Luna nouă în Vărsător, momentul de glorie al Maimuței de Foc

maimuta-de-focLuni, 8 februarie, e Lună nouă, a doua de la Solstițiul de Iarnă. E Luna nouă în Vărsător, semn că începe noul an chinezesc, al Maimuței de Foc. Lumina reflectorului cosmic trezește în psihicul nostru tiparul individualistului. Ea pune în valoare dimensiunea socială a ființei noastre. Suntem stimulați să contemplăm mediul social în care trăim și să devenim conștienți de valorile sale, de bogăția și frumusețea sa, să-i simțim energiile.

Înconjurați de prieteni ne descoperim: manierați, inventivi, intuitivi, vizionari și excentrici, liberi de constrângeri materiale și pe deplin conștienți de puterea minții noastre. Acest moment de conștientizare al vieții noastre terestre, orientat spre exterior, ne trezește setea de cunoaștere și ne predispune să înțelegem legătura dintre om și univers. Suntem încurajați să sfredelim orizonturile cu puterea concentrată a minții, să ne avântăm pe alte planuri, mai înalte, și să intrăm în dialog cu astrele. Am putea să accesăm informații noi pe care să le decodificăm cu răbdare, să ne pătrundem de ele, să le integrăm. Încetul cu încetul, ridicând vălul ignoranței ce ne împresoară, să ne iluminăm.

În vreme ce conjunctura astrală ne invită să ne gândim mai puțin la noi înșine și mai mult la ceilalți, maimuța, țuguindu-și buzele și simulând indiferența alege hlamida galben- strălucitoare, pe care și-o potrivește cu grijă peste umeri. Împodobită cu tiara de rubin și purtând la brâu sceptrul incandescent de lumină albă, ea este …sclipitoare! Cu o agilitate demnă de invidiat se suie pe tronul masiv și rostogolindu-și privirea ageră, savurează momentul ei de glorie. Îl așteaptă de o sută optzeci de ani! Dacă o dată la doisprezece ani ne întalnim cu maimuța-regentă și din șaizeci în șaizeci de ani ea își asociază domnia cu pasiunea și ardoarea focului, doar o dată la o sută optzeci de ani, anul pe care-l guvernează este încărcat de grandoarea, expresivitatea, charisma și potențialul dramatic al numărului 9.

Maimuța este o actriță ce posedă un fin simț al umorului și ironiei și o inteligența remarcabilă. Mai mult decât orice iubește să fie apreciată și admirată. Pentru a ieși din comun, pe perioada domniei sale va ridica la rang de ministru: inteligența, intuiția, curiozitatea, agilitatea, actoria, jocul, amuzamentul, îngâmfarea, ironia, orgoliul și micile răutăți. Ea se va folosi de toate “armele” cu care a înzestrat-o natura.

Curioasă din fire, aruncă o privire peste harta astrală a momentului ca să-i surprindă potențialul, să descopere un indiciu, o oportunitate de care să se agațe și cu care să-și paveze drumul spre glorie. Astrele prinseră a se învârti în jurul ei, ca-ntr-o horă. Dintr-o privire, decupează cele patru configurații holistice interconectate ivite pe pajiștea astrală[1. Configurația Aripi mici de Pasăre formată pe semne mobile și fixe de sextilele Jupiter – Marte și Saturn- Soare/Lună și cuadraturile Jupiter-Saturn și Marte- Soare/Lună, configurația Aripi mici de Pasăre formată pe semne cardinale și fixe de sextilele Marte-Pluton/Venus/Mercur și Uranus-Soare/Lună și cuadraturile Marte-Soare/Lună și Uranus-Pluton/Venus/Mercur; triunghiurile minore Saturn – Uranus – Soare/Lună (focar) pe semne masculine și Jupiter – Venus/Mecur/Pluton – Marte (focar) pe semne feminine.] și le descifrează mesajul: susținere și șansă, talente puse în valoare, schimbare, provocare.

harta-luna-noua-feb2016

Îl vede pe Marte, cel care vorbește despre acțiunile noastre, puternic, în domiciliu (în Scorpion), eliberând cu forța sa herculeană apele întunecate din adâncul ființei noastre. Îl simte concentrat, implicat și deteminat. Simte dinamismul și eficiența acțiunilor sale și o stare ciudată, între disperare și euforie o cuprinde. Marte nu lucrează singur. El doar duce la îndeplinire idealul de transformare, de regenerare, țesut cu grijă în laboratoarele creației de Jupiter, Mercur, Venus și Pluton. Vede și Soarele – principiul vieții, simbolul autorității și puterii, punctul central, deplasat în viitor să descopere noi surse de energie, deosebită, pe care să o folosim în acțiunile noastre. Îl simte concentrat și calculat, punându-și în valoare, cu efort, toate talentele și abilitățile, pentru reușita acestei misiuni de interes major. Soarele, la fel ca și Marte, nu lucrează singur. Ocrotit de blânda energie lunară, el inițiază punerea în practică a unei strategii îndrăznețe, originale și surprinzătoare creată de cuplul Saturn-Uranus într-un moment de meditație.

Maimuța regentă intuiește importanța momentului și șansa ce i se oferă pentru a descoperi cine este cu adevărat. Ea simte că mintea este centrul ei de putere – indiciul căutat -, mintea ei transfigurată, regenerată, în armonie cu mintea universală. Gândul este punctul de plecare, apoi urmează sentimentele, idealurile, strategiile, viziunea și noile țeluri, noile energii și acțiunea[2. În harta astrală a Lunii Noi Mercur, mediator al axei Nodurilor Lunare, este în Capricorn în conjuncție cu Pluton și Venus și trigon cu Jupiter din Fecioară, Jupiter formează un careu cu Saturn în Săgetător, Saturn un trigon cu Uranus în Berbec, Uranus un sextil cu conjuncția Soare/Lună în Vărsător iar conjuncția Soare/Lună se află în careu cu Marte în Scorpion]. Conturul hărții se estompează încetul cu încetul. Doar conversația dintre Marte și Soare înca trezește ecouri în univers.

Marte în Scorpion: Lucrează în folosul tău!
Soare în Vărsător: Fii conștient de valoarea și creativitatea ta! Fii pentru ceilalți! Dăruiește din toată inima! “Nu dăruieşti nimic oamenilor dacă nu te dăruieşti pe tine”[3. Citat din Axel Munthe “Cartea de la San Michele”]. Fiind pentru ceilalți vei lucra pentru tine!

Ce crede maimuța din inima ta despre efortul individual și despre schimbarea care trebuie să vină din interior? Este ea deschisă noilor energii, inovațiilor aducătoare de progres? Este gata să-și învingă orgoliul, atașamentele și inerția pentru gloria regatului său? Este maimuța din inima ta una dintre cele o sută de maimuțe?[4. “Efectul celei de-a o suta maimuțe” introdus pentru prima dată de biologul Lyall Watson în 1980 în cartea sa, „Lifetide.” face referire la transformarea colectivă ce constă din suma pașilor fiecărui individ]

CARMEN CODIRLĂ
autor-carmen-codirla