Elena StanescuTranzitarium

Schimbare fără preaviz – Taurul în viitor

Un curaj nebunesc să fie cine sunt – luna martie 2019

Taurii deja clocotesc în interiorul lor la temperaturile ridicate ale lui Marte în zodia lor și se simt atât de curajoși încât ar putea să mute munții din loc, dacă ar cunoaște ce munte trebuie mutat. Fiind mai lenți în mișcări se poate ca multe din ambițiile lor să cunoască o oarecare întârziere, însă acest lucru nu împiedică ascensiunea lor și faptul că ceilalți le percep, la nivel subtil, spiritul de conducător. Începând cu data de 6 martie, Uranus poposește pentru următorii 7 ani în zodia Taurului și îi anunță pe nativii acestei zodii că vor avea parte de multe schimbări, cele mai multe din ele neprevăzute.

Va fi aproape imposibil pentru Tauri, având atât Marte, cât și Uranus, la ei acasă, să nu își afirme cu tărie o parte din personalitatea lor, în special până în 31 martie. Prietenii Taurului vor rămâne șocați, cel mai probabil după 8 martie, când Mercur își începe retrogradarea, în Pești, pentru 3 săptămâni, când acesta va purta discuții cu dublu sens și pline de sentimente. Rațiunea și logica cu care erau obișnuiți cei din jurul Taurilor se pierde confuz și parcă nu îl mai recunosc pe nativul Taur ca fiind de-al lor. Și s-ar putea nici să nu fie de-al lor, probabil nu a fost nici înainte, doar că acum el are curajul să spună cine este cu adevărat fără să îi mai pese de imaginea pe care și-o creează.

Ciudat este că astrele se așează atât de bine, încât chiar atunci când ajunge Uranus în Taur, lucru care nu s-a mai întâmplat de aproape 85 de ani și îl îmbie pe Taur la o revoluție personală, primul sector care este „secerat” este cel al prietenilor, al protectorilor. Iar acest lucru se întâmplă tocmai pentru că Taurul trebuie să meargă mai departe spre evoluția sa cu oameni care sunt capabili să îi înțeleagă schimbarea inovatoare. De aceea, în martie se așteaptă o curățare în lista de apropiați ai Taurilor, deoarece nu toți sunt pregătiți să reziste în preajma acestor noi rebeli! Și, cel mai probabil, acele relații de prietenie care scârțâie de ceva vreme vor avea acum șanse mai mari să se închidă, pentru că Marte în combinație cu Uranus îi inspiră Taurului acea înflăcărare de a simți gustul independenței.

Șapte ani de rebeliune

Pentru că Uranus se află în zodia lui de cădere există mari șanse să nu fie ascultat prea mult, mai ales că Taurului nu-i prea plac schimbările care îi amenință pământul stabil de sub picioare. Dar poate stabilul Taur să țină piept octavei superioare a lui Mercur, acelei inteligențe avangardiste, așa cum este cunoscut Uranus? Ar putea să încerce, având în vedere că este recunoscut ca fiind un bun afacerist, însă Uranus nu respectă reguli și atunci Taurul se va trezi luat de mână și aruncat în mijlocul evenimentelor neașteptate fără niciun ultimatum.

Dacă Taurii se gândesc de ceva vreme să se apuce de diete, indiferent dacă este o dietă pentru slăbit sau pentru definirea musculaturii, acum este momentul să acționeze în acest sens. Cert este că sunt cam plictisiți de dietele vechi și vor tinde să abordeze într-un alt mod problema și se vor îndrepta către sporturi pe care nu le-au mai încercat până acum și vor ține diete despre care poate marea majoritate a oamenilor nici nu au auzit.

Nu este exclus ca Taurii să renunțe la toată garderoba lor, la unii dintre ei fiind vorba chiar despre cea clasică, și să se îmbrace total atipic lor. Este o perioadă în care imaginea lor fizică va suferi modificări de orice fel. Putem avea șansa să vedem Tauri care au o greutate corporală bună și brusc decid că trebuie să se mai îngrașe pentru că ei cred că le-ar sta mai bine așa.

