Fulop LaszloZodii animate

Capricorn Anima: Mekk Elek

MekkElekAşadar, cu Soarele cutreierând momentan zodia Capricornului, se cade să verificăm dacă există vreo capră în sfera emisiunilor create pentru copii. Şi, evrika! Există o marionetă simpatică, creată de studioul Pannonia din Budapesta, denumită Mekk Elek. El este un meşter priceput la toate meşteşugurile de pe mapamond – sau cel puţin la 13 meserii, despre care ne vorbesc cele 13 reclame de firmă care atârnă pe acoperişul casei sale. Aţi ghicit: de fapt, nu se pricepe la toate cele 13 îndeletniciri – chiar face gafe incredibile şi pline de haz în primele 12 episoade. Reputaţia lui este salvată în ultimul episod, când în sfârşit dovedeşte că se descurcă într-ale croitoriei.

Să verificăm deci, dacă figura simpaticului Mekk Elek corespunde zodiei Capricornului. În primul rând, capra noastră este un workaholic, sau cel puţin aşa l-ar defini un britanic care nu-l cunoaşte suficient. Pentru că îndeletnicirea preferată a lui Mekk Elek este să se legene în balansoarul său, aşteptându-şi clienţii nebănuitori. Aici este momentul să precizăm că în acest articol nu vom vorbi despre nativii Capricorn, ci despre semnul Capricornului, în general. Această zodie este cea pentru care munca este valoarea supremă. “Muncesc, deci exist” – ar putea sta pe firmamentul acestei zodii. Sau, la fel de bine: “mă pricep, deci exist”. Pentru că asta ar putea afirma şi capra noastră confecţionată din pânză de sac. Ori de câte ori este angajat să efectueze o lucrare, el iese cu pieptul înainte, fiind ferm convins că va reuşi să-şi ducă munca la bun sfârşit. Încrederea nemăsurată în sine de care dă dovadă are darul de a-i convinge şi pe ceilalţi.

Regăsim aici o caracteristică demnă de zodia Capricornului: dorinţa de a se impune, de a fi apreciat, de a urca pe scara socială. Capricornul simbolizează şeful respectat, cel care dă ordine. Dar, mereu se pune întrebarea: îşi merită el poziţia, funcţia şi titlurile? Un şef adevărat este modest, deoarece ştie că respectul celorlalţi se bazează pe experienţa sa. Un şef care-şi dă doar aere nu beneficiază de un respect adevărat. Ceilalţi îl respectă doar din teamă. Este poate cea mai frecventă capcană în care poate cădea un Capricorn. Mekk Elek este un exemplu elocvent: prin atitudinea lui, el impune respect, dar şi-l pierde imediat ce se dovedeşte nepriceperea sa. Capricornul este tentat să-şi construiască lumea pe noţiunea de putere, dar iată că aceasta se dovedeşte a fi şubredă. În lumea emisiunilor pentru copii, eşecul este imediat şi evident, iar ca să nu fie foarte dureros, este îmbrăcat în haz. În lumea reală, puterea bazată pe respectul acordat gratis poate persista, dar nu până la infinit. Serialul despre Mekk Elek ne învaţă că doar şefii care au experienţa întregii scări au dreptul de a sta pe cea mai înaltă treaptă a acesteia.

Ca să avem o idee referitoare la atmosfera episoadelor despre meşterul nostru, a venit vremea să povestim măcar un episod din serial. În cel de-al doilea episod, purceluşii din vecini îl angajează pe Mekk Elek să le construiească o casă. Meşterul nostru emite postulatul că cea mai importantă parte a unei case este acoperişul. O afirmaţie demnă de zodia Capricornului, nu-i aşa? Şi îi convinge pe bieţii purceluşi să ţină acoperişul confecţionat în prealabil în timp ce el va construi zidul. Forţat să se grăbească cu aşezarea cărămizilor, Mekk Elek uită să mai lase vreo uşă sau fereastră, aşa că rămâne blocat înăuntru. Ca să poată ieşi, casa trebuie să fie evident dărâmată. Aşa sfârşeşte cariera lui de zidar…

Mekk Elek este simbolul est-europeanului priceput la toate. Se spune că ştim să tăiem porcul, să ne reparăm maşina, să cultivăm diferite plante … şi ne pricepem la nşpe alte meserii. La sfârşitul serialului, Mekk Elek recunoaşte că singura meserie la care se pricepe este croitoria. Implicit, după opinia producătorilor, este bine să ne pricepem la o singură meserie în care să fim meşteri şi artişti, decât să fim neîndemănatici în vreo 12. Studiind esenţa Capricornului, testăm veridicitatea următoarei afirmaţii: calitatea înmulţită cu cantitatea este egală cu o constantă. Zodia Capricornului încearcă să ne sugereze că munca este o cale sigură spre fericire. Dar, s-ar putea să ajungem într-o fundătură şi să devenim propriii noştri sclavi. “Munca te face liber” – iată un slogan din timpul celui de-al doilea război mondial, de care nu dorim să ne amintim.

Evident, nu contestăm valoarea muncii, Doamne fereşte. Doar dorim să afirmăm că n-ar fi corect s-o ridicăm deasupra celorlalte valori. Capricornul este una dintre cele 12 zodii, fiecare dintre acestea având valoare egală.

FULOP LASZLO,
Redactor-șef adjunct

fulop-laszlo-autor2