O respirație corectă începe cu o expirație (relația Jupiter-Saturn)

Revenirea lui Saturn în mers direct din 2 august 2015

Pe tot parcursul lunii iulie, mai exact până pe 25 iulie, Venus în Leu și în mers direct a format o cuadratură aplicantă cu SaturnR în Scorpion, având la dispoziție doar câteva zile în care aparent au putut să își vorbească în aceeași limbă (25 iulie – 2 august amândouă în mers aparent retrograd).

niki-astrele-aug2015

Din 2 august, revenirea în mers direct a lui Saturn îi dă mână liberă lui Venus să reia și să își confirme că tot ce am acumulat până acum ca experiență a fost digerat, înțeles și integrat în mod corect în propria noastră structură emoțională (cuadratura între Saturn și VenusR-Jupiter, are loc pe case cadente care ne indică necesitatea de a învăța din acțiunile noastre de până acum și de a deveni conștienți de ce avem de făcut de acum înainte). Venus ne arată cât de bine putem integra prezența altora în viața noastră, cât de funcționali suntem în relații. Cu alte cuvinte ne indică modul cum oferim și cum primim. Revenirea lui Venus în Leu din Fecioară și sub privirea introspectă a profesorului Saturn din Scorpion, ne amintește de lecția funcționalității în echipă (prin echipă definind orice tip de relație sau grup). Aruncați o privire în jurul vostru, asemeni lui Saturn, și observați câți din noi funcționează mai bine de unii singuri decât în echipă. Eu zic că suntem mulți. Și asta în mare parte pentru că am ajuns să ne îmbătăm cu apa rece numită autosuficiență (VenusR conjunct cu Jupiter în Leu, semn activat din urmă și de planetele personale Mercur, Soare).

2aug2015-harta

Nu știm totul, nu putem face totul de unii singuri și mai ales nu suntem buni la toate. Frumusețea lui a fi unic este evidentă atunci când ne așezăm unul lângă altul și fiecare oferă și conturează felia pe care el o știe cel mai bine și poate în același timp primi de la celălalt ceea ce el nu a acumulat încă și poate are nevoie. Dacă vrem să fim mai mult și să creștem, Saturn ne atenționează pe ultima lui sută de metri în Scorpion, înainte să intre în Săgetător pe 19 septembrie 2015, să începem a gusta dualitatea ofer –primesc. Pentru că până la urmă dualitatea aduce mișcare în viața noastră și ritm. De ce consider că ne este cumva pregătit terenul pentru perioada următoare? Pentru că timp de aproximativ un an, planeta Saturn în Săgetător va face echipă cu Jupiter în Fecioară, și una chiar prolifică aflându-se una cu cealaltă într-un soi de ”recepție mutuală mixtă” (considerând că Jupiter se află în domiciliu în Săgetător, iar Saturn în trigonocrație în Fecioară). Cu siguranță că succesul va veni acolo unde suntem conștiincioși, flexibili și unde ne putem integra și funcționa în echipă. Doar suntem în anul Caprei (Oii) de Lemn conform zodiacului chinezesc, și, după cum știm, oaia se simte cel mai bine în turmă și nu alergând de una singură asemenea calului (anul trecut 2014, conform zodiacului chinezesc a fost anul Calului de Lemn).

Jupiter în Fecioară din 11 august 2015 până în 9 septembrie 2016

Carevasăzică din septembrie urmează un an bun pentru a face profesional ceea ce ne place, pentru asocieri îndeosebi profesionale, dar și închegări de relații sentimentale, acolo unde vor exista valori de viață comune și disponibilitatea de acceptare de comun acord între parteneri a unor reguli/condiții de funcționare individuale (Saturn în Săgetător, adică în element Foc, ne indică nevoia de a consolida, sedimenta propria identitate, prin efort, răbdare și autodisciplina de a crea noi forme de autoexprimare, sau dacă vreți îl putem numi efortul de reinventare).

Şi dacă din septembrie se anunță aceste tendințe, atunci să vedem cum ne ajută luna august să facem o trecere cât mai fluentă. Din 11 august până în 19 septembrie, Jupiter în Fecioară va colabora pentru aproximativ o lună cu Saturn aflat în zodia Scorpion și așa cum spuneam mai sus, aflat în mers direct.

11aug2015-harta

Jupiter și Saturn pot fi interpretați ca o pereche ce simbolizează principii complementare: Jupiter reprezintă grația, favorurile, expandarea, pe când Saturn reprezintă efortul, contracția.

Jupiter în Fecioară, semn mutabil și în element Pâmant, aduce mai multă încredere în capacitatea noastră de funcționare, rezistență fizică, siguranță materială, maleabilitate și eficiență. Saturn în Scorpion, semn fix și în element de Apă, indică o inhibare a sentimentelor, o teamă de exprimare a lor și asta pentru că există o receptivitate emoțională accentuată în raport cu ceilalți și care necesită o mai mare capacitate de gestionare și rezistență emoțională. Iar cu cât nu putem gestiona această receptivitate, cu atât ne închidem mai mult și devenim un fel de „casă pasivă”. De fapt, întotdeauna semnul în care se află Saturn indică zona unde există un anumit blocaj/rană, iar acelui sector i se dă, conștient sau nu, o mult prea mare importanță.

De ce vă vorbesc despre relația Jupiter – Saturn? Pentru că Jupiter ne va arată întotdeauna zona în care putem începe să expirăm, să dăm drumul, să lăsăm să plece, să ne dăm voie. Ca mai apoi să ne contractăm, să inspirăm în zona indicată de Saturn. Doar prin expandare – contracție, putem detensiona și elibera ceea ce se cheamă blocaje/răni/temeri. Cu cât putem da drumul mai ușor, cu atât acel lucru se va întoarce către noi ca un „pansament”.

Astfel putem începe să ne acordăm la ceea ce ne indică Jupiter în Fecioară (aflat în casa X a momentului) și să expirăm cu încredere: nevoia de a face profesional ceea ce ne place, de a fi în colectivul potrivit creșterii noastre vocaționale, de afirmare, de a fi mai cu picioarele pe pâmant. Și nu în ultimul rând, să expirăm ceea ce noi am acumulat și valorificat până acum din propria experiență, cu alte cuvinte să transmitem mai departe celorlalți (Nodul de Nord în casa XI, VenusR regent karmic al NN).

Cuadratura Jupiter în Fecioara – Saturn în Scorpion are loc pe case angulare, ceea ce arată că fiecare pas pe care îl facem în a fi funcționali în echipă ne ajută să descoperim mai ușor capacitatea noastră de acțiune și inițiativă. Pășim de fapt către ceea ce numeam mai sus, efortul de reinventare, cu discernământul că ceea ce am pierdut în ultimii ani cu Saturn prin Scorpion (oct. 2012 – sept. 2015) nu au fost decât împrejurări prin care să învățam de fapt să deschidem pumnul, să lăsăm să plece ce nu ne mai era de ajutor.

Știu, cu fiecare expirație, pe inspir/contracție sentimentul este unul de gol, singurătate (ceea ce simbolizează printre altele zodia Scorpion). Însă este nevoie să rămânem singuri, să simțim acum acest gol, pentru a putea face loc lucrurilor ce urmează să vină în viața noastră. Iar eu vă doresc o lună august în care să înțelegeți utilitatea drumului parcurs până acum și să întrezăriți pașii ce îi aveți de facut de acum înainte!

NICUȘOARA IONIȚĂ

nicusoara-ionita-autor