Dacă aveți Tauri în preajmă și îi veți observa cum se ridică brusc în mijlocul unei discuții și pleacă fără nicio explicație, o vor face pentru că au început să se plictisească de aceleași teme de discuție sau aceleași idei întinse pe masă de fiecare dată, ei vor altceva, vor ceva nou care să le capteze atenția și de aceea vor căuta anturajul potrivit pentru asta. Vor căuta oameni excentrici, vizionari, oameni care se identifică prin ciudățenie, diferiți.

Să nu uităm că Taurii au, de ceva vreme, doi grei ai zodiacului în casa concepțiilor de viață, Pluton și Saturn. Acum, cu un pic de ajutor de la Uranus, sunt mai mari șansele de revoluții nebănuite în sistemele de gândire ale Taurilor, mult mai vizibile și bruște decât până acum. Mai mult ca niciodată, Taurii vor începe să caute independența, vor dori să facă sau să gândească lucruri originale sau cel puțin pe care nu le-au mai încercat până acum, ies din carapacea lor conservatoare și pun accent pe tot ce este diferit.

Mai mult, Uranus, ca guvernator al Vărsătorului și al casei carierei Taurilor, poate aduce în viața acestora o schimbare de carieră și chiar de imagine socială. Uranus nu-i lasă în pace până în 2026, așa că va veni un val de schimbări în acest sector, probabil vor alege să facă ceva ce nu s-ar fi gândit niciodată că vor face în profesia lor. Saturn, guvernatorul tradițional al Vărsătorului, rămâne în Capricorn până în martie 2020, ceea ce înseamnă că Taurii au șanse să adere la o profesie nonconformistă, poate chiar cu capital străin, în această perioadă.

Nu lipsesc, din partea Taurilor, episoadele de clarviziune sau un interes subit pentru științele oculte. Uranus mărește șansele ca Taurii să experimenteze lucruri extrem de ciudate și neașteptate, care nu au absolut nicio logică, dar care vin pe nepregătite în viața acestora.

Din 6 martie 2019 și până în 2026, Taurii vor deveni alte persoane sau, mai bine zis, unii dintre ei vor reuși să scoată la suprafață ceea ce sunt cu adevărat, dar nu au avut curajul până acum să arate. Avându-l însă aliat pe Uranus, revoluția lor interioară va fi brusc activată, sistemul lor de valori va fi pe nepregătite inovat și chiar dacă vor sau nu, astrele cer de la ei schimbarea care îi va ajuta în evoluția lor personală.

Așteptări la neașteptat – anul 2019

Decizia bruscă a unora dintre Tauri de a pleca în străinătate îi va mira de asemenea pe cei din jurul lor. Cine să se aștepte de la un Taur care este mereu dornic să acumuleze și să se stabilească undeva de unde să prospere, să renunțe la toată construcția sa interioară și să plece? Probabil nici Taurul nu se așteaptă. Răspunsul vine de la Jupiter, din casa banilor comuni, și de la Saturn, în casa străinătății, ambele planete staționând în domiciliile lor, Săgetătorul și respectiv Capricornul. Acest lucru le mărește forța de acțiune și vor pune la cale diverse planuri de parteneriate profitabile cu strănii sau în străinătate. Iar un Taur veritabil nu va rezista să spună „nu” unei afaceri bine puse la punct, mai ales pentru că Saturn nu acceptă lipsa de organizare și nu îl va lăsa pe acesta suspendat în aer. Și pentru că Uranus este entuziasmat de planurile partenerilor săi, va presăra un pic din elementul lui de surpriză. Îi place doar să fie poznaș și atunci va acționa „mișelește” peste noapte aducând evenimentele pe neașteptate!

