Berbecul şi Capricornul la aceeaşi masă

Capricorn: (exasperat de Berbecul care a stat încruntat şi a pufăit toată ziua): Gata, m-am săturat de copilăriile tale. Ce mai e de data asta?

Berbec: Ce să fie? Munca! Societatea! Viaţa! Nu mai suport să am program şi să muncesc pentru alţii.

C: (ridică din umeri): Eu nu văd nicio problemă în asta.

B: Normal că nu. Ţie îţi convine ca lucrurile să rămână exact aşa cum sunt, din inerţie în şi mai multă inerţie! Ziduri peste ziduri, etaje şi turnuleţe într-o fortăreaţă în care ajungi în vârf doar prin muncă şi prin răbdare. Cel puţin asta spuneţi voi, dar eu nu cred o boabă.

C: Hai, zi-mi ce crezi tu, deşi mă aştept să fie doar o fantezie ieftină prin care ai impresia că poţi să trişezi şi să fugi de responsabilităţi…

B: Nu mă interesează responsabilităţile. Îmi pasă doar de esenţa momentului ăstuia în care trăim amândoi şi în care orice poate să devină realitate. E nevoie doar de o idee, o scânteie ca realitatea să se întoarcă cu 360 de grade. “Trebuie să munceşti ca să reuşeşti”? E doar o credinţă personală, un şablon pe care părinţii ni l-au dat drept moştenire, pe lângă altele de tipul “În viaţă nu poţi să ai tot ce-ţi doreşti”. Nu munca e secretul pionierilor, ci viziunea şi iniţiativa. Nu răbdarea, ci senzaţia că timpul nu există. De ce să aştepţi, dacă ştii că poţi avea totul acum?

C: (oftează): Ai putea să întrebi copacii acelaşi lucru. De ce să aştepte să crească, să se înalţe, să rodească? De ce să nu dea fructe direct, pentru că aşa au ei chef? Însă vezi bine că nu aşa stau lucrurile. Totul are perioada sa de început, de creştere, de vârf.

B: Nu înţelegi că timpul meu e mult mai scurt decât timpul tău? Eu vreau să condensez perioadele astea într-un singur moment de extaz. Să creez în minte o imagine atât de puternică a vieţii mele ideale încât va distruge toate regulile, convenţiile, datoriile şi limitările tale şi-mi va crea o nouă realitate în care pot să fiu independent şi complet liber. Tu te pierzi şi te îngrădeşti prin muncă, economie, idei învechite legate de ce e bine şi ce e rău.

C: Ideile mele învechite stau la baza întregii societăţi- inclusiv la baza imaginii vieţii tale ideale. Toate noţiunile pe care le ai despre lume, toate simbolurile care construiesc imaginea realităţii tale sunt moştenite din generaţie în generaţie în inconştientul colectiv. Tu eşti produsul generaţiilor care au fost. Orice iniţiativă pe care o iei foloseşte tot resursele trecutului.

B: (rămâne fără cuvinte): Da, dar… asta nu înseamnă că trebuie să mă las îngrădit!

C: Tu singur te îngrădeşti prin modul în care vezi lucrurile. Dacă vezi obstacole şi limite peste tot, normal că ai impresia că nu poţi să fii liber. Dar dacă vezi regulile, datoriile, responsabilităţile ca pe instrumente pe care poţi să le foloseşti ca să-ţi îndeplineşti scopul- să te manifeşti, să fii liber- atunci poţi să le foloseşti ca să creezi realitatea pe care o vrei. Pionierii de care spui sunt pionieri pentru că au muncit pentru ideea lor.

B: (îmbufnat): Deci zici că ar trebui să am viziune, dar şi să fac efort ca să o transform în realitate, iar asta s-ar putea ca totuşi… să dureze ceva timp.

C: Da.

B: Şi să implice muncă, plus alte lucruri enervante cum ar fi programul zilnic sau compromisurile.

C: Da.

B: Hai, bine. Să zicem, deşi tot mă scoate din sărite. Nu cred că doar la asta se rezumă viaţa: muncă, rutine, disciplină. Nu e totul fie alb, fie negru. Nu e totul o povară, aşa cum crezi tu de multe ori în rigiditatea ta.

C: (puţin luat prin surprindere): Hai, ştiu deja că “nu” e cuvântul tău preferat…

B: Însă recunoşti că poţi să câştigi şi în alte moduri decât muncind şi strângând. Că poate fi util să te desprinzi de structurile construite deja ca să încerci ceva nou, chiar dacă la prima vedere pare ridicol sau imposibil. Că poate, în viaţă, chiar poţi să ai tot ce îţi doreşti dacă treci de ideea că trebuie să “meriţi”, pe care o ai pentru că ţi-e teamă că nu eşti destul de bun…

C: (înţelegerea i se citeşte pe chip): Că am nevoie de viziunea şi de avântul tău la fel de mult cum tu ai nevoie de răbdarea şi de perseverenţa mea.

B: (zâmbeşte triumfător): Da. Acum hai să-ţi spun ce idee mi-a venit! Poate o punem în practică împreună…

Sorana Cancel