găsim într-un punct de intersecţie al unor forţe de sens contrar, simţindu-ne nevoiţi să ne deplasăm concomitent în direcţii contrare. Marte reprezintă una dintre aceste direcţii, cea activă; în timp ca Saturn simbolizează pe cea care îi opune rezistenţă, fiind cea mai puţin activă. Aceste forţe se pot desfăşura de-a lungul credinţei noastre, de-a lungul sistemului de valori care stau la baza vieţii noastre spirituale.
Deşi în exterior sau la nivel mental se anunţă ciocniri şi tensiuni, vestea bună este că în interior se anunţă pace şi armonie, pe baza colaborării strânse dintre Mercur şi Venus.
Săptămâna 12-18 ianuarie începe tot cu confruntări de idei şi de redefinire a crezului propriu, cuadratura Marte-Saturn devenind tot mai strânsă. Este posibil să ne manifestăm vehement, totuşi este puţin probabil să trecem limita bunului simţ, datorită conjuncţiei Mercur-Venus care ajunge şi ea sub un orb de un grad.
Tot în această săptămână apare şi sextilul dintre tandemul Mercur-Venus şi Uranus din Berbec. Atmosfera generală va tinde să se degajeze şi să devină mai veselă. Vom comunica probabil mai mult şi mai variat, utilizând inclusiv umorul. Este indicat să ţinem pregătit un caiet de notiţe sau o tabletă, deoarece colaborarea pozitivă dintre Mercur şi Uranus naşte de obicei idei explozive şi de calitate. Relaţiile interumane vor ţine pe o pantă ascendentă.
Marte se apropie de Neptun, iar astfel cuadratura dintre conjuncţia acestor două planete şi Saturn capătă o intensitate deosebită. Va fi cu totul contraindicat să iniţiem discuţii aprinse despre subiecte spirituale sau să răspundem la asemenea provocări, fiindcă este puţin probabil să ajungem la consens. Pot apărea adevărate războaie spiritual-energetice, în care participanţii vor încerca să câştige cu orice preţ, dar … aşa cum se întâmplă de obicei, toată lumea va pierde.
Spre sfârşitul săptămânii atmosfera generală va tinde să se schimbe. Se dizolvă sextilul format de Uranus şi surorile rapide ale Pământului, Mercur şi Venus; cele două planete intrând în opoziţie cu Jupiter. Este posibil ca zâmbetele sincere de la începutul săptămânii să devină mai mult forţate, iar abundenţa de idei bune să se plafoneze. Oamenii vor tinde să-şi manifeste latura lor egoistă, relaţiile umane fiind ameninţate de sincope şi tensiuni. Ar fi recomandabil să ne concentrăm mai mult pe activităţile noastre de rutină şi să ne oferim clipe de răgaz, pentru că tensiunile astrale ne pot obosi peste măsură.
Referitor la săptămâna 19-25 ianuarie nu avem veşti foarte bune. Atmosfera astrală va fi afectată probabil de tensiunile apărute în săptămâna precedentă. Colaborarea dintre oameni nu va excela, putând fi presărată de crize de orgoliu şi egoism. Mulţi vor încerca să demonstreze că sunt cei mai tari din parcare. Frigul de afară parcă va pătrunde şi în interiorul sufletelor umane…
Vestea bună vine din partea Soarelui: în pragul intrării sale în Vărsător, el va trasa un sextil spre Saturn şi promite să ne ofere o rezistenţă interioară crescută, astfel încât să putem trece nestingheriţi printre adversităţile vieţii. Rutina zilnică va apărea sub chipul unui Maestru spiritual înţelept de la care învăţăm răbdare şi încredere în sine. Randamentul activităţilor noastre se va situa pe o pantă crescătoare.
Referitor la ultima săptămână din ianuarie, astrele ne surprind atât cu veşti bune, cât şi cu unele prevestiri dizarmonice. Această parte a lunii va excela mai mult la capitolul prietenie decât la cel al legăturilor sentimentale.
Venus îşi continuă drumul direct şi trasează o cuadratură spre Saturn. Un aspect disonant dintre aceste două planete obişnuieşte să aducă inhibiţii şi blocaje în viaţa sentimentală. Este posibil să ne retragem în cochilia noastră, renunţând benevol la colaborările energetice cu celelalte fiinţe umane. Atmosfera generală va tinde să sufere în continuare de răceală şi distanţare.
Veştile bune vin din ograda lui Mercur şi Marte. Deşi se deplasează în sens retrograd, Mercur va trasa din nou un sextil spre Uranus. Cel puţin la nivel intelectual vom comunica eficient, chiar degajat şi vesel. Ultimele zile din ianuarie se pretează la muncă, la realizarea proiectelor comune. Iar în momentele de respiro, ne vom aminti că de multă vreme n-am mai băut o bere cu fiinţa iubită… şi că ar fi timpul să mai schimbăm câteva vorbe. Mersul retrograd al lui Mercur este excelent pentru a ne opri din goana nebună şi pentru a redefini direcţia de deplasare, împreună cu persoanele care fac parte din viaţa noastră.
O altă veste bună se referă la sextilul dintre Marte şi Pluton. Colaborarea armonioasă dintre simbolurile forţei masculine va reîmprospăta nevoia noastră de mişcare. Orice ieşire în aer liber – deopotrivă la muncă, plimbare sau sport – va fi de bun augur. Dacă ne putem permite, va fi bine să ne luăm o scurtă vacanţă de schi sau pur şi simplu să ne urcăm pentru câteva zile la munte.
FULOP LASZLO,
Redactor-șef adjunct