Alți Tauri se pot hotărî brusc să urmeze studii extravagante, cursuri sau facultăți considerate o perspectivă bună pentru viitor. Cel mai probabil, nu vor cere sfaturi cunoscuților în acest sens, ci vor prefera să decidă singuri încotro se vor îndrepta cu învățatul. Pe de altă parte, sunt mari șanse, pe toată perioada tranzitului combinat a lui Saturn în Capricorn și Uranus în Taur, să apară oportunități de călătorii în acele țări străine în care Taurii nu s-au gândit vreodată că vor avea ocazia să ajungă.

Pe de altă parte, Jupiter în Săgetător va fi retrograd începând cu jumătatea lunii aprilie și până la jumătatea lunii august, fapt care poate aduce parteneriate financiare neprofitabile Taurilor sau poate chiar înșelătoare. Chiar dacă Uranus îi împinge de la spate să ia decizii pripite, Taurii sunt sfătuiți să se gândească de două ori înainte de a lua decizii financiare și, mai ales, să fie cumpătați cu propriile lor venituri.

Nodul Nord este în tranzit în casa III a Taurilor și îi invită să aibă o gândire practică și să utilizeze informațiile pe care le-au acumulat până acum într-un mod pragmatic și folositor pentru ei înșiși dar și pentru ceilalți. Tot în perioada de retrogradare a lui Jupiter, Saturn va fi în opoziție cu Nodul Nord și le va pune câteva obstacole în ceea ce privește investițiile. Cel mai probabil acestea nu vor avea un fundament practic, iar Taurii se vor trezi mai târziu că au investit în ceva abstract care nu le este de folos de niciun fel și așa ajung să arunce bani pe fereastră, lucru total necaracteristic lor.

Dar cu Uranus care e pornit pe schimbarea personalității lor și cu Nodul Nord în casa III, sunt tentați să pună în practică orice idee le vine, indiferent cât de năstrușnică ar fi. Mai mult, cu intrarea Nodului Nord în Rac, unii din Tauri nu se prea pot abține de la vorbă, vor să comunice și să comunice, la nesfârșit, în special să-și comunice emoțiile, trăirile și sentimentele, fără a-i mai asculta pe ceilalți. Și pentru că Uranus va intra în zodia lor, se va produce o desprindere de vechile obiceiuri, de vremurile în care Taurii preferau să tacă pentru a nu crea dezacorduri. Va începe o nouă eră în care Taurii vor spune ce au de spus fără oprire, chiar dacă nu vor primi susținere de la cei din jurul lor.

Desigur, Saturn în conjuncția lui cu Nodul Sud va potoli un pic răbufnirile Taurului și îi va impune un grad consistent de diplomație în ceea ce privește comunicarea. E posibil, de asemenea, ca Taurii să întâlnească vechi profesori sau maeștri, pe care i-au avut și în alte vieți, maeștri care vin în viața lor pentru a le furniza acele învățături de care aceștia au nevoie pentru a se indeletnici în a comunica corespunzător și chiar pentru a reuși să concretizeze informațiile pe care le dețin și să le găsească o semnificație practică.

La final de an, în decembrie 2019, există șanse pentru o recunoaștere publică dincolo de granițele locului natal a Taurilor. Trigonul lui Uranus, din casa afirmării personalității, cu Jupiter intrat în Capricorn, în casa relațiilor internaționale, poate conduce la acest lucru, însă pentru că ambele planete sunt în zodiile lor de cădere, s-ar putea ca această faimă să nu reziste în timp sau ideile inovatoare pe care Taurii le împărtășesc să nu fie tocmai acceptate de ceilalți. Nu toată lumea este pregătită pentru viziunea modernistă pe care Taurul o experimentează de-a lungul tranzitului lui Uranus.

Planurile lui de viitor se schimbă, principiile de viață și mentalitatea au mari șanse să se modifice sau chiar acest proces a început încă din mai 2018, dar doar acum au Taurii curaj să spună lucrurilor pe nume.

Elena Stanescu

Elena Stănescu